Mă, tu ești fericit? Că io nu prea…
Mă… nici io nu sunt…
Și atunci de ce stăm împreună?
De ce apar gândurile astea tot timpul când te cerți? De ce nu apar când ești în duș, când te duci la schi, când bei vin fiert pe pârtie sau sangria pe plajă? Păi, poate pentru că ne rugăm doar atunci când ne e rău… Poate pentru că uităm în ce trăim cu adevărat sau uităm cât de recunoscători ar trebui să fim… poate cearta e necesară din când în când…
Am văzut un documentar la un moment dat, în care partenerii făceau terapie împreună. Începeau lejer, niște urlete la telefon. Pe urmă îi băgau în aceeași cameră și continuau acolo. Tot lejer, cu ceva palme și scuipați. Pe urmă, ăla matura camera cu ea ținând-o de păr și ea îi spărgea o vază-n cap când el nu era atent.
Prea amuzant, n-am mai putut suporta, după ce erau vineți bine, și-o trăgeau p-acolo, printre bucăți de lemn spart și chiuvete distruse. Cel mai tare am râs când, la final, ei plecau plini de sânge, cu capetele sparte și plini de vânătăi, și treceau pe la recepție să achite terapia.
Anyway, cum spuneam, gândul apare când ești în cumpănă și așa e și normal. Chestiunea pe care mi-ar plăcea să o descos este cum de facem să orbim în momentele de furie, cum facem să anihilăm tot trecutul și să ajungem (sper în cât mai puține cazuri) până la acțiune.
De câte ori nu ți-a luat decât maximum cinci replici până să ajungi la o decizie capitală „băi, tu ești fericit? Că io nu prea… și mai bine ne ducem în viața noastră”? De câte? Și de câte ori ți-ai înghițit cuvintele? Și de câte ori n-ai visat că, în loc de ăla care urlă în fața ta, putea fi acolo o mare, o insulă, Măruță cu emisiunea lui, Haneke cu Kim-Ki Duk ținându-se de mână, Fuego, orice, munte, deal, chiar și o pantă, orice, numai să nu mai fii acolo, lângă ăla care urla? De câte?
Și de câte ori ți-ai zis că e ultima dată, după ultima dată când ai zis că va fi ultima dată? Nici tu nu mai știi…
Dar sigur știi că nu mai merge așa… că ceva, cândva, într-un viitor foarte apropiat, ceva va trebui să se schimbe. Că așa e normal. Că altfel nu mai înțelegi de ce e în doi. Altfel te strânge sufletul, stomacul, capul.
Ceva trebuie să capete sens, să înceteze cu țipetele, oricine poate să țipe, ceva trebuie să-și ia din nou drumul călduros de cuplu cu vorbe calde, cu înțelegeri, cu destăinuiri.
Băi… tu ești fericit?
Da. Tu?
Și io 🙂
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
