Luna plină albastră în Balanță, 31 martie 2018 – momentul adevărului

31 March 2018

Pe 31 Martie, la ora 15:37, are loc opoziția la grad perfect între cele două luminarii aflate în Berbec și respectiv Balanță. Este vorba despre a doua Lună plină din această lună, așadar o numim Luna plină albastră.

Luna plină se așază acum într-un context tensionat. Ca și cum ar intenționa să amplifice presiunea deja existentă, cu ajutorul careurilor la Marte și Saturn din Capricorn, e clar că marchează un moment în care schimbarea este iminentă. Energia de tip cardinal este puternic activată (Berbec, Balanță, Capricorn), prin urmare, ideea centrală este mișcarea înainte, schimbarea profundă, înțelegerea diferită și saltul la un nivel superior de conștiința, în multe aspecte din viața noastră.

luna plina albastra

sursă foto: raitmanart.com

Această Lună plină are ascendentul în Leu, cu luminariile (Soarele și Luna) situate în casele II-VIII, iar stăpâna Lunii în Balanță – Venus – este abia sosită în celălalt domiciliu – Taur.

Marte și Saturn se găsesc în casa a V-a, iar de acolo, apasă frâna și înmulțesc restricțiile, asigurându-se că fiecare își caută și găsește echilibrul, autenticitatea, bucuria de a trăi prin el însuși și darurile lui.

Spuneam că este un moment tensionat, în care e posibil să simțim multă presiune, ca și cum ceva major se naște și se transformă în interiorul nostru sau ca și cum nu mai avem nicio șansă să ne prefacem că nu vedem lucrurile care nu funcționează în viața noastră și în relațiile pe care le-am construit și menținut până acum.

Este, așadar, momentul adevărului. Iar acest adevăr va ieși la suprafață cu forță și uneori cu agresivitate și mâhnire profundă. De aceea e necesar să fim cât mai înțelepți, să respirăm înainte să reacționăm, să ne folosim de conștiența și maturitatea noastră. În fond, nimeni nu e vinovat că ne-am mințit sau ne-am prefăcut. Nimeni nu e vinovat pentru acceptul dat în sensul încarcerării de către unii și alții. Fiecare este responsabil de alegerile lui, de bunăstarea, realizarea interioară, succesul și autoritatea lui.

Cel mai acut se va simți conștientizarea faptului că nu avem suficientă autoritate, respect, putere, autonomie. Și că există un dezechilibru vizibil în viața noastră. Cei care au ajuns într-un punct cu o asemenea conștientizare e posibil să aibă trăiri și procese de curățare foarte intense la nivelul structurilor interne, dar partea bună este că au șanse să găsească exact ce au nevoie pentru a-și duce procesul la capăt și a obține claritate și înțelegere mai înaltă. (…)

Nicoleta Svârlefus

Citește articolul integral aici



Citiţi şi

Un bărbat, două femei și mai mulți copii

Luna Plină în Balanță – 13 aprilie 2025, ora 03:22 (horoscop)

Nimic nou sub soare: ignoranța în marș

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro