Orice asemănare este pur întâmplătoare. Sau poate seamănă într-un fel, căci oameni suntem.
Mai țineți minte anii nouăzeci, când se pleca pe capete din România? Îmi veți spune că și acum se pleacă pe capete din România. Este foarte adevarat, dar atunci, în anii nouăzeci, străinii știau despre noi, românii, fix atât cât știm azi noi românii despre locuitorii Botswanei. În afara faptului că locuitorii Botswanei folosesc o moneda cu un nume interesant, puțini români știu unde anume se afla situați pe glob locuitorii Botswanei, dacă sunt fericiți, cam în ce număr sunt, care este nivelul lor de trai, care este religia majoritară și care este capitală țării în care locuiesc locuitorii Botswanei. Fix cam cât știu românii azi despre locuitorii Botswanei, știau și “străinii”, în anii ’90, despre locuitorii României. Dacă e s-o spuneam pe’a „dreaptă”, mulți străini nu știau că locuitorii României se numesc români sau că românii sunt locuitorii României. Legat de capitala țării din care emigrau românii, existau doar oarecare zvonuri.
Revenind la subiect: în acei ani sumbri și grei în care se pleca pe capete din România și nimeni nu știa foarte multe despre români, rromi, țigani, București, Budapesta etc, pe vremea aceea m-am hotărât să plec și eu în vest, în lumea civilizata. Ei aveau nevoie de mine și eu de ei. Deal rezonabil. Eu aveam cap și ei aveau nevoie de capete. Că era de muncă la ei și capete de-ale lor nu prea mai găseau, că era penurie. Și, de aceea, se hotărâseră să apeleze la capete din țări despre care știau foarte puțin. Uneori chiar deloc. Ce credeți? Că m-au primit cu brațele deschise? La prima vedere da, dar de fapt nu se bucurau deloc că cineva, venit de nu știau nici ei bine de unde, le fura locul de muncă. Și m-am supărat, mama lor de străini ipocriți, cum să mă considere hoț? Cum să mă întrebe dacă la mine în țară este plin de țigani și dacă lumea are voie să se uite la televizor? Rasiștii nabii! Jucam rolul mielului alb într-o turmă neagră. M-a enervat teribil faptul că dădeam mereu impresia că vin dintr-o țară bananieră și trebuia mereu să le explic că se înșală. Dar a trebuit să îmi înghit frustrarea și să le explic. Ani la rând le-am tot explicat, până au dat impresia că au înțeles. Între timp, le-am explicat și că românul e una și țiganul e alta și că hoțul e ca peste tot: se mai întâmplă. Ca să fie lucrurile clare, căci oamenii au mereu tendința de a generaliza.
Citiți și Mâna albă, mâna neagră
Când a fost să-mi închiriez un apartament, mi-am zis: “ce-ar fi locuiesc într-un cartier mai șic” și am sunat la un număr de telefon la care a răspuns o voce feminină care, din cauza “micului meu accent din est” s-a scuzat politicos: din păcate, apartamentul nu mai era disponibi. Desigur, pentru colegul meu de birou, locuitor cu acte în regulă al țării din vest, născut și crescut acolo, fără accent, apartamentul era disponibil, “putea domnul oare să treacă în după amiaza aceea să îl viziteze?” Că domnul putea să treaca, că nu avea accent si cartierele șic nu doreau locuitori cu accent. Punct. Dacă m-am supărat? La maximum. Rasiștii nabii! Mă simțeam ca un miel negru într-o turmă albă. De draci mi-am cumpărat un apartament într-un cartier mai puțin șic.
Ani buni după emigrarea mea în acea țară civilizată, am avut ocazia să fiu trimisă cu diverse treburi prin câteva țări mai puțin civilizate. Locuitorii acelor țări aveau tenul închis, în diferite nuanțe de maro, de la deschis până la foarte închis, atât de închis încât uneori ziceai că-i negru, dar, de fapt era un maro foarte închis. În una din aceste țări, ca dovadă a stimei pe care o aveau pentru noi, străinii de țara lor, locuitorii acelei țări ne-au invitat la o masă tradițională la care toată lumea se servea din bunătățuri cu degetele. Mâinile mele erau atât de albe încât aproape că nu se mai vedeau, ale lor, închise la culoare, făceau contrast. Dacă i-a deranjat că le-am atins orezul? Dacă pe mine m-a deranjat că le-am atins orezul? Cine să se gândească la asta în acel moment? Eu, ca și ei, jucasem deja rolului mielului alb într-o turmă albă. Sau invers, ce mai contează? Ideea e că pe ei nu m-am supărat. M-am supărat pe alții, mulți ani după, pe vremea când românii încă plecau pe capete din România. Atât de mulți plecau încât, în lipsa de captele disponibile în țară, autoritățile începuseră să facă apel la capete din alte țări. Țări despre care mulți români nu știau mai mult decât despre Botswana. Locuitorii acelor țări aveau tenul închis, în diferite nuanțe de maro, de la deschis până la foarte închis, atât de închis încât uneori ziceai că-i negru, dar, de fapt era un maro foarte închis și asta era inadmisibil în România, țară despre care acum câteva zeci de ani, nimeni nu știa aproape nimic și din care se pleca pe capete și cei ce plecau se întorceau din când în când în țară fericiți de cât de bine fuseseră primiți, dar de fapt repetau de multe ori în gând “rasiștii naibii” și treceau mai departe. La urma urmei, până nu ai jucat rolul mielului alb într-o turmă neagră, nu ai de unde să știi.
Pe Daniela o găsiți toată aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
De ce să alegi un hotel situat lângă aeroport?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
