Toți pretind că ar ști și că ar înțelege ceea ce simt, dar nu va reuși nimeni, niciodată cu adevărat să înțeleagă.
Câți își pot măcar imagina ceea ce se petrece cu adevărat în sufletul meu?
Nu poți ști niciodată ce simte un om cu adevărat. Pot trece două persoane prin aceeași situație, însă trăirile sunt diferite.
M-am săturat de ideea că că toți înțeleg ce simt, ce îmi doresc, ce mă doare.
M-am săturat de promisiuni că „Totul va fi bine!”
Va fi bine când? Cât? Pentru cine?
Ce înseamnă „bine” pentru fiecare individ în parte?
Ce înseamnă bine pentru mine? Nu mai știu. Știu că am vise și frici totodată.
Visul meu este să fac înconjurul lumii și să cunosc oameni frumoși cu minți sclipitoare, însă dacă dau peste aceiași oameni profitori de până acum?
Vreau să fiu cineva în viața asta. Un om pozitiv.
Vreau să ofer din sufletul meu tuturor și totodată nimănui.
Mai am oare suflet? Sau doar conștiință?
Mai pot simți pentru cineva altceva în afară de compasiune?
Mai pot fi legată sufletește de cineva atât de tare încât să uit de persoana mea?
Nu! Nu mai pot!
Nu mai pot fi nici pentru ei, dar nici pentru mine.
Cine să mă înțeleagă? Eu nu mă mai înțeleg.
Nu îmi cunosc adevăratele sentimente. Sunt controlate. Mi le controlez atât de tare, că și somnul mi-e controlat. Nu am un somn liniștit, nu e pierdut de realitate.
Aș vrea sa nu fie așa. Aș vrea ca lucrurile să meargă de la sine, să pot dormi liniștită, fără coșmaruri, fără frici, fără neîncredere.
De când mă știu, nu am avut voie să fac nimic de capul meu.
Nu am avut voie să râd, să zâmbesc măcar. Nu am avut voie să vorbesc, tare sau încet, decât atunci când mi s-a cerut.
Nu am avut voie să fac o mișcare, un pas, un gest, decât dacă mi s-a cerut.
Nu am avut voie să mănânc atunci când mi-a fost foame, să beau atunci când mi-a fost sete, să dorm atunci când am fost frântă.
Când făceam ceva din toate astea fără să cer permisiunea, eram bătută, înjosită, batjocorită.
Nu le-am mai făcut, decât atunci când mi s-a dat voie.
Dacă am mâncat mai mult, mi s-a spus că sunt calică, dacă am mâncat mai puțin, mi s-a spus că nu apreciez ceea ce mi se oferă.
Nu am mai facut nimic din toate astea.
Am plecat.
Am plecat să nu mai vad, să nu mai aud nimic din toate astea și am avut voie să mănânc, să dorm, să mă mișc.
Am fost obligată.
Am fost obligată să mănânc pentru a nu deveni anemică, am fost obligată să beau apă pentru a nu mă deshidrata, am fost obligată să dorm pentru a putea fi aptă de munca a doua zi.
Am fost obligată să văd, să aud, să fac lucruri.
Am fost obligată să las să intre în mine corpuri străine, lipsite de orice urmă de sinceritate, lipsite de gingășie, de tandrețe.
Corpuri care se disfrutau din tinerețea și naivitatea mea. Corpuri străine îmbâcsite de microbi care mi-au îmbolnăvit corpul, mintea și mai ales, sufletul.
Aceste corpuri străine blestemate care m-au făcut să-mi pierd încrederea în tot ce înseamnă frumos, decent, sincer.
Nu mai cred! Nici în mine, nici în ei.
Nu fac altceva decât să supraviețuiesc timpurilor.
Nu știu să trăiesc.
Amintirile mă împiedică să trăiesc.
Oamenii sunt falși. Sunt răi, sunt mișei, sunt profitori.
Simt cum încet-încet o iau razna. Simt cum țin în mine ceva ce nu ar trebui să țin.
Simt că trebuie să fiu controlată. Simt că orice fac, orice spun nu mă reprezintă, sunt o altă eu. O eu falsă.
Sursă foto: weheartit.com
Eu, cea reală, s-a ascuns pe undeva și nu reușesc să o găsesc să o aduc acasă.
Eu, cea adevărată, stă ascunsă în trecut, nu vrea să plece. Ceva o leagă.
Ce o leagă?
De ce nu vrea să meargă mai departe? Răsare soarele și ea nu-l vede.
Cum ar putea să meargă mai departe dacă ea refuză să privească răsăritul?
În curând vine apusul și va fi prea intuneric să mai vadă drumul. O grăbesc. Nu mă bagă în seamă.
De ce stă acolo?
Ce are de gând?
Nu poate să repare nimic. Nu are ustensilele la ea. A plecat cu mâna goală, nu are cum să mai repare.
Trebuie să plece până nu va fi prea întuneric și nu va mai vedea drumul.
Hai!
Guest post by Geanina Maritanu
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea, puterea, Chaplin și timpul trecut al marilor visători
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
