Inima mi-e cât un purice. Cohorte de fluturi îmi fâlfâie prin stomac, deranjându-i pe helycobacterii care până acum moțăiau cuminți. Dap, sunt un soi de insectar pe două picioare!
Dar nooo, nu pot recunoaște asta deschis, ci e musai să îmi scot de la naftalină mușchii de mamă-Rambo. Mușchii încrederii depline în sine, mușchii ăia care te fac să fii „cool, man!” și să dai senzația că „e doar un fleac! M-au ciuruit!”
Puiuții mei se pregătesc (din nou) de mers la școală. Eu mă pregătesc să merg iar la școală. A suta-mia oară. Cu același balamuc de senzații și sentimente în inimă și în suflet.
Estera mă ia delicat de mână, mi se uită până în străfundurile ființei și mă întreabă știrb: „Mami, oare va fi bine la școală? Să știi că am emoții…”
„Emoții??? Iubire, eu sunt definiția bipedă a acestui cuvânt!! Mă trezesc noaptea și mă gândesc, mi se înmoaie genunchii și simt că nu îmi ajunge aerul! Dacă și puiul cel mic e deja la școală, unde și când au fugit anii?! Nu vreau să treacă totul așa de repede, nu vreau să pierd din nări mireasma de cer din părul de copil, nu vreau să fie liniște în casă și să nu îți mai aud glăsciorul pentru că tu ești la școală… Mă sperie, mă îngrozesc toate astea, Esti!” urlă gândurile mele… Dar eu sunt cool, cu mușchii puși și mă aud vorbind:
„Esteruca, va fi minunat! E o lume nouă cu o grămadă de noi prieteni, cu lucruri minunate pe care le vei descoperi. Nu va fi bine! Va fi extraordinar de bine, va fi cel mai bine!”
Ea îmi zâmbește fericită și eu reîncep să respir.
Apoi, când restul dorm, Sara mă chemă în pat, lângă ea, să o țin în brațe:
„Mami, cum va fi oare clasa a V-a?”
Panică!
„Iubita, îmi vine să mă agăț de cer, să opresc timpul în loc! Să te am mereu lângă mine mică și frumoasă. Să te ridic în brațe și să te fac să zbori… Deja simt cum adolescența mușcă din tine și vrea să alunge copilul. Să nu te lași! Nu încă!! Te rog, încă puțin…”
Sunt cool, sunt cool, chiar dacă fiecare celulă strigă în mintea mea.
Îi zâmbesc, o mângâi și încep să îi povestesc amintiri dragi despre colegi, profesoare care mi-au rămas în suflet chiar și peste ani și o văd adormind. Zâmbește în somn. Am făcut treabă bună.
Apoi, o întreb pe Rebeca ce simte, acum când va avea o școală nouă, colegi noi… „Ai ceva emoții, iubita?”
„CEVA emoții?? Neee… Mor de frică!” Și cele mai lungi gene din univers se zbat a plâns…
„Rebs, hai să plângem împreună, că simt că totul e prea copleșitor, că nu le pot gestiona pe toate așa cum ar trebui. Hai să bocim până ne trece!”
Nici vorbă! Sunt cool…
„Rebecuța, tu, care știi să îți faci prieteni atât de repede? Vei fi așa de fericită să ai colegi noi! Iar doamna învățătoare e o minune de om și o vei îndrăgi urgent! Abia aștept!!”
Le încurajez, mă încurajez…
Când vine noaptea, stau trează și citesc. Vreau să mă întâlnesc cu mine cea mică și știrbă, care se pregătea acum muuuulți ani să înceapă școala… Mă lupt să nu o uit. Să nu mă uite…
Guest post by Amedeia Neamțu
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Bolile cu transmitere sexuală – o mare problemă în lipsa educației
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
