Ştim foarte bine că bărbaţii sunt mult mai „direcţi” când vine vorba de a alege o femeie, nu? Simplu, au impresia că ei aleg, când de fapt au fost aleşi cu mult timp înainte de Femeie. Şi atunci, dacă lucrurile stau aşa, reiese că „lucrurile” sunt un pic mai încurcate. Există o bătălie, dacă vreţi, o luptă pe care bărbaţii nu o înţeleg! Această luptă se petrece tocmai pentru că alegerile sunt făcute de femei… în bună parte. Bărbaţii, când aleg, o fac destul de simplu, se axează în primul rând pe aspectul fizic. Rar să vezi un bărbat că alege „raţional”.
Ei bine, femeile, în jocul lor, în toată nebunia legată de opţiuni, sunt obligate să se întreacă. Nu ştiu cum să o spun, dar există o competiţie între femei la care bărbaţii nu au acces. De ce? Pentru că ei sunt trofeul! De unde şi paradoxul care scoate la iveală că două femei se luptă pentru un bărbat, de regulă, unul Prost. În aceste situaţii se vede cel mai bine jocul. Se vede şi-n alte situaţii, dar sunt mult mai ascunse şi mai greu de demonstrat. Însă aici, e banal, e simplu de văzut. Ce înseamnă „prost”? Înseamnă că, în mod normal, niciuna nu s-ar uita la el, dacă nu s-ar uita cealaltă. Iar asta ne arată că aparenţa preia rolul fondului.
Femeile duc o luptă cu alegerile pe care le fac; ele luptă de fapt cu ele, cu fascinaţia pentru perfecţiune, încearcând astfel să demonstreze competitoarelor că alegerea lor a fost bună, bărbatul aici având rol doar de papiţoi. Practic, în locul lui poate fi oricine care îndeplineşte una dintre condiţiile pe care le impune rangul competiţiei. Dacă bărbatul îndeplineşte acele condiţii, jocul poate începe. De unde rezultă că bărbatul nu are nici o relevanţă când vine vorba de truc şi joc femeiesc. De unde rezultă că se pierde esenţa, că bărbatul mult sorbit, „iubit” nu este decât un proiect. De unde rezultă că, din acest joc, pot pierde chiar ele! Căci efectul pervers este tocmai acesta – În bătălia pentru demonstraţie, pentru truc, femeile devin vulnerabile, ajung să venereze obiectul disputei, dându-i astfel nas, făcând din el un monument. Aşa se face că tipi groteşti ajung să pună mâna pe femei minunate. Nu pentru că au ceva anume, ci pentru că au fost luaţi şi ridicaţi de rangul competiţiei, de disputa pe care numai ele o înţeleg.
Pe George îl găsiți și aici.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
