Nu există adulți. Chestia e că tre’ să ajungi un presupus adult ca să te prinzi că nu există așa ceva. Te-au păcălit toată viața că oamenii mari sunt tipii ăia care știu exact care e treaba cu viața lor, care le e rolul în Univers, ce e bine, ce e rău, cum se fac și se cresc copiii, ăia care știu să se comporte în orice situație și să iasă cu bine. Tipii ăia cărora nu le mai e frică. Care înțeleg cum poți ajunge să fii un om de succes. Împlinit. Care să nu se mai teamă.
Cînd ești mic, adulți sunt mă-ta și tac-tu. Ei au dreptate, ei știu cum merge treaba pe Pămînt, de ei tre’ să asculți ca să ajungi și tu un om mare. Prin adolescență – sau mai devreme, dacă ești precoce – te prinzi că nici ei nu sunt chiar așa în regulă. Că nu le știu pe toate, ba chiar mai puține decît pretind și că au dat-o destul de rău în bară și cu tine. Că au făcut alegeri nașpa, cam la fel de nașpa ca ale tale cînd, de exemplu, ai decis să nu te duci la școală în ziua aia și să te îmbeți în barul de lîngă liceu și ai rămas corigent pe vară din cauza asta. Dar tu ai o scuză, ești adolescent, ei sunt adulți. Ca și profii. Și profii sunt oameni mari. Vin în clasă cu aerul ăla impunător pe care li-l dă catalogul de sub braț unde te pot arde oricînd vrea mușchiul lor. Da, clar, profii sunt niște adulți. Fără dubiu. Niște tipi care impun respect. Dup-aia afli că bărbatul profei de mate s-a sinucis că îl înșela și că fiica profei de latină se droghează și și-a tras-o cu tot liceul. Păi, ăștia nu erau adulți, nu vin la catedră să ne explice care e mersul vieții și restul de rahaturi, de ce sunt așa de fucked up? Cînd o să fii tu mare, o să știi mai bine…
Debbie Schultz by Harvey Turtz, 1952
Și tot crești, te tot vînturi printre maturi, fără să reușești să te simți și tu om mare. Termini școli, îți iei un job, două, faci un copil, poate doi. Nu te simți adult. Ești tot ăla, tot frică ți-e. Doar oglinda îți arată un chip mai decrepit. Parcă începi să și chelești un pic, ai niște riduri, ți se asprește figura. Copiii de pe stradă îți spun sărumîna nene, sărumîna tanti. Colegii tăi de liceu au ajuns profesori la liceul unde ai învățat tu. Nici ei nu sunt adulți. Cum naiba să fie, sunt colegii tăi de crîșme și petreceri. Sunt varză. Trei sunt divorțați, unul joacă la ruletă, altul bea de stinge. Cînd intră în clasă, cu catalogul sub braț, copiii tremură și se gîndesc la ei ca la niște oameni mari, maturi, care au înțeles care e treaba cu viața, care e rolul lor în Univers, cum se fac copiii, cum se cresc copiii, cum să se comporte în orice situație și să iasă bine. Cărora nu le e frică.
Începi să înțelegi că, teoretic, tu ești adultul. Că ai cam crescut mare de-acum. Habar nu ai care e treaba cu viața. Încă te cauți, încă mai cauți sensul tău pe Pămînt. Nu ești bine deloc. Ai făcut niște alegeri, majoritatea cam proaste. Nu te mai țin balamalele ca la douăzeci de ani, dar ai cam aceleași dorințe. Te vezi la fel, ești cam la fel. Te miri cînd îl auzi pe fiu-tu ce îți mai trebuie la vîrsta asta, că ești deja bătrîn, ți-ai trăit viața. Pe dracu’ ai trăit-o, ai doar experimentat cîteva chestii, mai vrei. Și oricum nu îți place ce ai ajuns, ai vrea să mai ai o șansă, să o iei de la capăt, dar nu ai. Fiindcă ai așteptat să crești mare și să ajungi adult și să știi, dar cumva treaba asta nu s-a întîmplat niciodată. Sigur, ai făcut față unor provocări. Te-ai descurcat cu niște chestii, că nu ai avut de ales. Ai învățat cum să disimulezi că ești în control, că faci față. Dar tot frică ți-e. Încă ți se pare că ar mai fi loc să crești. Nu. Nu ești matur. Ești tot tu, numai că haina de piele și carne începe să te cam strîngă. Păi, și? Lasă, poate că înțelepțirea vine la bătrînețe, o să știi atunci mult mai multe, o să fii cu siguranță, o să fii un om mai bun. Un adult.
Cînd colo, nu există adulți. Sau bătrîni. Suntem tot noi, captivi în trupuri care se degradează.
Pe Petronela o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
