M-am îndrăgostit de vecina de la trei. Într-o seară de toamnă. Vânt printre copaci, copii printre mămici, doi pechinezi jucăuși printre biciclete și skateboarduri. Și eu care îmi căutam prin torpedou cartela de la interfon. Mi-am ridicat pentru o clipă privirea și atunci am zărit-o. Nu cartela. Pe ea. Ducea veselă două plase albastre pline ochi și o pilotă albă. Se mutase în bloc de curând și am dedus că își amenaja apartamentul nou cumpărat. Nu știu dacă știa dar, înaintea ei, acolo a locuit o doamnă dragă mie care s-a luptat cu cancerul mulți ani. Dormitoarele noastre sunt suprapuse. În ultimele ei zile, nu am mai avut curajul să merg să o văd. Și mi-era rușine. Atât de rușine, încât nu am mai dat drumul la muzică în casă. Ăsta era felul meu de a suferi alături de ea. Când mă duceam noaptea să dorm, mi-o imaginam zăcând în pat răpusă de lacrimile durerilor și regretele lucrurilor pe care nu a mai avut timp să le facă. Sau pe care le-a făcut deja. Câteva zile, până s-a stins, nu îmi făceam nici planuri, căci faptul însuși de a visa mi se părea egoismul suprem. Dar, și dacă ea nu știa întreaga poveste, nu urma să o afle de la mine.
Cât timp îmi țineau companie gândurile astea, s-a întors din nou la mașină și a ridicat de pe bancheta din spate un tablou. Un canvas pe care era conturat un chip de femeie cu buzele pline și părul răvășit. Totul desenat în alb și negru. Nu era nicidecum un portret al ei. Dar poate era o schiță a ceea ce ar fi vrut să fie. Privirile noastre s-au intersectat. Avea în ochi sclipirea de entuziasm specifică celui care vrea să împărtășească lumii bucuria primului cuib, primului tablou, primului set de cafea. Ne-am zâmbit. Și în clipa aia, m-am văzut în bucuria ei. În dormitorul ei. Era ca și cum o cunoșteam deja. Știam cum e compartimentat apartamentul ei, știam că are pilotă albă și tablou deasupra patului. Uneori îți trebuie atât de puțin să te îndrăgostești. Asta am făcut eu. M-am îndrăgostit de vecina de la trei. Ceea ce n-ar fi un lucru grav. Dacă una dintre noi două n-ar fi căsătorită.
Guest post by Amelia
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Un mesaj de la Catherine, Prințesa de Wales
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
