Vara trecută am avut un chef nebun să fac dragoste…. Eram singură de mai bine de un an de zile! El îmi spunea vorbe de amor cum rar îmi fusese dat să aud, iar eu mă panicam la gândul unei complicații amoroase și îi strigam: «Nu vreau să aud așa ceva!!! Ori mă…, ori pleci». Și i-am deschis ușa să plece… dar n-a plecat. Cel puțin, nu chiar atunci. Dar nici nu s-a întâmplat cum îmi doream eu s-o facă.
Nu voiam dureri de cap, voiam doar să fac dragoste, cât mai mult și mai bine. Simțeam că am dreptul să cer și să primesc. Dar, cum niciodată n-am putut să separ „sportul” de emoție, vă puteți imagina ce întorsătura naibii au luat lucrurile… Vă jur, nu pot fi cu un bărbat, dacă acel bărbat nu trezește un milion de emoții în mine! Și, uite-așa, mi-am pierdut complet capul și complicațiile s-au ținut lanț… Dar, Doamne, cât de bine și dureros de adevărat a fost!
Eu: Te aștept… dacă vrei să vii…
El: Numai dacă vrei să dormim.
Eu: Dacă vrei să vorbim, să ne luăm rămas-bun… Să dormim.
Și a venit…. dar nu a rămas decât câteva ore… de vorbă… Nici măcar să doarmă!
Eu: N-am crezut până la capăt că o să pleci, am tot așteptat să-mi intri din nou pe ușă… Vino să-ți bei cafeaua cu mine! Sau, mai bine, vino și fă dragoste cu mine…
Dar nu a venit..
Eu: Aș fi vrut să las în tine un gol pe care să nu-l mai poată umple nimeni, niciodată. Să plec și să iau cu mine ceva din tine… să-ți fac o rană adâncă pe care să nu poți și să nu vrei să o oblojești, care să-ți sângereze puțin câte puțin și care să nu te lase să uiți de mine. Exact opusul a ceea ce ți-am spus azi-noapte… nu flori, nu dragoste, nu declarații… peste astea se așterne uitarea… Eu voiam mult mai mult…
Eu: Am retrăit acum prima atingere, cand ți-ai împletit mâna cu mâna mea. Respirai sacadat… atât de ireal și atât de bine. Mâine plec, o să vrei să mă mai vezi?
Eu: Nu răspunzi că nu poți, că nu vrei…? Pentru sex nu m-ai vrut, de nevastă n-aveai cum să mă vrei… Până la urmă, care a fost treaba cu mine?? Știi că cel mai simplu ar fi să-mi spui că totul s-a consumat și atunci încetăm și cu telefoanele, și cu mesajele… cât se poate de cuminte… Te-am pupat.
El: Mă amuzi…
Eu: Mă bucur… Și totuși, spune-mi cum stăm. N-o mai lungim aiurea. Îmi plac complicațiile, dar nu când intru de una singură în ele. Îmi placi și vreau să fiu cu tine atât cât se poate. Dă-mi de știre dacă ești interesat. Dacă nu, nu mai suna și nu mai scrie.
Eu: Hai să te mai amuz un pic… De fapt, știu: pentru sex m-ai vrut, doar că n-am fost destul de bună și n-ai știut cum să-mi spui…
El: Se poate și așa… mai înveți?
Eu: Cred că ție, de fapt, ți-ar prinde bine ceva lecții… La miștocăreală nu te întrece nimeni!!!
El: Draga mea, eu nu fac mișto niciodată…
Eu: Dragul meu, am înțeles asta din prima clipă în care te-am văzut… Sunt dintre acele femei care, atunci când plac un bărbat, întorc obrazul iar și iar… de-aia am acceptat toate mizeriile… E simplu pentru mine: dacă nu sufăr, nu simt că iubesc. Retrag ce am spus mai devreme… nu e vina ta, evident că nu poți fi bărbat cu o femeie care știe ce vrea.
El: Îți e dor?
Eu: De mizeriile tale?? Sigur că mi-e dor… maxim!!
