Bunicul era un bărbat frumos, înalt, cu o claie impresionantă de păr argintiu, cu voce de tenor, fără imaginație și complet lipsit de simțul umorului. Adică, avea, dar numai când poantele veneau de la el.
Bunica era micuță de statură, inventa povești pe bandă rulantă și găsea motiv de glumă și de râs în orice. Cânta și ea, draga de ea, dar nu prea mult, că nu o lăsau vecinii. Striga tușa Sanda de peste drum, în dulcele grai oltenesc:
– Ce faci, fa, Lisandro?
– Curețenie, fa, asta fac.
– Bine, fa, dar nu mai cânta, că mă doare capul și nu mai poci să fac și eu treabă.
– Ete, na, păi ce, ghia, tu cu capul faci treabă sau cu mâinile? și râdea bunica, de se cutremurau toate ștergarele de pe pereți, ștergare cusute de mâna ei, cu arnici roșu și înălbite cu apă rece la pârâul din vale.
Mama moștenise frumusețea și vocea bunicului, simțul umorului de la bunica, iar eu … ei, bine, eu cânt ca bunica.
În dimineața de Paști, bunicul se așeza la masă și lua găleata bună, păstrată un an întreg special pentru asta, plină ochi cu ouă roșii. Lua câte unul, ușor, ca pe o comoară de mare preț, îl ducea la ureche și îl ciocănea încet cu unghia. Asculta atent și apoi se întorcea spre noi, cei trei nepoți pregătiți de întrecere:
– N-areți-vă, ăsta e cel mai tare, care-l vrea?
Și gata startul la gâlceavă!
Luni după Paști, mare balamuc în Oltenia! Cu măsuțele și scaunele în spate, bărbații pornesc primii. Apoi, femeile, cu oalele de ciorbă, tăvi cu friptură, coșnițe cu pâine coaptă în țăst și cozonaci rotofei. La coadă, noi, copiii, cu găleata cu ouă roșii și sticlele de vin, atenți la fiecare pas, conștienți că sărbătoarea se poate transforma rapid într-un cataclism natural, în cazul în care, Doamne-ferește, s-ar fi vătămat vreun ou. Sau, mai rău, vreo sticlă de vin. Mergeam la biserică, să sfințească părintele bucatele și să încingem mare masă comunală. Atmosfera, recunosc, n-are egal: mese puse una lângă alta, înșirate pe lângă gard, fiecare oferă celuilalt, fiecare mănâncă de la celălalt, mirosul bucatelor se împletește cu mirosul de liliac, bărbații își laudă vinul, ciocnesc țoiurile cu țuică, femeile se uită cruciș la cozonacul vecinei, iar peste toate, vechea biserică își împrăștie pacea și tihna.
În anul acela, oul pe care mi-l dăduse bunicul s-a dovedit a fi, cu adevărat, cel mai tare. Reușisem să sparg toate ouăle copiilor din vecini, iar primul dintre acestea fusese al fratelui meu. Evident, l-am ținut în mână toată ziua, l-am păzit ca pe sfintele moaște, nici la toaletă nu m-am dus fără el.
Euforia succesului m-a ținut departe de drama din sufletul fratelui meu, care suferea crâncen din cauza înfrîngerii. Așa că, atunci când în curtea bisericii fiind, fratele meu și-a încrucișat mâinile pe masă și și-a pus capul pe ele, am lăsat și eu garda jos și am pus oul pe masă, în fața mea. Mare, mare greșeală! Ca un uliu s-a repezit frate-meu, l-a apucat și paaac! cu el, drept în frunte. Am simțit cum mi se tuflește inima, exact așa cum s-a tuflit și oul meu în capul lui frate-meu.
Eu plângeam, frate-meu jubila, mama ne certa pe amândoi, iar bunicul… bunicul deja dusese două ouă la ureche, bombănind:
– Păi, bine, taică, Luni după Paști vă veniră damblalele? E plin pământul de ouă, n-areți-vă altele, că și ăstea îmi spuseră că sunt tari!
Hristos a înviat, bunicule, și să știi că azi-dimineață mi-a vorbit și mie oul! Mi-a spus la ureche că e tare, foarte tare și pregătit pentru copilul meu, chiar dacă unghia mea a bătut prea puternic la ușa lui.
– Și ce să fac eu cu un ou spart? s-a bosumflat Horia. Trebuia să-nveți să ciocănești la ușă, mai întâi! Lasă, îmi iau singur altul!
Hristos a Înviat și sărbători luminate să aveți!
Citiți și În dimineața de Paști.
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Cum am ajuns să înghițim cele mai scandaloase minciuni, cele mai tâmpite intrigi și conspirații
De obicei, 1 decembrie e despre România
Un kilogram de… bucurie, vă rog!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
