Mai ai timp, dar începe odată!

Your tuppence

1. 
   Liana / 23 April 2016 8:05

   Ai dreptate Amalia S., luata de gandurile mele, am uitat sa iti spun ca da, mai am timp, dar cand zilele arata asa cum am spus ceva mai inainte, nu am timp sa “incep odata”.

   1

   

   Reply ↓
2. 
   Liana / 22 April 2016 22:23

   Eu ma trezesc in fiecare dimineata asa.
   Alarma telefonului suna imediat, mi se pare ca abia ce atipisem. O las a sune, poate melodia “Dance with me” a lui Johnny Reid pe care o am drept alarma – ma face sa-mi revin. Ma trezesc ca iarasi incepe sa cante, inseamna ca doar m-a adormit. Ma enervez, simt impulsul sa iau telefonul si sa il arunc, dar mi-aduc aminte la timp ca abia ce l-am schimbat si ca am dat o caruta de bani pe el… deci nu. Ma intorc pe burta si incep sa ma tarai din pat cu picioarele spre marginea patului, ajung in genunchi cu bratele si capul inca pe pat. Mai stau asa o vreme si Johny Reid incepe sa cante pentru a treia oara. Nu mai am incotro si ma ridic, greu, de parca as avea o suta de ani. Gandesc, mai am muuuult pana la o suta, dar oboseala si rutina mea a trecut cu siguranta de suta.
   O oboseala fizica, psihica, cu care imi incep fiecare zi la ora 5.30, desi la birou trebuie sa fiu la ora opt, dar ajung la 7.20, 7.30, pentru ca intotdeauna mai ramane cate ceva de facut de ieri. Acel ieri care se termina zilnic in jurul orelor 18.30. Ajung acasa dupa ora 19.30 invariabil. Merita? Nuuu… Dar merg inainte, dusa de val cum se zice. Ma intorc de la birou rupta, flenduri, pentru ca acolo totul e contratimp, iar acasa ma asteapta “schimbul doi”, care ma ia de odihnita. Si nici n-apuc sa intru bine pe usa ca ma si intreaba:
   Noi in seara asta ce mancam? Aiiiiaiiiiaiii…
   As vrea sa ii raspund ce gandesc – mananca ce-ai pregatit, ca ai ajuns cu doua ore inaintea mea – dar nu pot… asa ca ii spun doar: o sa vad ce mananci, ai rabdare… Mancare de pe o zi pe alta nu pot face fiindca… nu mai e proaspata… zice.
   Imi vine sa urlu, as vrea macar sa plang, dar nu mai pot sa plang de multa vreme.
   Mai trec aproape doua ore cu pregatitul mesei, cu stransul lucrurilor imprastiate prin casa, cu una – alta, trece timpul si imi dau seama ca ar trebui sa dorm. Intru putin pe net sa vad ce mai e nou… Pe la ora 23 ma duc in pat, dar somnul e departe, oboseala si gandul ca maine o iau de la capat, il alunga. Stau cu ochii inchisi si ma gandesc ca am uitat sa traiesc. Ca sunt un robot umanizat, care vorbeste, zambeste cand trebuie, nu cere nimic de la nimeni. Doar ofera. Adorm tarziu, vorbind cu mine. Ultimul gand pe care mi-l amintesc dimineata e: ia-ma in brate viata si lasa-ma sa plang pe umarul tau, spune-mi ca maine va fi altfel. Ia-ma de mana viata si du-ma acolo unde locuiesti tu…

   8

   

   Reply ↓
3. 
   Cristi R. / 22 April 2016 22:10

   In clipa in care te trezeşti într-o dimineaţă si îţi dai seama că ai trecut binişor de 40 de ani şi ai făcut cu viaţa ta… nimic, degeaba mai ai timp, pentru ca rutina a macinat deja dorinta de schimbare.
   In opinia mea, in astfel de situatii nu de timp este nevoie.
   Este nevoie de un impuls nemaivazut, capabil sa darame tot ce ai trait pana in prezent.
   Pentru asa ceva e nevoie de noroc cu carul sau un dram de nebunie.

   3

   

   Reply ↓
4. 
   Lilia / 22 April 2016 19:07

   Partea naspa e ca nu prea mai ai niciun timp. Degeaba ii dai omului pita buna dupa ce i-au cazut dintii….

   1

   

   Reply ↓
5. 
   Gabriela / 24 March 2016 11:00

   Amalia S., te rog primeste multumirile mele. Ai pus in cuvinte gandurile mele.

   

   

   Reply ↓