Când te-am cunoscut erai frumoasă precum Dama de Pică între patru aşi. Şi ai rămas aşa, neatinsă de timp sau de obişnuinţă. Miroşi la fel de bine oricând în timpul zilei şi dacă schimbi parfumul o faci delicat, cel nou alungându-l pe cel vechi din cameră cu blândeţe, parcă explicându-i că fiecare simţ al unui bărbat are permanent nevoie de ceva nou.
Ah, apartamentul unde ne întâlnim e un cămin pentru fantezii! Aproape întunecat, cu puţinele raze de lumină urmărindu-ţi ca o umbră pe negativ fiecare mlădiere a trupului, mă ascund în el de câte ori fug de acasă, de la serviciu sau de lumea care nu mă place decât atunci când trec semeţ prin tiparele dictate de ea.
Dar tu mă cunoşti şi adaptezi micul nostru univers la mine. Mă simţi de la telefon când te anunţ că vin, uneori citeşti chiar şi printre literele unui mesaj trimis rapid, când nu mă observă nimeni.
Ştii când am nevoie să cad la picioarele unei dive şi mă aştepţi într-un capot greu şi roşu ca draperiile care despart secretele unui budoar de privirile mujicilor, cocoţată pe canapea, sorbind dintr-o ţigară ce arde mai greu decât mine. Alteori mă simţi bătrân şi obosit, şi te găsesc veselă ca o copilă, îmbrăcată într-un tricou lărgit, cu părul prins în codiţe, gata să îl cauţi pe copilul din mine şi să-l faci egalul tău în jocuri. Mă ghiceşti chiar şi în puţinele dăţi când îţi aduc flori şi mă aştepţi cu puţină apă în glastră, doar să le despachetezi şi să le aşezi.. sau poate e mereu apă-n ea şi nu am observat eu. Uite, asta chiar nu ştiu!
foto Alex Mazilu
Când sunt prea încărcat mă asculţi cu răbdare sau când spun că nu mai pot îmi acoperi buzele cu degetele tale şi laşi liniştea să-mi înăbuşe slăbiciunile. De câte ori am avut nevoie am găsit sânul tău fie să plâng pe el fie să-l muşc pasional.
Când nu apuc să trec pe acasă, găsesc la tine, pe măsuţa din sufragerie, ceva de mâncare şi nu ştiu cum faci dar niciodată nu miroase a nimic, ca şi cum o zână a adus hrana pentru a prinde putere. Şi asta până de Paşte, când pe acea măsuţă era un coş cu ouă vopsite. Iar eu venisem doar să-ţi spun că nu ne vom vedea cât e vacanţă. Că nu pot, că plec câteva zile… Iar când am revenit am găsit ouăle tot acolo, neatinse.
Mi-ai spus să ciocnim şi am luat-o ca pe o joacă, dar apoi am văzut o lacrimă în ochii tăi. Şi am ştiut că vacanţă pentru tine a însemnat să aştepţi să termine toţi ceilalţi sărbătorile. Încă de atunci am ştiut ce voi face acum, când se apropie Crăciunul.
De astăzi nu mai vin la tine. Eşti liberă! Nu aş putea să te rănesc lăsându-te să împodobeşti o creangă de brad şi apoi să te las să o priveşti singură, să o colinde doar gândurile că eşti a mea iar eu al alteia. Da, chiar de azi. Cel târziu de mâine… poate de luni!
Dar la un moment dat, după astă lungă noapte, trebuie să spun „Ană, zorile se varsă…”
PS Aceasta este o ficţiune şi orice asemănare cu împrejurări sau personaje reale este pur întâmplătoare.
Pe Alecu îl găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Vin Sărbătorile, vin! Dar dacă ai cardul de tichete cadou Edenred, nu te doare capul
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
