– continuare de aici –
– Auzi? Tu ai idee ce s-a întâmplat cu ficusul nostru?
Am tresărit. Gândurile îmi erau departe de corp. Corpul făcea eforturi să se dea jos din pat. Gândurile erau deja date jos, îmbrăcate, parfumate și cuibărite în brațele Zeldei. Vreo două dintre ele erau în drum spre florărie să cumpere un ficus nou. Un gând hoinar și singur se tot dădea cu capul de pereți și repeta sâsâit: sssă mor io, sssulă ce mi-sss!
No, gândul ăsta singur, f*tă-l prescura, face neom din mine. Că stau și mă scarpin la oo, cu speranța că sunt atât de mic, încât, dacă nu respir, nu trag bășini și nu zic nimic, nimeni nu mă observă. Nimeni din lumea aceasta nu îmi simte lipsa și nici măcar nu știe de existența mea. Sssulă ce mi-sss!
– Mă, cu tine vorbesc! Ești mut? Unde-i ficusul?
Unde-i ficusul, unde-i ficusul?? La ghenă, unde? Că doar am turnat doi litri de ulei în ghiveci că am zis că-i demonstrez lui Jorj cum fac ficus prăjit cu reducție de vin. Ssssula. Am făcut ficus harcea-parcea, mort. Dar azi e duminică, Sofia a venit de o săptămână acasă, cum de nu a observat lipsa ficusului numai azi??
– Auzi, dar ți-a trebuit o săptămână să observi că nu ai ficus??
Am citit eu în cărți că atacul e cea mai bună apărare. Deci, la atac, bombalăule, că n-ai fost în stare să-ți târâi ouăle până la florărie și să iei un ficus nou.
Se uita cu un ochi la mine. Cum p*zda mă-sii reușesc toți să se uite cu un ochi la mine?? De ce le-a dat Domnul, și Darwin, și toți ăi deștepți doi ochi?? Ce, eu mă uit cu un ochi la toți?? Mă înspăimântă toată treaba asta și, ca să o fac să termine, o invit în pat. Oricum nu-s în stare să mă dau jos din cauza gândului ăluia singur și pleoștit, măcar să-și închidă naibii ambii ochi.
– Iubi, nu mă mai certa! Eu am nevoie de tine, de afecțiunea ta, mi-a fost dor, mi-ai lipsit, hai în pat.
Acuma se uită cu ambii ochi, unul e mai sus decât celălalt, unul e mov și ălalalt are semnul toxic în mijloc. Ba chiar au mai apărut doi ochi din senin, care se uită așa strâmb, sticloși, cu săbii de ninja și bucăți de satâr… a nu, aia e soacră-mea.
– Măi, băiete, măi! ți-am spus, măi, să uzi ficusul tot la două zile!! Of, ce păcat! Era mare, cărnos și verde. Superb! No, lasă, nu-i nimica, hai că fac o supică cu găluște că mi-au rămas ouă de ieri. Hai, lasă, că luați voi alt ficus, nu te necăji, mămică!
Ea, Sofia, soția mea, își pune amândouă mâinile în cap, își deschide ambii ochi mari, a calamitate naturală, și țipă:
– Aoleuuu, mami, am uitat să scot găina din congelator!!
Și fuge. Mă-sa după ea. Un gând de-al meu pufnește-n râs: astea-s nebune!! Eu aprob și mă întorc pe partea cealaltă. Mă lăfăi eu cu gândurile mele un pic, unul chiar e obraznic și are idei: auzi, c*i, oare dacă ne-am masturba noi o secundă, dacă tot fug femeile ca de tăciune de tine? Eu îi spun: taci, să nu te prind cu mâna-n chiloți, că te sparg! Ei… un pic. Un sân, o bucă, sânul îmi atinge fața, apoi gura, uau, degetele îmi alunecă în locuri ascunse, umbrite, umezite… și celălalt gând, independent de mine, pune mâna pe telefon, tastează niște numere și sună…
– Ce faci, ăi? Iar ești beat?
– Nu, Zelda, ascultă-mă, nu am băut nimica de o săptămână, vreau să te văd, așa treaz cum sunt, mi-e dor de tine.
Liniște, momentele s-au lungit ca vizita lui soacră-mea, s-au lăbărțat, s-au tolănit peste tăcerea ce îmi spărgea timpanele… ea respira, doar atât.
– Ok, bine, treci pe la mine mai încolo, dar dacă iar te ții de prostii, să știi că mă supăr.
În momentul doi eram în picioare. Duș, bărbierit, spălat păr, tăiat unghii, scos muc, smuls fir alb de pe coi stâng etc.
