După ce apăruse textul cu pricina, mă contactaseră zeci de necunoscuți să-mi spună că mă înșelasem grav. Ei nu socializau virtual pentru că ar fi fost singuri, nu, nici vorbă ! Socializând virtual, ei se răzbunau de fapt și de drept pe tot neamu’ femeiesc cu apucături de tragere în piept cu bolovani cu tot. Că deh, suferiseră înfrângere după înfrângere și nu mai puteau încasa la nesfârșit. Drept pentru care, se ascundeau frumușel în spatele unor crai virtuali dispuși la orice. Nu sufereau în niciun caz de singurătate, de asta nici nu putea fi vorba. În definitiv, mai bine crai frustrat decât singur și în cunoștință de cauză.
Nu stătusem să găsesc logica din spatele poveștilor, când m-am trezit contactată de Pusy și nu mai știu cum, căreia îi plăcea enorm de mine. Pe moment, mă simțisem flatată de atenție și extrem de dezorientată. Cum să fac să n-o rănesc pe Pusy și nu mai știu cum, spunându-i că sunt foarte măritată și foarte departe de ceea ce își închipuise ea despre mine ca sunt, doar privindu-mi poza de profil ? Cum să abordez subiectul delicat și fără subînțelesuri? Poate că nu înțelesesem eu bine unde bătea și poate că ea dorea doar puțină conversație. Poate era de-o singurătate umil recunoscută și nu merita un junghi în plus. Într-o dilemă mare cât o casă boierească cu pridvor, m-am hotărât să mă dau bărbat. Eram, după spusele mele, un pervers ascuns în spatele unei poze de profil furate. Nici până azi nu știu ce anume a împins-o pe Pusy și nu mai știu cum să mă șteargă automat din lista ei de prieteni.
Cu frustrarea de rigoare, îmi petrecusem apoi tot restul zilei citindu-l pe Preda, până când, pe la nouă fără zece, m-am trezit contactată de Nelu, prieten cu alți 100 de prieteni comuni. La întrebarea lui Nelu „cf”, m-am întrebat la rândul meu ce să-i spun că fac? Să-i spun că fac bine? „Fb…”, prea banal și, în același timp, prea confuz. Fac Facebook, fac foarte bine, fac …prea deschis la continuare. Ca să nu-l mint pe Nelu, i-am scris că citesc. Chestia asta cu cititul i-a tăiat urgent cheful de discuție lui Nelu. A tăcut mâlc și atunci am tras concluzia că oamenii ca Nelu au alergie la oamenii sinceri și direcți ca mine. Sau la cărți, dar asta cu greu îmi vine s-o cred.
Vrăjitoarei X-ulescu care îmi propunea să deschidă tarotul special pentru mine nici nu-i răspunsesem, propunerea ei directă îmi crease o stare interioară ciudată pe care nici până în ziua de azi nu am putut să o înțeleg. Mă gândesc că, odată cu textul, îmi trimisese și ceva farmece. Virtuale și ele, dar eficace. O adevărată profesionistă Vrăjitoarea asta. Apoi m-a contactat Mimi Popândău care era în căutare de fete pentru video chat. Știa să flateze Mimi asta ! Nici ei nu-i răspunsesem, eram prea măgulită de atenția deosebită acordată profilului meu. Specificam acolo clar și vârsta, și profesia.
Înainte să adorm, terminasem romanul lui Preda și îmi schimbasem poza de profil. Deodată, toată această lume incredibilă a încetat să mă mai invadeze. Devenisem, înainte să adorm, un brad falnic crescut lângă un gard de lemn.
De atunci, n-am mai pasionat pe nimeni în niciun fel. Explicabil, dar uman. Lumea virtuală are și ea limitele ei. Nimeni nu are chef să converseze cu un pom. Cu mici excepții, desigur.
Pe Daniela o găsiți toată aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Ce pierdem de când nu mai citim
Învățătorii, timpul, barbaria și lucrurile de neacceptat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
