Îi bubuie inima în piept de emoții, de noutatea senzației. Reflectoare îi intră în ochi și vede doar fragmente de mese și scune, pe margini. „Privește în gol, îi spusese chitaristul formației, Dod. Privește dincolo de oameni, la început. Cei din restaurante te pot inhiba, nu e ca în cluburi. Te privesc în treacăt, în timp ce înfulecă și pocnesc din degete către chelner să mai comande o sticlă de ceva. Au venit aici să mănânce, să danseze, să fie ei văzuți cât sunt de frumoși, nu să te-asculte pe tine. Tu ești doar un condiment sau un pahar de ceva. Depinde de tine dacă te vor mai vrea, sau dacă măcar te vor asculta până la sfârșit”. „ Partea bună, începuse el să râdă, când îi văzuse ochii speriați, că și dacă dai chix și nu cânți bine, nu va fi cine știe ce dezastru, vor fi la fel de neatenți”. „ Și mai e o parte bună, o zgâriase parcă, pe Aiana, zâmbetul peste gingii al lui Dod, ești covârșitor de frumoasă!”
Îl cunoscuse pe Dod în micuțul bar karaoke, Trandafirul Roșu, când ea, amețită iremediabil de alcool și fericire, se ridicase începând să cânte încă de la masă, fără microfon, fără prompter și se făcuse liniște în jur. Se fâstâcise rușinată, când își dăduse seama că e în centrul atenției și vrusese să se întoarcă la masă, dar privirea lui Mușat scânteia de iubire caldă: „Draga mea, dragă, cu vocea ta minunată! Cântă!” Și a cântat cu micul de grup oameni calzi, și ei au bisat-o iar și iar. S-a așezat apoi la masă, pentru că îi era dor de mâinile lui, de mirosul lui, și de-acolo, din brațele lui a cântat cu toți cei care falsau c-o bucurie cum rar îi fusese dat să mai vadă. I-a simțit apoi căldura mâinii pe ceafă și s-a întors ca fulgerată de privirea lui densă: „ Te vreau acum! Toată! Și pentru totdeauna!”
Își va aminti vag, ca din febra unui delir: „ măi, fată, ai o voce de aur… eu sunt Dod… numărul meu de telefon… cântăm aici… mergem în turnee… tu … dacă…”
Toată viața ei își dorise să cânte, să o descopere cineva, pentru că știa că are acel ceva. Îl simțea, îl auzea în ea. Dar acum, tremurând, nu-și dorea decât să fie din nou „ pânza mea magică, albă..” „Am să te pictez, fecioară, cum nimeni n-a mai fost pictat vreodată! Am să-ți pictez gâtul ”, își răsfirase el, ca o boare, degetele pe gâtul ei. „ Am să-ți pictez sânii, am să te pictez toată… ” Și Aianei îi căzuseră pleopele grele peste ochi, închizându-i, abandonându-se mângâierii venite dintr-un alt cer, din altă lume. …
– Uite ce mișto îs soldații ăia! îi dă Emi coate.
– Încetează, te rog! se simte Aiana sufocată de vulgaritatea prietenei sale.
Veniseră în parc doar să fumeze o țigară, fără să fie ea văzută de cine știe cine. Soldați! Dă-o-ncolo… trece ea grăbită pe lângă banca lor, dar Emi începuse deja să se hlizească la ei.
– Te rog… își simte Aiana frisoane în spate, când unul dintre soldați fluieră a fericire.
Emi avea un corp superb, încununat de-un cap frumos ca de păpușă. Dar, din păcate, la fel de gol. Grăbește pașii, așezându-se demonstrativ cu multe bănci mai încolo. Dar Emi rămăsese cu ei. Îi auzea de departe râsul tâmp, de fetiță cretină. În prag de lacrimi își spune că își va fuma țigara (viciile vulgare te-apropie de oameni vulgari) și va pleca pe aleea cealaltă. Facă ce-o vrea.
Se simte privită și își ridică ochii fără să-i zâmbească. „ Îmi va spune vreo replică ridicolă, de agățat. N-am să-i răspund, indiferent de cât mi-aș dori să fac eu pe deșteapta.” Soldatul doar o privește intens și ea se simte atât de inconfortabil, încât e gata să râdă. Aruncă țigara și dă să plece.
– Ai citit „Luna și doi bani jumate” ? îi aude ea vocea calmă, de parcă s-ar fi cunoscut înainte și acum doar continuau o conversație.
– Nu cred… îi răspunde ușor derutată.
Cititoare avidă, încerca din răsputeri să-și amintească titlul.
– Este despre Gauguin. Știi, nu-i așa, o-ntreabă el retoric, sigur că ea ar fi trebuit să știe (și chiar știa) că și-a abandonat familia și toată viața lui împlinită și a plecat în Tahiti. Să picteze. Ochi ca ai tăi, imenși, adânci și negri.
Aiana nu-i răspunde, dar acum nici nu mai poate pleca pur și simplu. Soldatul ăsta are ceva, ceva cald și plăcut în atitudine. N-ar vrea să-l jignească. Își mai aprinde o țigară cu gândul că va gasi o scuză, apoi se va ridica zâmbind politicos și va pleca. Conversația curge ușor. Le plac aceleași cărți, aceeași scriitori. El e pictor. A renunțat la facultate și-atunci l-au luat în armată. Face armata la „ geniu”.
– Geniu înseamnă o adunătură de ratați, îi spune el fără să zâmbească. Concord, îl indică el pe prietenul lui, cel care acum o ține în brațe pe Emi câteva bănci mai departe, a renunțat la conservator.
– Eu sunt în ultimul an de liceu. Foarte curând voi pleca la facultate. Sper să nu ajung și eu la „geniu”.
– O, Doamne! Ești minoră?
– Doar încă trei zile, râde ea. Și gata, voi fi majoră. Voi fi bătrână.
Se-nserase când el îi dă ușor părul de-o parte:
– Lasă-mă să-ți mai văd o clipă ochii tahitieni. O clipă, zâmbetul. Pentru că știu că ești doar o himeră, un vis frumos și știu că nu te voi mai vedea vreodată.
Se lasă privită, zâmbind, și-apoi se ridică întinzându-i mâna:
– Domnule soldat, mi-a făcut plăcere.
– Mușat mă cheamă, râd ei amândoi, dându-și seama că au vorbit mai bine de o oră, fără să se prezinte.
– Ce nume greu, ciudat. Eu sunt Aiana.
– Și numele ți-e ca un vis, îi ia el mâna întinsă, o-ntoarce și-o sărută abia atins, în podul palmei. Și chiar n-am să te mai văd? îi sună lui vocea ca o rugă. Aiana nu-i răspunde. I-e teamă că vocea îi va tremura după sărutul greu din palma pe care o ține de parcă îi era rănită. De parcă o arde.
– Am să vin aici, peste trei zile. La aceeași oră. Și-am să vin aici și peste alte trei zile. Și-am să tot vin…îi spune soldatul în prag de panică. Fata râde gângurit, îi face semn cu mâna cealalată și pleacă. …
Va urma
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
