Mă consider o femeie specială. Şi nu pentru că arăt bine şi că, în general, bărbaţii întorc capul după mine pe stradă. Ci pentru că eu fac altfel lucrurile. Într-un mod memorabil. Da, nu sunt modestă, contrar educaţiei primite. Ce să fac cu modestia? Eu mă cunosc, mă iubesc şi mă apreciez. Şi ceilalţi se iau după mine. Ce-i drept, această atitudine a mea are şi, hai să le spunem aşa, efecte colaterale. Dar mi le asum. Nu pot şi nici nu vreau să mă schimb doar pentru că…
Dar s-o iau cu începutul. Mi-a plăcut mereu să le fac câte un cadou bărbaţilor din viaţa mea, ceva care să le amintească de experienţa noastră unică, firește. Un cadou… „personalizat”. Aşa mi-a venit ideea să le ofer câte o cravată de mătase, cu modele nonconformiste şi… cu încă ceva. Cu o broderie pe care am comandat-o aici. Broderia reprezintă tatuajul pe care îl am pe mijlocul spatelui, cam la 15 cm mai sus de valea regilor… :): un scorpion micuț, drăgălaș, să le fie clar tuturor cu cine au de-a face. Şi, practică așa cum sunt de felul meu, nu m-am zgârcit: am făcut un stoc de 100 de astfel de cravate. Şi am început să le ofer. Câte una-două pe an sau… pe lună, în funcţie de sinuozităţile vieţii mele sentimentale. Să nu mă înțelegeți greșit, dar în viață e bine să fii anticipativă. Niciodată nu știi ce-ți rezervă ceasul, ziua, anul…
Ei, bine, de curând am fost invitată la un eveniment exclusivist, important pentru cariera mea, unde se cerea ținută de cocktail. Mă pregăteam să fac următorul pas ierarhic şi mulţi ochi erau aţintiţi asupra mea. Şi aveau şi de ce. Alesesem o rochie spectaculoasă, cu spatele gol. Mizam, desigur, pe efectul surpriză al tatuajului meu. Nu am mizat însă pe alt efect surpriză: dintre cei aproape 100 de bărbați, încă trei, în afara de actualul meu iubit, purtau… cravata brodată cu scorpion. Da, cadoul de la mine. Cât de mică să fie oare lumea asta?
Am ignorat privirile ucigașe ale însoțitoarelor celor trei foști curtezani, iubitul meu nu dădea semne că ar fi sesizat coincideța buclucașă, am fost la înălţime în restul serii, inclusiv când a trebuit să iau cuvântul, una peste alta, am terminat seara cu fruntea sus și am considerat incidentul încheiat. Însă viaţa mi-a arătat că nu a fost chiar aşa…
Nu v-am spus, dar actualul meu iubit are o clinică veterinară. La scurt timp după seara de pomină, mă cheamă să-l iau de la clinică (inedit, noi nu procedam aşa, dar ştie că nu mă deranjează nonconformismul, aşa că nu am bănuit nimic). Am intrat zâmbind degajată, el apare, la fel de degajat și zâmbitor, şi… să-mi cadă fața! Halatele celor două fete frumușele-foc de la recepție au brodat pe buzunarul de la piept același semn cu cel de pe halatul lui: nu, nu un cățel sau o pisică, nu logo-ul clinicii, ci un cal… bine dotat! Și el nu era săgetător, să ne înțelegem, da?
Am înțeles mesajul, am înghițit în sec, ne-am despărțit și m-am lecuit, cred, de obiceiul de a mai dărui cravate brodate bărbaților care trec prin viața mea agitată…
A, stați un pic, cine o fi domnul acela care mă privește lung de la masa vecină?… Ce bine i-ar sta cu o cravată de mătase… Mai am atâtea doar!
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
