„Oamenii se duc după timp şi vremea se schimbă. Mă întreb: oamenii se vor întoarce la tradiţii, la identitate, la sine?” (Grigore Leșe)
Multă lume care ocolește folclorul ajunge să îl descopere prin motive tradiționale imprimate pe tricouri, căni și alte lucruri, care amintesc de copilărie, de viaţa la ţară, de bunici, de libertate. Facem ce facem și ajungem tot la ambalaj, la pojghița culturală și nu în miezul folclorului, acolo unde chipul nostru se oglindește în istorie.
Grigore Leșe nu are nevoie de introduceri. El poartă aceste chipuri și, asemeni meșterilor populari, el crează. Creația sa de pe scenă nu este evanescentă, iar cântul din glasul lui se îmbogățește de noblețea trecutului, un trecut care ne aparține chiar dacă noi suntem certați cu el.
Să nu uităm că dimineaţa, în zorii zilei, înainte de răsăritul soarelui, se cânta cu buciumul în Vrancea, Valea Timocului, se cânta cu trâmbiţa în Ucraina şi Maramureş, se cânta cu alphornul şi încă se mai cântă şi în ziua de astăzi în munţi, spune Grigore Leșe.
– Dumitru Stăniloae afirmă în cartea sa Ortodoxism și românism că datina, colinda sunt unice în spaţiul spiritual românesc. Cum interpretăm această apreciere?
– Putem vorbi despre datină, obiceiuri, rit, ritual, ceremonial. Dacă eu aduc ritualul în scenă, îl stric. De fiecare dată m-am întrebat: ce se poate aduce în scenă şi răspunsul a venit singur: vocea. Cu glasul creezi imaginea satului, a cetei de colindători, creezi atmosfera comunităţilor săteşti. Sunt în Teatrul Nottara Spațiul cultural unde am fost solicitat să fac spectacolul pe 21 decembrie în pragul sărbătorilor. Cu toţii aşteptăm sărbătoarea naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Venirea Sa aduce bucurie în inimile înflăcărate ale oamenilor şi nepreţuită bucurie. Lumina naşterii Sale aduce bucurie. Ce presupune această sărbătoare? Loc curat, timp bun şi suflet primenit.
Sărbătorile sunt un prilej de primenire! Uităm acest cuvânt magic: primenire. Uităm de cântecele de stea, de poveşi şi… în preajma Crăciunului. Astăzi, trăim într-o altă lume, trăim într-o comunitate europeană unde fiecare popor îşi caută identitatea. Identitatea unui popor nu este antagonică cu identitatea europeană, ci complementară, absolut necesară. Toată lumea îşi caută identitatea. Cine va învinge? Pai… va învinge poporul care va avea proiecte culturale îndrăzneţe. Vor fi aici colindătorii din Titeşti, Vâlcea, cu colinde care vorbesc despre Nașterea Mântuitorului, pomi întulpinaţi, vidră şi atâtea teme… Toate aceste mituri vin din străvechime. Ele vorbesc despre facerea lumii, despre leu şi despre vidră…
Actorii teatrului contribuie la prosperitatea noastră spirituală. Joacă cu bucurie.
– Toate acestea s-au transformat atunci când Iisus Hristos a venit pe lume. Eu cred în Dumnezeu, eu cred că Dumnezeu există. Simţământul meu este că lumea de astăzi trăieşte în jurul lui Hristos. Această bucurie, cu ce o putem încununa decât cu acest spectacol la Teatru? Vor fi alături de mine artişti cu har: Maria Chifu, la fagot, Olga Podobinchi, la pian, şi Mihaela Pletea, soprană. Vom împlini muzica, prin colinde tradiţionale, populare, cântece folclorice, dar nu-i vom uita pe Chopin, Bach, Enescu, Brediceanu, Hubic… Vin cu plăcere la Teatrul Nottara, un teatru cu artişti de valoare, care aduc atâta bucurie oamenilor. Actorii teatrului contribuie la prosperitatea noastră spirituală. Joacă cu bucurie. Ei au un scop nobil, ei aduc evlavie, blândeţe, sunt purtători de lumină, chiar şi pe cea mai întunecată scenă.
În decembrie, ne vedem pe scena Nottara. În spectacol, vom avea şi câteva colinde Mioriţa. Spectacolul este o poveste în pragul Crăciunului.
– De ce au dispărut din trupe de folclor diverse intrumente tradiţionale, precum fluierul sau cobza?
– Asa este vremea. Oamenii se duc după timp şi vremea se schimbă. Se pune întrebarea în ziua de azi: Oamenii se vor întoarce la tradiţii, la identitate, la sine? De ce şi-au uitat rădăcina?
Aşa sunt vremurile acestea. Oamenii au altă direcţie, altă orientare. Priorităţile lor sunt altele, dar atrag atenţia asupra unui lucru: când ne raportăm la un trecut, noi trebuie să luăm ca referinţă un trecut nu prea îndepărtat. Să nu uităm că dimineaţa, în zorii zilei, înainte de răsăritul soarelui, se zice cu buciumul în Vrancea, Valea Timocului, se cânta cu trâmbiţa în Ucraina şi Maramureş, se zice cu alphornul în Alpi. Atunci când zic păstorii din instrumente înainte de răsăritul soarelui, zic să fie stăpâni pe zi şi nu ziua să fie stăpână pe ei. Păstorul, păcurarul, este legat de animale, prin ele el trăieşte, îşi confecţionează haine. Acolo unde este munte, sunt şi animale şi omul poate trăi.
– Sara pe deal buciumul suna cu jale! Şi acum tot cu jale sună?
Păi cum altfel… Aşa am fost noi în istorie şi aşa am şi devenit datorită poziţionării noastre geopolitice! Dacă scrutăm istoria, vom şti că noi am ţinut piept tuturor popoarele, alţii şi-au primenit cultura, unii au devenit generatori de cultură, în timp ce noi ne luptam cu istoria. Chiar şi aşa am influenţat culturile mari prin valorile pe care le-am avut aici, la noi… acasă. Astăzi, se vorbeste insistent de buricul pământului. Mă rog să dea Domnul într-o bună zi să devină teritoriul din Carpaţi buricul pământului şi atunci vom fi învingători.
Alţii, ca să pară docţi şi luminaţi, se duc la alte bibliografii din străinătate şi uită de potenţialul imens al tradiţiilor noastre. Reacţia este una de respingere! Ţărâna nu le place acestor indivizi şi picioarele lor nu au păşit niciodată pe colb sau pe iarba proaspătă unde se încinge hora românească. Ei uită de ce avem noi aici acasă. Aşa sunt oamenii. Noi nu putem schimba această lume. Lumea are mersul ei! Eu pot să continui să cânt şi să colind, să atrag atenţia asupra acestei situaţii. Dacă oamenii vor să se inspire din ce fac eu, foarte bine. Să imităm mai puţin. Imitaţia nu te face mare.
Ce înseamnă să fii artist? Să ai talent, sensibilitate, intuiţie, inteligenţă şi să dezvolţi o poveste pe scenă, chiar dacă este vorba despre divertisment. Divertismentul este în toate spectacolele, dar este luminat de artist. Cei optimişti înving în viaţă. Lucrurile se aşează, dar trebuie să avem răbdare. În ultima vreme, oamenii şi-au pierdut răbdarea. Bine pentru noi că trecutul nostru este încă răbdător!
Citiţi şi
Un kilogram de… bucurie, vă rog!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
