Day off pentru o aviatoare înseamnă odihnă, odihnă cât de multă și… un borș bun, adevărat, de găină d’aia de casă. Zis și făcut! Mă ridic din pat, cu-ai mei cârlionți ciufuliți și cu-n crac al pantalonului de pijama ridicat până pe la genunchi și mă-ndrept spre baie. Mă privesc în oglindă, în timp ce îmi spăl dinții și îmi place ceea ce văd, par odihnită. Chiar bine! Cât să fie oare ceasul?! Unșpe? Doișpe? 12:25 îmi arată ceasul din bucătărie.
Cafea nu beau, dar ceaiul de mentă, pe o tavă lăcuită, cu multă miere, este opțiunea perfectă în caz de depresie, alături de câțiva stropi de Chanel și ciorapii fini, de mătase, care stau mereu în primul sertar al dressing-ului din hol. Dar astăzi nu este cazul! Astăzi, zâmbind, fac un borș așa cum m-a învățat a mea mamă și merg la manichiură. Un lac transparent sau cel mult un roșu clasic, voi vedea eu. Până atunci însă îmi adun cocul în creștetul capului, deschid frigiderul, scot un Snickers, pe care-l înfulec în câteva clipe și mă apuc de găina care mă așteaptă pe blatul din bucătărie. Este semipregătită de mama iubitului meu, curățată tot de ea, deci nu am prea mult de muncă, prin urmare gândurile mi-o iau razna și se opresc la o dicuție, mai veche, pe care o avusesem cu o cunoștință, referitoare la circ și animalele de la circ.
În condițiile în care amândouă purtăm haine din pielea și blana diverselor animale, pantofi și genți, de asemenea, mă apucă o revoltă interioară aprigă, amintindu-mi respectivul dialog vechi și postările ei de pe internet, destul de recente, și încep a mărunți găina mai mult decât ar fi trebuit.
– Am fost aseară la circ și chiar mi-a plăcut! Au fost unele momente frumoase tare, care mi-au amintit de copilărie… altele, pur și simplu au fost de excepție, mai ales acrobația unui chipeș, din ăla lucrat la sală, care se urcase și rămase o vreme suspendat pe o sârmă, cu tot cu motocicleta lui, un Harley din ăla… – nici nu închei că-mi și întrerupe povestioara, nemaiținând cont de niciun dram de manieră.
– Mie nu-mi place la circ! Îîîîh, ce fac ăia animalelor de acolo, îh…!!! – strâmbându-și mimica feței de să n-o recunosc.
– Ce-i drept, am auzit că au parte de tot felul de tratamente… nepotrivite…
– Păi tu cum crezi că fac animalele acelea toate porcăriile alea de acrobații? Cum te gândești tu că stau animalele alea sălbatice printre noi și le domesticesc și te duci tu sau alții ca tine și le fotografiază, mângăie, hrănesc de-aproape?!
– Zi-mi tu! – că eu nici nu știu, i-aș fi completat, însă era deja prea urâcioasă ca să o mai încurajez eu să se facă și mai și…
O ascult, înghițind în sec sucul de morcovi pe care mi-l comandasem.
– Le bat! Simplu! Le bat rău, încă de mici, ca să ajungă să fie atât de… ascultătoare! – mi-o trânti ea cu-n dezgust total pe chip.
Carnea este deja în oală, apa-i suficientă, desfac plicul de condimente uscate din comerț și, în timp ce-l presor ca o ploaie, în oală, răbufnesc în gând: ”Dar când te-ai fotografiat cu toate animalele sălbatice, prin vacanțele în care ai fost și le-ai postat pe internet, cu o încântare de nedescris cu toate cuvintele DEX-ului, atunci unde ți-erau moralitatea, mila și compasiunea față de dânsele, madam?!? Tigrii, elefanții și porcii (cu sens propriu) cu care te-ai mai fotografiat, cum crezi tu, madam, că au fost aduși în stadiul de a sta așa pașnici printre oameni?!? De îndată ce termin borșul ăsta, merg și chiar te iau la întrebări, exact la fotografiile acelea la care răspunzi cu atâta ipocrizie mascată și cu atâta falsă empatie, celor care îți apreciază ”reușita” postare. Să văd… ce-o să răspunzi?!? Ăăă?!? Ia să te aud acum, madam!!!
– Te ajut cu ceva, baby? – îmi aud iubitul întrebându-mă, în timp ce-și aruncă sacoul în cuierul din hol, pășind grăbit spre bucătărie, suflecându-și mânecile cămășii albe. Este aproape ora mesei.
– Speli leușteanul ăla, baby? Dar bine! – îi accentuez imperativ, ușor apăsată de gândurile care încă mă măcinau despre animalele sălbatice.
– Pun și puțin Fairy? – adăugă el, văzându-mi încruntarea frunții… și dorindu-și, ca de fiecare dată, să-mi fure un zâmbet. Fapt care-i și reuși.
Pe Ștefania o găsiți întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Prostia omenească și prostia românească
Înduioșătoarea poveste a lui Diego
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
