Rue de la Paix, nr. 13, la Paris, 175 New Bond Street, Londra, 653 5th Avenue, New York. Acolo începe povestea. Acolo unde e… Casa Cartier. S-a întâmplat ca anul trecut să fiu la Praga în timpul uneia din cele mai fastuoase expoziţii Cartier, întinse ca un arc de agat, mătase neagră, onix şi sidef peste timp. Sau, poate, ar fi mai bine să spun…peste timpuri.
De când Louis François Cartier şi-a deschis primul atelier de bijuterie, în 1847, legenda bijutierului regilor s-a îmbogăţit cu extravaganţe de coral şi faianţă egipteană, cu smaralde cabochons, tăiate pentru gâtul unei regine sau cu tabachere de jad şi safire, din care s-a aprins, nu o dată, silueta longilină a unei ţigări extrase elegant de o mână cu încheietura strânsa în catifea, într-un club de jazz. Am vrut să înţeleg mai multe din povestea cu staruri de cinema, faraoni, ţari, magnaţi ai petrolului, şeici sau prinţi ai marilor case europene şi, cum necum, am reuşit să aranjez o conversaţie profesională cu un mare pasionat de bijuterie, şi anume Serge Grimaux, CEO TicketPro, cel care a făcut posibilă expoziţia Cartier de la Praga.
“Cartier are 163 de ani de istorie şi de experienţă în crearea de artefact”, a început el să-mi povestească, atunci când l-am chestionat cu o curiozitate jumătate jurnalistică, jumătate feminină cu privire la valorile intrinsece brand-ului Cartier. „Au fost întotdeauna înaintea timpurilor lor. Cartier e un brand cu o clientelă exclusivistă – capete încoronate, cu precădere. În zilele noastre, locul lor îl iau celebrităţile – ele dau tonul în societatea de azi. Cartier au fost primii care au folosit platină în design-ul de bijuterie. Sunt un brand avangardist şi versat cultural. Sigur, sunt cunoscuţi pentru pandantive, brăţări sau broşe, dar să nu uităm că au creat obiecte cu valoare istorică emblematică – de exemplu, ceasuri dedicate aniversărilor unor monarhi, obiecte care celebrează descoperirea mormântului lui Tutankhamon de către Howard Carter, în 1920, sabia simbolică şi onorifică primită de Jean Cocteau când a fost acceptat ca membru de către Academia Franceză. Toate aceste obiecte întrec aşteptările publicului larg.” Pe multe le-am văzut şi eu, la Praga. Bijuterii şi obiecte spectaculoase, care textualizează blazonul unor elite. Îi aduc aminte de afirmaţia preşedintelui Casei Cartier în prefaţa Catalogului expoziţiei de la Praga, şi anume că etalarea bijuteriilor Cartier e o etalare a puterii. Puterea seducţiei, puterea creativităţii, dar şi puterea ca atare – politică, socială, economică, exprimată prin pietre preţioase meşteşugit tăiate. Pentru un cunoscător atât de fin cum e Serge Grimaux, discuţia se cambrează firesc în jurul speculaţiei pe care o propun cu gândul la strălucirea epatantă a unor piese asigurate pentru sume fabuloase.
„Toate aceste tipuri de putere”, îmi aminteşte el, „erau emanaţia unor lideri sociali. Vă vorbeam mai devreme de regi şi de celebrităţi. E interesantă mutaţia care a schimbat cu totul categoria socială ce se face purtătoarea acestui mesaj seducător. Privilegiaţii posesori ai acestor obiecte şi, prin urmare, cei care transmit ideea de putere sunt astăzi alţii.” Bijuteria ca substrat al unei istorii. Culturale, sociale şi nu numai. Mi se plimbă prin minte ideea unei cronologii a pietrelor, a tăieturilor, a geometriilor în nuanţe scumpe şi ingenios faţetate. O verbalizez şi nici nu termin bine când interlocutorul meu marşează fără ezitare pe aceeaşi linie. „Cartier e un brand la care sunt relativ uşor de recunoscut influenţele în timp – ele vin din Asia, din China, din India, din Nordul Africii…Te uiţi la multe din aceste bijuterii şi constaţi că Art Déco apare la Cartier înainte ca Art Déco să fi fost un stil.”
