– Fă, măi, odată, curat, ce naiba!… A câta oară îmi vii cu o poveste din asta? A câta oară te face să suferi ca un câine bătut? Că eu cam aşa te văd, te tot guduri pe lângă ea, indiferent câte picioare în burtă primeşti drept recompensă pentru credinţa şi iubirea ta. Şi când mă gândesc că, de data asta, nici măcar nu s-a obosit s-o facă intenţionat… Ai avut tu ghinion… că, de, dacă e să ai ghinion, vorba aia, găseşti cuie şi-n…
– De ce n-am închis eu telefonul ăla… de ce…, se tânguia necăjit un amic. Mai bine nu ştiam şi dormeam fericit!
Cât de mult poate s-o iubească, oare, pe fata asta, dacă el se supără c-a aflat adevărul (în loc să zică mersi) şi nu că adevărul este atât de hidos. Adevărul spus chiar de guriţa ei, ce-i drept când se presupunea că el nu are cum să-l audă.
Ce se întâmplase, amicul ăsta iubea o fată cam… interesată, care-l tot juca pe degete şi el, cu cât suferea mai mult, cu atât era mai îndrăgostit de ea. C-aşa e el, exemplul perfect de psihologie inversă. Recent, stabiliseră să se logodească, totuşi, aşa că el zbura beat de fericire să pregătească evenimentul. Ba, mai mult, îi cumpărase un cadou cu un mesaj foarte puternic, acela că de-abia aşteaptă să-i devină soţ şi împreună să-şi clădească familia şi viitorul. O promisiune că îi va fi alături în toate, la superlativ. De aceea îi cumpărase asta, încântat că începe cu dreptul drumul în doi. În fine, şi când mai erau câteva zile până la logodnă, când pregătirile se apropiau de final, o sună într-o după-amiază s-o roage să se întâlnească, să meargă împreună la restaurant, sa deguste meniul. Ea însă îi răspunde smucită că nu poate, că e ocupată şi că să meargă singur… Oarecum şocat de acest răspuns – se aştepta ca emoţia s-o fi cuprins deja şi pe ea – rămâne mut la telefon. Ea, crezând că el a închis, începe să vorbească cu cineva:
– Tâmpitul ăsta m-a înnebunit cu prostiile lui… Încep să cred că nu e o afacere deloc bună să mă logodesc cu el. Nu ştiu dacă are de gând să-mi ia vreun cadou, ceva, dar văd că are de gând să mă frece cu toate pregătirile lu’ peşte. Că e o mămăligă-n drum care nu poate face nimic fără mine. Şi ia, zi, dragă, că doar e frate-tău, eşti sigură că primeşte moştenirea aia? Ca să ştiu dacă mă leg la cap sau nu…
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
