Da, vreau să trăiesc acum „luxul” unei îndrăgosteli nebunești, una care nu e iubire, o știu sigur, și nici nu va fi vreodată. Grăiți, dar, judecători fără de prihană… Da, vreau să trăiesc astăzi îndrăgosteala asta înnăbușitoare, care îmi pune focul în trup și privire, și știi de ce, societate ipocrită?
Fiindcă o merit, după ani în care ți-am plătit, cu vârf și îndesat, tributul… Mi-ai luat multe, și aproape de tot, sufletul… voi ieși deci, să îl caut în lume, pe acela care va fi, o da, o știu sigur, ultima și singura mare nebunie din viața asta chinuită.
Deci spune-ți verdictul și aruncă-ți în flăcări ocările peste trupul ăsta, fiindcă sufletul, sufletul meu abia regăsit, nu îl vei mai avea niciodată… Îmi vreau simțurile îmbătate de pasiunea asta năucitoare și o voi face strâmb, fără a face mai întâi ordine în viața mea, fiindcă, vezi, toate încercările au dus către nicăieri. Mă face asta, în fața societății, a lui Dumnezeu, în fața lui sau a mea, o mizerabilă, o desfrânată, o vicioasă?
Se poate.
Dar dacă, după atâta amar de vreme în care mi-am acoperit glasul interior – în timp ce-l conduceam către un statut de invidiat pe cel de lângă mine – m-am pierdut atât de tare de mine, încât mă doare cumplit golul ăsta pe care mi l-am căscat în suflet, vreau libertate, atunci, cât de îngrozitoare e „pretenția” mea?!
Grăiește, societate absurdă, încremenită în superstiții, cutume, minciuni și damnări stupide…
Guest post by Medeea
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
