Am fost ieri la Instituto Cultural Romeno Lisboa pentru a viziona un documentar despre viaţa şi opera lui Constantin Brâncuşi. Trist. Trist film, trist eveniment. Mai întâi, nu existau niciun fel de pliante pentru cei care ar fi dorit să afle mai mult decât au putut citi doi domni de pe nişte foi. Apoi, să vorbeşti prin microfon şi boxe imense unei adunări de 20 de oameni e disproporţionat, dar bănuiesc că ajută pentru o experienţă culturală cu iz comunistoid. Dar probabil a fost şi instalaţia aia de sunet de discotecă de Pocreaca o investiţie prietenoasă la vremea ei. Gata, şşşt, că începe filmul. Constantin Brâncuşi – Coloana sau lecţia despre infinit, de Laurenţiu Damian. Sunet de îţi vine să fugi, că era dat la maxim cred, şi muzică de te ţine ţintuit în scaun, nişte exagerări pe toate octavele mai înalte din lume! Şi apoi exprimările – nişte scremete patriotarde de toată jena – mai să ies de acolo crezând că sunt alesul tuturor dumnezeilor doar pentru că m-am născut în România. Dar nu am dat-o în paranoia. Am rezistat eroic până la nesfârşitele secvenţe cu macaraua infinitului. O macara care smulgea la infinit bucăţi din Coloana Infinitului. Redată la infinit. Cred că regizorul Laurenţiu Damian a filmat întregul şantier, zi şi noapte, cât au durat lucrările de restaurare, apoi a pus asta în jumătate de film.
Am ieşit calm, când încă nu se terminase, deşi sunetele alea sfredelitoare aproape că mă făceau să fug. Eu şi prietenii mai străini României decât mine, pe care îi convinsesem cu greu să vină să vedem ceva poate fain. Dar nu. Nimic concret, nimic despre modernism în sculptură ori ce a fost înainte, doar exagerări şi masturbări ale unui sine colectiv nedefinit. Despre un artist pe care nu ştiu cum să îl prezinte, de fapt. Un spirit românesc schimonosit.
După ce am ieşit, tipul care făcea fotografii prin sală şi se ocupa să închidă microfonul domnilor cu foile (ei nu puteau) a încercat să ne convingă să mai rămânem (nu a reuşit), apoi măcar să revenim, pentru a gusta puţin din bucate şi din vin. Am zis că o să revenim cam în jumătate de oră. Am întârziat. Am revenit cam peste o oră. Uşile erau închise, iar înăuntru întuneric.
Guest post by Mihai Tufă
Citiţi şi
Henri și Lydia – o poveste de dragoste?
Primul om care va împlini 150 de ani probabil s-a născut deja
Când Kristen Stewart salvează un scenariu plat – Seberg
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
