Copii cu părinți prost crescuți. Da, părinți prost crescuți! Păi, cum de ce? Pentru că, dacă mergi cu copilul pe stradă și doar pe soțul îl ții de mână și copilul e la doi pași în spatele vostru, ca și cum ar fi al nimănui, scuze, te rog… Dacă în tramvai ești absorbit/ă de telefon și copilul îţi povestește ce a mai făcut la școală și tu doar aaa… aha… mda… În parc, of, aici e mult de povestit.
Copilul are cam 2 ani și tu urli la el că e târziu, să nu mai calce iarba… pe bune? E atât de mic, la el alergatul prin iarbă e o joacă și faptul că fuge de tine e tot o joacă! Joaca de a-l prinde (prinsa, parcă îi spuneam noi), joaca de a se ascunde după toți copacii. De ce să nu țipe? Pe cine deranjează? E în parc! Să fugă, să țipe, să se bucure! Când va fi mereu cu capul în tabletă, tv și laptop, îți va fi dor să îl vezi alergând prin parcuri… Un alt copil avea o mașinuță cu telecomandă, era frumoasă și, cel mai probabil, în casă face prea multă gălăgie și nici nu e spațiu suficient, copilul stă, însă, pe loc și doar maşina se învârte! Ok, dar dacă și tu ţi-ai ridica nasul din telefon (din nou), probabil că ar povesti, ar râde sau ar fugi, dar… suntem prea ocupați pentru copiii noștri!
Era un copil cam de 9 – 10 anișori. Cumva se lovise și plângea cu lacrimi și suspine, dar tu să nu îl pupi să-i treacă, nu! Să tacă, că te face de rușine, că e băiat, of! Dacă tu te lovești, cum ar fi să țipe cineva la tine că ești adult și să nu plângi? Pe facebook scrii că ai lacrimi, că suferi, că plângi după vreun bou, dar când copilul tău se lovește, tu vrei să tacă. De ce?
Nu, nu mă dau mare și rotundă (deși m-am îngrășat 5 kilograme), am și eu copii, sunt mamă, și eu mai am nervi, și eu am alte gânduri, și mie îmi vine, câteodată, să mă dau cu capul de pereți (pe mine!) și timpul e scurt, cu lecții interminabile, cu mâncare, cu somn, rămâne mult prea puțin timp pentru jocuri, pentru discuții, plimbări și alte preocupări pentru copii. Tu, mamă, tată, pune-te în locul lor. Ai greșit ceva la locul de muncă și vine șeful și urlă la tine de față cu colegii… e fain? Te-ai lovit, îți rupi ceva… și vine cel care se presupune că te iubește și te face prost, handicapat, tâmpit… e mișto sentimentul? Sincer, îmi doresc o lume mai bună, mai atentă, mai iubitoare, în care să crească copiii frumos și să devină adulți responsabili și iubitori, cu respect față de cei din jurul lor.
Te-am certat destul! Fii azi lângă copilul tău 10 minute, oferă-i dragoste și atenție. Dacă nu știe, arată-i. Dacă nu înțelege, explică-i. Și tu ai fost copil cândva. Copiii au muuuultă energie! Măcar în parc să o consume, pe bune, vă asigur că, după aceea, dorm foarte bine!
P.S. Dacă nu sunt prea indiscretă, de ce îmbrăcați băieții în blugi, cămașă și pantofi și fetele în rochițe și fustițe prin parcuri? Acolo sunt tobogane, nisip, tot felul de chestii cu care se murdăresc (e absolut normal, căci sunt copii, se spală), sau îşi agaţă hainele – pff, ai încercat vreodată să te dai pe tobogan în rochiță?
În speranța că ai citit și ai înțeles, fii un părinte bine crescut și iubitor cu copilul tău! 🙂
Guest post by Mariana Lavinia
Citiţi şi
5 jocuri de iarnă pentru copii benefice și pentru adulți
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
