Mă întreb adesea ce înseamnă normalitate în iubire. Şi mereu, mereu, mă gândesc că filmele de dragoste cu final fericit sunt făcute în ciuda noastră, a multor femei care nu au avut şansa să guste din „şi au trăit fericiţi….”, pentru care normalitatea este cu final trist.
Pare însă că destinul nu mă lasă să mă resemnez, căci când şi când îmi apare în faţă iubirea. Nu, nu cea din filme, nu cea imaginară şi nici iubirea afişată ostentativ de partenerii care s-au cunoscut ieri și deja îşi jură public câte şi mai câte. Sau iubirea în care nici partenerii nu mai cred, ci au rămas pe poziţii împinși doar de determinarea de a defila cu nişte sentimente pe cale de dispariţie. Vorbesc de acea iubire luminoasă, caldă, profundă, cu o aura ce te vrăjeşte şi te face să lăcrimezi. Iubirea care îţi face poftă să iubeşti şi să te laşi iubit, care te face să speri.
În preajma unei astfel de iubiri mi-a fost dat să mă aflu astăzi. Eram la coafor şi nu e prima oară când văd un cuplu. Vin acolo împreună să se tundă. Ea are 87 de ani, el un pic mai mult şi se iubesc de mai mult de 60 de ani. O veşnicie! Sunt senini amândoi şi emană bucurie şi linişte.
Păşesc înăuntru încet, cu grijă, ţinându-se de mâna. Nici unul nu se grăbeşte. Au gesturi domoale, ca nişte mângâieri. El îi dă haina jos de pe umeri şi îi spune cu un zâmbet coafezei: Mai întâi, doamna!
M-a emoţionat până la lacrimi privirea ei când a revenit de la tuns. O privire de fetiţă cu care l-a întrebat: Cum sunt? Mă recunoşti tunsă?, iar el a răspuns: Da, cum să nu? Eşti tare frumoasă!
I-am rugat la plecare să mă lase să îi fotografiez împreună şi le-am spus că doresc să public povestea lor. Nu, nu lunga poveste de iubire din viaţa lor, ci momentul acela surprins de mine. Momentul acela care valorează cât o viaţă de iubire, căci arată atâta armonie, seninătate încât restul poveştii este de prisos.
Emoţionaţi şi încântaţi m-au lăsat să-i fotografiez, spunându-mi că doresc celor care le citesc povestea o viaţă mai lungă decât a lor, încărcată cu o iubire la fel de profundă. Iar eu am ales să împărtăşesc povestea lor pentru că, într-o lume plină de superficialitate, interes şi lipsa de respect şi iubire, cred că trebuie musai să ştim că există și cupluri ca al lor.
Au plecat, la fel, ţinându-se de mână, și le-am mai furat o poză la plecare…
Pe Mădălina o găsiți și aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! ?
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro
Citiţi şi
Un bărbat, două femei și mai mulți copii
6 semne că relația se apropie de sfârșit
Despre bărbați, cu luciditate: ce a mai rămas din promisiunea unei relații
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
