Mixând suspansul, contemplarea și nuanțele psihologice, lungmetrajul Sundown, realizat de Michel Franco, devine o atractivă «vânătoare de comori», amplificată de măiestria actoricească a lui Tim Roth. Așadar, o bogată familie de engleziîși petrece o vacanță de lux în Acapulco. Vestea unui deces îi obligă pe membrii acestei notabile familii să se întoarcă în grabă la Londra. La îmbarcare, Neil susține că și-a uitat pașaportul în camera de hotel. Plecând de la aeroport, cere unui taximetrist să-l lase la hotelul ales de el și se trezește într-o pensiune modestă din Acapulco.
Regizor și producător mexican, Michel Franco este autorul unor lucrări coerente, iar odată cu acest nou film, Sundown, se apropie de apogeu. Prezentat la Festivalul de Film de la Veneția din 2021, filmul are aspectul înșelător al unei coproducții internaționale marcante. Dacă ne-am ghida după exotism și divertisment, lungmetrajul ar putea sugera o peliculă „la comandă” (cadrul de vară al poveștii sale: hotelurile și plajele turistice din Acapulco). Avem, așadar, soarele strălucitor și piscina infinită, iahtul și priveliștea neobstrucționată asupra mării, restaurante și cocktailuri din belșug, leneveală: burghezia se răsfăță în luxul de a se plictisi.
Desigur, nu este cazul unui „produs de sezon” și nu este sigur că filmul va fi un succes de casă, în afara circuitelor de artă și a exercițiilor de stil, deoarece zonele sale gri și povestea „cu sertare” pot deruta unii privitori. Un lucru este cert: spectatorul pretențios nu poate fi decât încântat de acest portret al unui adult de șaizeci de ani care își abandonează familia într-un moment inoportun pentru a-și satisface cine-știe-ce obsesii interioare. Acest personaj, prin încăpățânarea sa și psihologia lui greu de definit, este în concordanță cu alți eroi din filmografia lui Franco. Fără să joace cartea scenariului inteligent, cineastul este abil în rupturile de ton, dezvăluirile surprinzătoare și portretizarea fără compromisuri a relațiilor de clasă, narațiunea opunând în special modul de viață burghez al familiei Neal existenței destul de precare a populației locale. În prima scenă a filmului, de bună voie metaforică, Franco filmează un pește printre alții pe o tarabă, agitându-se în zadar și dându-și ultima suflare.
Este un film plin de capcane/mistere. Este suficient să spunem că Tim Roth joacă rolul unui bărbat aflat în vacanță cu sora și nepoții lui într-un hotel mexican ultra-luxos. Un eveniment neprevăzut obligă familia să se întoarcă în grabă acasă, la Londra, dar eroul nostru va găsi o scuză falsă pentru a se întoarce în ultimul moment. Așa că, sub soarele strălucitor al unei plaje din Acapulco, se va lăsa în derivă, își va organiza întreruperea meticuloasă a existenței sale.
Înfricoșătoare, cartea poștală a unei fericiri împărtășite nu te face cu adevărat să visezi căci un telefon de rău augur va sfârși prin a-i ciobi marginile. În timp ce sora și nepoții grăbesc sfârșitul șederii lor sărind în primul avion spre Londra, Neil Bennett (Tim Roth) folosește pierderea pașaportului ca scuză, fără niciun motiv aparent solid, pentru a-și extinde sejurul într-un cartier muncitoresc. Între două beri și un pui de somn pe plajă, o va întâlni pe Berenice (Iazua Larios), o nativă fermecătoare. La urma urmei, de ce să nu aibă și cei bogați mijloacele de a fi egoiști, de a fugi de starea lor de bogăție și de a-și înmuia depresia în marea baie salvatoare a proletariatului?
Din punct de vedere stilistic, realizatorul alternează, în mod fericit, stilul contemplativ al anumitor secvențe (care aproape ar putea sugera scenele de plajă din Death in Venice), și momente mai surprinzătoare, mai ales când violența apare, mergând pe urmele lui Hitchcock din Psycho. Fiecare scenă participă astfel la o ambiguitate fundamentală, mai degrabă decât la un arc dramatic. De asemenea, trebuie să lăudăm munca colaboratorilor artistici și tehnici, inclusiv a directorului de imagine Yves Cape, care reușește să confere filmării o textură vizuală deosebită, mai ales pentru scenele care folosesc cadrul natural al mării și nisipului. Cât despre interpretare, Tim Roth este admirabil, iar partenerii săi își merită, începând cu Charlotte Gainsbourg, rolurile secundare nuanțate și emblematice. Această coproducție anglo-mexicană este, așadar, un proiect cinematografic lăudabil. Michel Franco reușește să creeze suspans, o tensiune foarte mare, datorită gestionării extraordinare a duratei, măiestriei sale de a prezenta «nespusul», construind cu răbdare un fel de puzzle existențial, plin de umor negru, purtat de puterea de întrupare a unui Tim Roth cu adevărat admirabil.
O morală a poveștii? Nu judeca prea repede nici fericirea, nici nenorocirea pentru că, în funcție de propriul punct de vedere, perspectiva se poate oricând schimba.
Pe Mădălina o găsiți și aici.
Regia: Michel Franco
Scenariul: Michel Franco
Imaginea: Yves Cape
Decorurile: Claudio Ramírez Castelli
Sunetul: Raúl Locatelli
Montajul: Óscar Figueroa, Michel Franco
Distribuția:
Tim Roth – Neil Bennett
Charlotte Gainsbourg – Alice Bennett
Henry Goodman – Richard
Iazua Larios – Berenice
Albertine Kotting McMillan – Alexa Bennett
Samuel Bottomley – Colin Bennett
Durata: 1h23
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