Toate astea până femeile din bucătăria mea trăgeau de o găină ce nu se lăsa scoasă din sertarul de sus al congelatorului. Acuma, distrat cum eram, am vrut să zăbovesc o clipă să văd cum cad ele, amândouă, în cur, când găina totuși cedează și se rupe din cuibul glacial în care zăcea… și chiar am zăbovit, și ele chiar au căzut, și eu am râs cu toți dinții, și ele s-au uitat cu câte un ochi la mine, și eu le-am spus că trebuie să mă văd cu Jorj într-o problemă de serviciu și că vreau să trec pe la florărie că am comandat un ficus din Filipine și azi trebuie să ajungă. Ele se uitau mirate, găina se învârtea pe gresie, eu m-am încălțat și pa…
– Mă, chiar nu ești beat! Zâmbea luându-mi butelia de vin și buchetul de crini ce emana un polen puternic, mai ceva ca valurile de substanțe toxice de la Cernobâl. În mașină, până la Zelda, am consumat un pachet de șervețele. Strănutam, îmi curgeau ochii, tușeam, nasul îmi era o trompă de elefant. Dar, mvaii, ce bine miros crinii ăștia, să înnebunești, nu alta. Când am ajuns la ea, arătam ca după o gripă de iulie din Vama Veche.
– Sunt beat doar după tine! Mă trezesc eu romantic, o trag înspre mine, mirosea a narcise și a rom, o sărut și, în momentul doi, strănut de se sperie țestoasa și o ia la fugă. Nu, asta am inventat-o! Ce, ai văzut țestoasă fugind?
– Ești răcit, ce naiba?
Și se duce să îmi aducă niște batiste. Chiar! Ce naiba? Că doar nu-s răcit. Cum să fiu răcit în iunie? Un dușman însă mă strânge de nas, ălalalt îmi bagă pene pe nări, unul căruia sigur i-am f*tut nevasta îmi dă cu ardei iute pe la pleoape. Ce-aveți, măi?? Pe toți v-a luat azi? Ho, că mai sunt zile!
Zelda vine, cu șervețele, cu sâni săltăreți, cu miros de narcise, cu ochelarii pe nas, că citea, cu tatuajele ei peste tot, cu șuvița obraznică… și e calmă.
– Hai, stai aici, îți fac un ceai, nu ți-e bine.
Ba da, ba da, mi-e cel mai bine, aici, cu tine, e liniște, ești tu, mi-e cel mai bine. Dar ăsta era gândul cu nasul roșu și borcănat, ăla singur ce știe tot, știe când îmi e bine și când nu. Știe că acum îmi trebuie liniște, și poate un ceai, și prezența ei.
– Hai, bagă-te în pat, stai liniștit, mai citesc și eu pe aici. Dormi, dacă vrei să dormi. Dacă trebuie să pleci, doar spune-mi, te trezesc eu.
Căldura ei, patul ei, mirosul ei, pacea ei… toate sunt ca un vis în care mă scufund cu tot trupul, și cu mintea, și cu acele două-trei gânduri ce încă mai umblă pe străzile-mi viselor pustii. Și adorm. Un somn în care eu sunt liber și găina se învârte pe gresie.
– Cât e ceasul?? Sar ca ars.
Strănut, îmi suflu trompa, îmi șterg ochii, futu-ți praștia mă-tii de florăreasă cu unghiile decojite de lac mov! Era greu să-m spui, ai, că crinii mustesc de polen și s-ar putea să mustesc și eu în muci în patul amantei?? Mai cumpăr eu ficus de la tine, o laie!! Nici tămâie, nimica, spurcata naibii.
– Cu cine te cerți, măi?
– Cu crinii!
– Calmează-te că i-am scos pe balcon. Hai, e târziu, fugi acasă!
– Nebuno, ce mă fac cu tine?
– Nebunule, habar n-am, dar nici eu nu știu ce să fac cu tine.
– Oare să te iubesc?
– Oare să îi duci crinii ăștia lui nevastă-ta?
Oare să mor în mașină cu crinii??
– Iubito, uite, ficusul mai întârzie, știi e drum lung din Filipine, dar ce zici de crinii ăștia, miros demențial… moment în care am trezit-o pe soacră-mea cu un strănut sănătos, și cred că s-a trezit și aia mică de la doi că am auzit brusc un țipăt de bebeluș.
– Dar ce ai, ești răcit?
– Da, cred că mi-a fost rece azi noapte, poate ai tu grijă la noapte totuși…
– Ioi, ce găluște bune am făcut, trebuie să guști! Numa bune la răceala ta, no, hai să-ți încălzesc!! Soacră-mea cu un ochi deschis și ălalalt în batistă, grăbită să o pună de o supică…
Gândul ăla singur al meu râdea înfulecând gălușcă după gălușcă: măi, man, ești așa prost, cum, mă, să nu o încaleci pe ochioasa aia? Ai dormit ca un bou, ea citea lângă tine, amu mâncă supică cu găluști și speră la un sfert de gălușcă de la nevastă-ta, că e ruptă, a făcut ardei umpluți toată ziua, că mă-sa altceva nu știe, numai să o pună la cratiță. Și tu, coi bleg, îți sufli mucii în batistele alteia, să te f*t. Bagă-te în pat și pune mâna pe instrument, că ți-e ca bariera de la Caracal, mereu în erecție și mereu degeaba, că nici pustiu de tren nu trece…
Pe Erika o găsiți întreagă aici
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
