Îți multumesc că m-ai primit în viața ta, chiar și-acum.
De-o veșnicie te iubesc, continuând, cred, în formă agravantă iubirea pentru tine din viețile anterioare și anticipând-o pe cea de care mi-aș dori să am parte în cele viitoare, tot împreună…
Inima mea a rămas la tine de la 16 ani, când, cu mâna tremurând de dorință, ți-am împărtășit totul pe-o foaie de dictando. Păstrez ciorna. Am recitit-o acum, după aproape 33 de ani și mă felicit; impecabilă, frumos și adevărat: “te iubesc și promit că te voi iubi mereu” era esența scrisorii. Răspunsul la ea l-am primit abia de curând, ca pe-un pansament pe o rană foarte veche, singura soluție în clipa de față.
Eu, eleva eminentă, căreia i se interzicea până și să gândească la o eventuală poveste de dragoste, topită după tine. Tu, Fat-Frumosul clasei, care n-a avut ochi pentru mine atunci. Inimă sfâșiată, lacrimi transpuse-n versuri, mii de versuri care zac prăfuite-n pod de peste treizeci de ani. Iubire ne-nțeleasă, clasica poveste.
Între timp, tu și eu realizați, binecuvântați cu câte-o familie minunată, cu copii perfecți, ne-am întâlnit la festivitatea organizată la aniversarea a 30 de ani de la terminarea liceului.
Eu, la fel de-ndrăgostită de tine, țintuită-ntr-o căsnicie de invidiat, rezultat al unei promisiuni care m-a salvat când sufletul mi-era inundat de lacrimi și buzele-mi sângerau de iubirea ta.
TU, neschimbat, șarmant și seducător, răscolindu-mi inima ca de fiecare dată când ne-ntâlneam întâmplător prin oraș. Căci iubirea care mi-a atârnat verigheta de deget n-a reușit să mă facă să te uit, deși a promis și-a încercat din răsputeri un sfert de secol.
EL, colegul de clasă care cunoștea povestea noastră. Omul extraordinar care știa că are de luptat cu himere și-a făcut-o impecabil, transformând promisiunea în căsnicia perfectă, cum îi place să spună. O aud des, e mândru de asta, ca de-un trofeu. Ar trebui să fiu și eu. Dar, ori de câte ori ne-ntâlnim ținându-ne fiecare de alte mâini, jarul din privirea ta mă arde. EL simte, știu.
Despre EA, n-am puterea să scriu. Până mai ieri condamnam persoanele care-și fac cuib între alte două suflete. Astăzi am încetat s-o mai fac, căci mă număr printre ele. Privind în oglindă văd o altă femeie decât inainte și mă tem că-mi place din ce în ce mai mult această variantă a mea. Sunt conștientă că greșesc, dar pentru prima oară pledez pentru greșeală în favoarea durerii din spatele moralității. Mă rog ca EA să nu afle și nu sufere prea mult.
Mi-amintesc aproape obsesiv că-n seara evenimentului, doar cu-o simplă privire m-ai întors în timp. N-am mai rezistat să stau în preajma voastră, a fost bine c-ați ieșit la țigări și eu la dans și-am reușit să trec peste moment. Nu sunt o femeie geloasă, alegerile tale le iau la pachet cu tot ce-nsemni tu pentru mine, dar ceva s-a-ntâmplat în mintea mea de-am ajuns aici.
Mă-ntreb ce m-a determinat să ies din globul meu de sticlă, să-mi risc imaginea aceea de femeie serioasă pe care-am afișat-o mereu și să-mi revendic cumva părticica mea de fericire tulburându-ți ție liniștea? De ce acum și de ce atât de hotărâtă, că aproape nu mă recunosc? Cu farmecul tău m-am mai întâlnit de-a lungul anilor, n-aș pune-o doar pe seama asta. Destinul să fie? Și-a intors el fața către mine și-a zis: “acum ori niciodată”? Sau e semn c-am ajuns la capătul nebuniei de-a mai iubi în tăcere?
După “Revedere” ne-am întâlnit de câteva ori, dar telefonic mă cauți atât de des de parc-ai vrea să recuperăm timpul pierdut. O facem aproape zilnic; tumult de cuvinte la care o viață-ntreagă doar am sperat vin acum în cascadă ca mesajele pe-un telefon revenit dintr-o zonă fără acoperire. Inițial am hotărât că-i mai bine să ne auzim sau să ne scriem, pentru că fluturii mei din stomac nu erau pregătiți să facă față apropierii tale fizice. Am cules din mesaje mai multă iubire decât într-o legătură de-o viață.
Între timp, emoțiile s-au așezat cuminți și-așteaptă doar un semn de la tine, căci acum știu că nu mai așteaptă-n zadar. Vinovați amândoi, trăim acum ceea ce se mai poate. Nu știm cât va fi să fie…
“Ținem aproape” îmi promiți zilnic și m-asiguri c-o să fie bine măcar de-acum încolo…Te simt mai aproape decât ești și chiar nu visez; am făcut-o prea mult timp și-ți mulțumesc că vrei să m-ajuți să uit cât de tare-a durut. Ai înțeles în sfârșit că sufletul meu are nevoie de tine.
Nu-mi doresc decât să fii răspuns ori de câte ori viața îmi pune o-ntrebare, iar eu la rândul meu să-ți fiu umbrelă pentru orice zi ploioasă, căci sigur în viața ta nu-i numai soare. Cred că să fim prieteni este singurul lucru frumos ce ne-a mai rămas de făcut în viața asta, iar cea viitoare o să am eu grijă să fii numai al meu. Fiindcă, din tot ce-am trăit până acum, am învățat un singur lucru: SĂ TE IUBESC INFINIT!
(Eu sunt) Crys
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