El: Bravo…ești deșteaptă. Ce, îți place golăneala? Vrei să vorbim urât?
Eu: Știi tu să vorbești?!… Tu nu știi decât Pfff și Tzzz.. Știi tu să vorbești urât? Pff…
Eu: Dar tot îmi place de tine..
Eu: Iar acum trebuia să-mi spui : „Și mie îmi place de tine, nebuno!”. Dar uite că nu mă supăr…
El: Păcate amărâte…
El: Altceva? Mă plictisești…
Altceva nimic. Doar tăcere.
N-ai să ghicești niciodată cât de fragilă și sensibilă și naivă am fost în vara asta. Îmi propusesem să controlez totul și am scăpat totul de sub control. Nu te-a interesat nimic din ceea ce simțeam. Habar nu am ce ne-a adus împreună. Întâmplarea sau ambiția ta? Ai vrut să mă iei tu înainte să mă ia celălalt? Am tot încercat să-mi explic, convinsă fiind că, dacă voi înțelege, voi afla și antidotul care să mă lecuiască de tine. Dar nu l-am aflat. Și nu știu cum să fac. Te-am rugat să-mi arăți și să pui capăt. M-ai ignorat. De parcă nu aveai plăcere mai mare decât să mă știi supusă, umilă, înfrântă. Imaginea bărbatului sensibil și timorat pe care mi-ai arătat-o și cu care m-ai vrăjit… ce-a fost??? Vrăjeală? Într-atât de disperată am fost, atâta nevoie aveam de atenție, de iubire, încât am inventat eu toate astea? N-a fost nimic real? Nimic n-a contat? Totul a fost doar în capul meu?
Eu: Iar acum, acum, nu azi sau maine, acum, la final, vreau să spun… aș vrea să înțeleg, pentru că altfel știu că voi rămâne prizonieră, știu că mă va urmări… De ce nu a contat? De ce nu m-ai lăsat să mă apropii de tine? De ce nu ai făcut dragoste cu mine până la epuizare? De ce?
El: Ehhh..
Eu: Nu-mi scrie, te rog, dacă nu poți să mă lași să văd, și să înțeleg..
El: Nu-ți scriu.
Eu: Până la capăt… nu te dezminți…
Eu: Trebuie să aud de la tine cât de idioată sunt, te rog să mi-o spui și apoi o să-mi revin, o să las să treacă, o să fac să nu mai conteze, o să te las cu viața ta… iar eu cu a mea… dar trebuie să-mi spui.
Evident că nu mi-a spus. Am petrecut destul de mult timp împreună vara asta, am facut dragoste doar de câteva ori și fiecare experiență mi-a lăsat o amăreală de nedescris, un sentiment de goliciune și pustiire pe care nu-l doresc niciunei femei. Îl simțeam ca și cum pentru fiecare moment de intimitate pe care catadicsea să mi-l ofere, trebuia să moară câte puțin. Greu de explicat: chimia era la locul ei, interesul era și el, decorul, totul… Aproape că nu lipsea nimic pentru ca doi adulți, fiecare angrenat în mariajul său mai mult sau mai puțin defectuos, doi adulți perfect conștienți de nevoile lor, să poată dezvolta o frumoasă și cerebrală pasiune de-o vară… Și totuși, pe undeva, ceva nu a funcționat.
Și uite-așa, vara a trecut… Sunt tot singură și, zău că, decât așa, mai bine mai stăteam un an fără!
Și, fără să vreau, când mă gândesc la vara asta uimitoare și plină de emoție, și suferință, și renașteri… și, pe alocuri, și de niscaiva sex… îmi vin în minte vorbele unei bune amice de-ale mele, mai tânără, și pare-se mai avizată decât mine: «Sunt și bărbați cărora le e frică de pi_dă!» ….
“Și acum, după ce te-am confuzat destul, trebuie să plec.” Cam așa ceva…
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Sunt însurat, dar asta nu e o boală cu transmitere sexuală!
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