Aşa şi este. Colecţia Cartier de obiecte cu valoare istorică, executate de brand de-a lungul timpului a fost iniţiată în 1983. De-atunci, ea a ajuns la 1370 de artefacte, care variază de la stilul Marie Antoinette la revizitări subtile ale neoclasicismului sau la mituri persane ţintuite într-o figurină animalieră. Din 1914, Cartier introduce modelele sale semnătură – pantera şi leopardul, alese ca emblemă a brand-ului pentru simbolistica lor rafinată şi potrivită identităţii Casei Cartier – libertate, viteză, eleganţă şi putere. „Bijutier al regilor şi rege al bijutierilor”. Aşa i-a spus lui Louis Cartier, într-o formulă de adresare foarte flatantă, Eduard al VII-lea. Mie, personal, îmi aduce aminte de Velázquez, e ca o prafrază la porecla lui onorifică – „pictorul regilor, regele pictorilor”. Această similitudine ne poate duce într-o zonă de discuţie interesantă, şi anume la gradul în care publicul identifică design-ul de bijuterie ca pe o formă de artă. „În zilele noastre”, remarcă Serge Grimaux, „…e un grad ceva mai mic. La începutul secolului trecut, însă, nici nu cred că se punea problema altfel. Aceste obiecte erau purtate, în primul rând, de oameni care atrăgeau foarte multă atenţie. Aveau un impact în lumea artistică, o valoare discursivă.”
Un buldog miniatural, din 1912, din agate, aur şi perle, o brăţară ca un şarpe de argint, cu solzi albaştri, turcoaz, marini, un pandantiv cu safire imense, aduse din Sri Lanka, în 1924… lista preferinţelor mele e lungă. Selectez câteva, la întâmplare, în încercarea de a le afla pe ale altora. Tocmai pentru că vorbesc cu un amator de bijuterie îmi face plăcere să-l aud cum glisează printre broşe fanteziste de ametist şi acvamarin, brăţări de platină, aur alb, argint şi diamante, bătute cu turcoaz şi lapis lazuli, precum şi alte structuri delicate şi fastuoase, totodată, de diamant şi email translucid… Pentru Serge Grimaux, fiecare nouă întâlnire cu o bijuterie Cartier e reconfirmare a unei iubiri vechi şi statornice. Are, totuşi, piese favorite. Îi plac cele care spun o poveste.
„Unul din obiectele mele favorite e o machetă a navei spaţiale Apollo 11, comandată de ziarul Le Figaro. Cartier a făcut trei machete, câte una pentru fiecare din cei trei astronauţi plecaţi în misiune. (n.r. La Praga era expusă cea a lui Michael Collins). Un lucru intersant e că în această replică perfectă, din aur masiv, e un microfilm cu numele tuturor celor care au contribuit, alături de Le Figaro, la realizarea acestui obiect. Nu e un colier, nu e un obiect decorativ tipic, nu e încrustat cu pietre. E un moment din istoria recentă care a schimbat omenirea. E legat de o mică statuetă a lui… Snoopy, cel din desene animate, executată pentru Charlie Brown, creatorul lui Snoopy. Au fost expuse împreună, pentru că Apollo 10, cel de dinaintea lui Apollo 11, care a intrat în istoria cu faimoasele cuvinte „Vulturul a aterizat”, ei bine, Apollo 10 era poreclit…Snoopy. Sunt fragmente de timp care spun poveşti. Cum tot o poveste spune colierul Maharajahului, o alta broşa Ducesei de Windsor – e o poveste de dragoste umitoare în spatele acestui obiect frumos, şi aşa mai departe…”
Îmi place. Îmi place şi cum se încheie conversaţia mea cu Serge Grimaux despre Casa Cartier. Fără cifre, fără nume de designeri, fără semnături istorice pe cecuri care au intrat în legendă. „Cel mai puternic atu al oamenilor e imaginaţia. Asta îmi place mie la creatorii de bijuterie şi, cu precădere, la cei de la Cartier. Faptul că o altă minte a creat obiecte care întrec imaginaţia. Asta e ceea ce eu numesc magie.” „Toate aceste tipuri de putere”, îmi aminteşte el, „erau emanaţia unor lideri sociali. Vă vorbeam mai devreme de regi şi de celebrităţi. E interesantă mutaţia care a schimbat cu totul categoria socială ce se face purtătoarea acestui mesaj seducător. Privilegiaţii posesori ai acestor obiecte şi, prin urmare, cei care transmit ideea de putere sunt astăzi alţii.”
Update: filmul publicitar 2012
Citiţi şi
Cartier 2011 Christmas Winter Tale
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
