Mă simt bogată. Noi, cei din generația trecută, suntem bogați. Simt asta în fiecare zi, cu fiecare schimbare și cu fiecare răsărit de soare. Noi, cei din generația trecută, am văzut altă lume, am trăit în altă lume. Am suferit şi ne-am bucurat altfel, am trăit într-o lume pe care tinerii de azi nu reuşesc să o înţeleagă, am trăit într-o lume mai curată, asta neînsemnând că era mai bună, cu senzaţii şi trăiri intense şi cu mult mai puţine resurse. În două lumi am trăit, dar şi între ele. Și chiar mă simt super bogată. Sigur, şi cu suferinţele de rigoare, cu frustrările de atunci şi cu frustrările de azi.
Copil fiind, fără televizor, am citit atâtea cărţi câte aveau în bibliotecile de pe raza cartierului meu. Practic mâncam cărţi… sub pătură, de regulă. Am crescut cu „ceaiuri”, petrecerile de sâmbătă seara, în care toţi aduceau ce aveau pe acasă şi ascultam ultimele discuri procurate pe sub mână. Da, discuri de vinil, divinizate în vremea aia. Lumea se plimba seara „la şosea”, sub teii înfloriţi, miros care mi-a rămas în minte şi-n suflet.
Apoi am început să simţim „regimul”, lupta pentru mâncare, lipsa apei calde şi spectacolele de teatru cu paltonul pe noi; restul e… istorie! Asta nu înseamnă că era „mai bine”, cum mulţi îndrăznesc să zică şi eu simt că ne jignesc pe noi, ăştia care am reuşit să ne şi bucurăm în viaţa aia grea!
Au urmat frica, disperarea, uimirea plecării. Să te dezbraci de tot ce ai avut, să laşi casa, părinţii, prietenii, copacii şi amintirile, să-ţi iei toată viaţa într-o valiză şi să pleci pe drumuri neştiute, cu speranţa în sufletul tremurînd, cu copiii de mână, pentru ei.
Pe drum, să fii atât de uimit, atât de încântat de „altă lume”, alte culori, alt aer, altă ţară şi alţi oameni… Totul nou şi simţit până în vârful degetelor, cu mirosul străzilor, cu bucuria descoperirii lumii noi, bucurie pe care niciodată după nu o vei mai simţi… O integrare cu multă luptă, dar cu fiecare rezolvare, știi că merită, o integrare în sufletul tău a unei vieţi care te uimeşte continuu, şi în bine, şi în rău.
Erau anii 80… Am nimerit, în cei mai frumoşi ani ai unui oraş cosmopolit, între oameni care se bucurau de timpurile alea şi m-am bucurat şi eu din plin. Am avut mult noroc! Au fost cei mai frumoşi ani ai mei, unici.
Şi am simţit schimbarea! Nu numai în anul 1989, cu schimbările din ţară, ci şi în locul în care aveam deja „cealaltă” casă. După războiul din Golf, am simţit cum totul în jurul nostru se schimbă.
Cînd m-am întors prima dată în ţară, după 91, am crezut în schimbare, am dorit schimbarea pe care nici nu o visam când am lăsat totul şi am plecat, dar diferenţele între cele două lumi erau aşa de mari! Acum, că le vedeam, eram copleşită! Şi totuşi aici simţeam că „sunt”, că aparţin. Cu rele şi cu bune! Am tot venit şi plecat, ce am urât toată viaţa. Să fac şi să desfac bagaje a devenit o parte importantă în schimbarea vieţii mele. Să fac şi să desfac bagaje. Ca şi când îmi adunam viaţa într o valiză şi desfăceam o altă valiză, în altă viaţă.
Încet, încet, schimbările au început să se vadă, şi într-o parte, şi în alta. În ţara mea, lucrurile se descopereau, se scoteau la lumină. În ţara de adopţie, unde-mi creşteam copiii, lucrurile începeau să meargă din ce în ce mai rău…
Incredibil cât de bine se vede schimbarea când eşti „pe drumuri”!
Cei mai minunaţi ani au trecut şi am intrat în anii de trezire ai ţării noi, ai ţării în care m-am născut şi în care, chiar dacă nu mă simt întotdeauna „parte”, rămâne singurul loc din lume unde simțeam că am şi eu „drepturi”.
M-am întors. Am luat-o iar de la capăt, cu mirosul de urină din locurile publice în nas, până azi, când mă mândresc cu locuri minunate pe care le arăt prietenilor „străini”.
Mă întorc des în ţara de adopţie unde trăiesc copiii mei şi văd cum se degradează zi de zi, cum nu puteam să-mi imaginez cu ani în urmă.
Îmi strîng comorile trecutului şi mă uit deja, cu calm, la schimbările care vor veni Am citit că în doar câţiva ani maşinile nu vor mai avea șofer, bolile vor dispărea, banii la fel… şi noi vom fi tineri şi frumoşi „per sempre”. Asta cine mai apucă!
Cum totul merge cu viteză, eu m-am grăbit să vă spun cât de fericită sunt că am trăit atâtea, că am făcut slalom printre greutăţi, probleme, concepţii, educaţii şi încă reuşesc să mă bucur de un apus frumos sau să stau de pază să număr stelele care cad în luna august…
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Să ne mai lăsăm și duși de val…
“Sunt într-un proces de dezvoltare personală.” Sună COOL, nu-i așa?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
