„Mă simt ca un gunoi” îmi spune ea la telefon printre sughițuri. „S-a folosit de mine, și acum m-a aruncat ca pe o cârpă. Oare de ce mi se întâmplă numai mie toate astea? ”
Un prim răspuns ar fi că nu ți se întâmplă numai ție (cui nu i s-a întâmplat asta?) și apoi… de ce crezi că s-a folosit de tine? Pentru că ați făcut sex o dată, de două ori… de câteva ori?
„Te-a forțat?” întreb eu.
„Nu… dar nu voiam să ajung aici.”
De fapt, cine ar vrea să ajungă aici?
Asta e problema noastră, a femeilor. Spun a noastră, deși poate că sunt și bărbați în situația acesta (da’ chiar, oare or fi?). Aș vrea să văd și eu unul în lacrimi că ea s-a culcat cu el de câteva ori și gata, i-a pierit cheful de o posibilă continuare.
Revenim la discuția noastră…
Orice relație vine cu asumarea unui risc. Acela ca ea să se termine împotriva voinței tale, deși începutul ei este decis de ambele părți. Povestea e veche de când lumea. Scenariul clasic în care el o curtează cu asiduitate pe ea, face exces de complimente, de mesaje și timp. Ea îi percepe semnalele și intră în jocul lui. După o perioadă de timp, care poate varia considerabil… ea cedează fizic și/ori emoțional. Lucrurile se precipită și în timp ce ea visează cu ochii deschiși la prințul apărut în viața ei, el dispare fără urmă…
Nici mesaje, nici telefoane, nici timp… nimic.
Și ea rămâne cu întrebarea „Unde am greșit?”
Nicăieri.
Viața e ca o tablă de șah. Mutările tale și mutările lui. Trebuie să înțelegi din start că fiecare mutare pe care o faci va determina o altă mutare a lui ca răspuns la acțiunea ta. Dacă vorbim de un cuplu pe tabla cărora mai mută și alții piese… treburile se complică mai mult.
Ideea e că fiecare jucător are strategiile lui. Fiecare are propriul plan pentru a câștiga, iar scopul lui poate să difere considerabil de scopurile tale. În timp ce tu vrei o relație care să dureze, pentru el câștigul poate să se rezume la câteva nopți.
Pentru că bărbații sunt niște vânători. Chiar dacă puțini mai vânează căprioare în zilele noastre, bărbații vânează permanent la nivel simbolic. „Vânătoarea” este înscrisă în materialul lor genetic și asta îi poate împiedica să rămână alături de cineva.
Sunt unii care fug prin natura lor. Sunt alergători de cursă lungă și nu știu cum se face, dar mai practică și ștafeta. Adică e bine singur, dar însoțit o dată la trei zile de altcineva, e mai interesant.
Acestora le este frică de relațiile prea consistente și au grijă să le scurteze cât se poate. Adică, cum, el să fie sub papucul cuiva? Niciodată. Pentru ei o relație nu trebuie să depășească stadiul preliminariilor…
Apoi mai sunt unii care ar vrea să te cunoască mai bine, care la început par/sunt la fel de încântați ca și tine de perspectivele voastre, însă se răzgândesc pe parcurs. Adică te-au cunoscut prea bine.
Aceștia își dau seama că nu ești ceea ce caută și după o perioadă de descoperire reciprocă, nu-l mai vezi la ușa ta. E clar, el caută în altă parte, ceva ce tu nu ai și/sau nu poți să-i dai.
Apoi o altă categorie sunt cei care bifează cât mai multe cuceriri. Aceștia vor cât mai multe femei. Niciodată numărul lor nu e suficient și ele trebuie să priceapă de la început că asta sunt. Numere.
Și aș mai adăuga o categorie a celor care se cred „macho” și pun un pariu cu sine că pot să o cucerească pe ea, oricât de dificil ar fi. Ei se specializează așa de bine în rolul acesta încât provocarea e cu atât mai plăcută cu cât ea e mai greu de abordat. Însă când meciul e câștigat într-un final, la ce bun să mai intre în prelungiri?
Aș vrea să adaug aici o subcategorie a celor care pornesc la luptă cu încrederea că ea nu le poate oferi nimic mai mult decât o partidă de vânătoare interesantă. Și încet-încet se trezesc victime în propriul lor joc. Ea este mai mult decât un trofeu. Fie că este frumoasă și inteligentă, amuzantă și/sau interesantă, ea preia conducerea jocului și el rămâne pe teren în continuare…
Și mă întreb totuși, de ce o femeie sedusă și abandonată ar trebui să se devalorizeze?
De ce ea se simte un gunoi și el e bine merci, poate chiar în brațele alteia?
A intra într-un joc presupune să-i cunoști reguile și riscurile. Regula este că fiecare are dreptul la propriile lui decizii. Chiar într-o căsnicie, nici unul nu trebuie să-i impună celuilalt nimic.
Riscul este ca totul să se sfârșească într-o zi. Este un risc asociat fiecărei categorii de mai sus și tu, draga mea, poți fi cea care decide să încheie o relație care nu este pe măsura valorii ei. Dacă ești folosită, devalorizată, lipsită de libertate, poate ar trebui să îți asumi acest drept și să-i spui: GATA!
Iar dacă l-ai identificat pe el ca făcând parte din categoriile enumerate mai sus, nu te mai obosi să cauți răspunsuri.
Dacă pentru el istoria voastră e istorie și cele câteva nopți/ momente petrecute împreună nu reprezintă nimic, poate că la fel ar trebui să consideri și tu.
Și atunci, de ce să te învinovățești pentru nimic?
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
