Maidanul cu dragoste (2)

…Azi l-am descoperit pe Sfântul Antoniu, protectorul groparilor. Tot azi, fără nicio legătură cu acesta, am dat câteva telefoane, mi-am făcut cursa zilnică de 1 kilometru. Am mâncat te-miri-ce, am suportat vizita câtorva rude plicticoase. Le priveam şi mă gândeam în acelasi timp cât de insuportabil pot fi eu pentru ceilalti. Mă prefăceam că le ascult cu atenţie, dar trăgeam cu ochiul la iarna blândă de afară. Zăpada se topise, strada noastră era acoperită cu o mâzgă cleioasă. Aici era chiar capătul oraşului, începutul Orientului, chiar aşa se chema strada; casele se terminau, o cărare povârnită cobora către fluviu. Fluviul se ascundea în ceaţă; îi ghiceam frământarea molcomă, hibernală. Mă gândeam că el, puternicul fluviu, e singurul în stare să se sustragă rigorilor Ordinului.

Te aştept pe tine să-mi mai povesteşti câte ceva, întâmplări din curtea aceea vastă, cu mulţi locatari. Curtea în care ai copilărit şi tu, pândind mişcările celor maturi, adulmecând nelipsitele scandaluri ale vieţii în comun. Ne înfioram de plăcere când domnul Dogaru, un distins avocat, era surprins de nevastă-sa sub ferestrele generoasei doamne Geta. Ascunsă în batrânul gutui de lângă poartă, tu îl vedeai cum bate în geam, după un semn numai de el ştiut. Mi-ai povestit că doreai cu emoţie ca acesta să-şi scoată pălăria în faţa ta, cu eleganţa uşor vetustă a anilor ’30, să te salute cu vocea lui nazală, serioasă, de magistrat proaspăt ieşit la pensie. Nimic din toate acestea nu se întâmpla, domnul Dogaru era atât de concentrat încât, din ascunzătoarea ta, îi percepeai clar bătăile inimii. Sunau ca nişte clopote, pe registre diverse. Uneori vibrau vesele, pure, ca de sărbătoare. Atunci ştiai că avocatul reuşise să se strecoare în alcovul doamnei Geta, că era fericit. Nu îndrăzneai să-ţi imaginezi ce se întâmpla acolo, în templul misterios şi cald ca un cuib – o intimitate pe care mintea ta de copilă nu o putea pătrunde. Se lăsa întunericul, pe cer se aprindeau stele sonore. Ochii îţi deveneau fosforescenţi, părul din castaniu se facea roşu incandescent, bătrânul gutui era în flăcări.

Alteori, tentativa se solda cu un eşec. Bărbatul aştepta, sperând ca dinăuntru să vină un semn; insista cu un fel de disperare mută în mişcări, până când draperia se dădea la o parte, imperceptibil, ca o elitră arămie. În fanta de intuneric apărea doamna Geta cu chimonoul ei violet aruncat neglijent pe umeri. Din gesturile nervoase, avocatul înţelegea că întâlnirea devenise imposibilă: acum nu, nu se poate, du-te. Tu, care auzeai şi cum creşte fluturele în omidă, îl simţeai pe domnul Dogaru frisonând de neputinţă. Mirosea a nefericire, aşa cum încheietura mâinii unui muribund emană un damf pătrunzător de măr verde… În cele din urmă, se depărta cu paşi lenţi, în timp ce clopotele care până adineauri ritmaseră o badinerie se pierdeau printre tufele de dalii.

Erin Wasson for Morning Beauty by Dusan Reljin

Înţeleg că erai nedumerită de câte se pot întâmpla în viaţa unui om matur, agitaţia adulţilor ţi se părea inutilă şi cumva impudică. În mintea ta, oricine depăşea vârsta de douăzeci de ani intra în categoria fiinţelor aşezate, cu firul vieţii linear, cu enigmele deja consumate. De pildă, doamna Geta era o hieroglifă explicată, cu toate că în adâncul fiinţei sale păstra un secret la care tu nu aveai acces. Sabina, ajunsă deja la anii liceului, aflase de escapadele lui taică-su, însă nu facuse din asta o tragedie. Afişa o nepăsare suspectă, dacă privirile nu ar fi trădat altceva. Pe atunci, priceperea ta se oprea la limita gesturilor, dincolo de care orice tentativă de acces ţi se părea fără niciun rost. În seara când doamna Dogaru a descoperit că avocatul o vizitează pe locatara casei de la stradă, ai tot aşteptat să se întâmple ceva care să răstoarne cu fundul în sus Ordinul. În schimb, grasa şi cam slinoasa doamnă Filomela (ce nume!) s-a îndreptat către casa personală, ocolind cu grijă rondul de pansele şi regina nopţii plantat și îngrijit de maică-ta. Din prag, s-a întors către vecinii care se adunaseră tremurând de plăcere şi a rostit doar trei cuvinte:

– O curvă ordinară!… După care a deschis uşa cu grijă şi a intrat, dispărând câteva săptămâni.

Sabina, în schimb, parcă înflorise. Din acea zi, mişcările ei păreau a acoperi un prea plin interior, o satisfacţie neruşinată, ca un organ intens vascularizat. Începuse să transpire des, se îngrăşase, puţea mai rău ca o capră. Ne privea de sus. Vremea destăinuirilor deochiate trecuse. Când nu se plimba prin curtea Ordinului mişcându-şi şoldurile pline, lenevea ceasuri întregi într-un şezlong jerpelit, citind romane din seria”Femei celebre”. Într-o bună zi, îşi oxigenă părul, îşi trase nişte cârlionţi blonzi, îşi pensă sprâncenele. Doamna Filomela o privi dezgustată, după care articulă cu vocea ei de femeie acrită de viaţă :

-Amândouă sunteţi nişte curve!…

Dacă un lucru începe urât, e ştiut că tot aşa se termină. Dar pe atunci nimeni nu putea prevede ce va aduce viitorul. Asta era lumea – se trăia de azi pe maine…

 (din jurnalul lui Artur Degeaba)

Frivolina

poem scris mâine…

Citiţi şi

Bunicul lui Saramago

„Pe atunci eram săraci, dar fericiți”

Ziua în care am divorțat de mama

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.