Se developează – iată – filmul unei lumi grotești: lumea lor. Ce pot banii fără măsură, furați? Pot yacht-uri și reședințe la Monaco, pot case pe orice litoral, haine sclipitoare, cazinouri, petreceri cu alți borfași & multă curvăsărie.
Copiii lor – iată – se împerechează cu târfe de ambe sexe, botoxate și-n anus și își duc viața între droguri, șampanie și singurătate integrală, fără să poată fi ajunși de nimic adevărat. Totul e fals în lumea lor: și trupurile, și mințile. Sunt niște sinistre păpuși manipulate de pârghii financiare. Viața escrocilor, viața borfașilor, viața bandiților, totuși, atrage – cum altfel? – ca un magnet. Omul este un animal destul de limitat. Cu atât mai mult sunt aceste exemplare ferite de cunoaștere.
Tâlhăria poate să fie romantică, sunt tâlhari care întorc destul de mult societății. Sunt tâlhari care reușesc să redevină chiar oameni. Sunt și tâlhari care acționează dintr-un dispreț temeinic cu privire la societate. Și sunt tâlhari care nu au niciun alt resort în afara tâlhăriei în sine. Majoritatea tâlharilor din Europa de Est aparțin acestei categorii. O șleahtă de dezrădăcinați, inutili în orice meserie, convinși că toți sunt la fel. Aceasta este cea mai mare dintre greșelile lor. Nu totul poate fi cumpărat.
Întotdeauna vor exista oameni pe care viața lor îi va dezgusta, așa cum este dezgustător să vezi șobolanii sfâșiindu-se pentru hrană în cele mai adânci subterane.
Iar viața lor de șobolani sfâșiindu-se – chiar și împachetată în cele mai kitsch-oase iluzii – este o imensă pușcărie, chiar și în aparentă libertate. Nu sunt liberi să spună niciun adevăr, sunt legați de mâini și de picioare atât de stăpânii, cât și de slugile lor, într-un lanț al mizerabililor. Slăbiciunile îi unesc. Caracterele jegoase nu au avut niciodată nevoie de un îndemn universal ca să se unească. Se unesc firesc, așteptând, totodată, momentul cel mai prielnic pentru trădare.
Acești oameni trebuie ocoliți, așa cum ocolești căcații de pe trotuarele noastre estice, în care spațiul public e cel în care te poți că_a fără consecințe. Cine vrea să meargă cu că_at de borfaș pe tălpi? Destul de mulți – oameni care nu înțeleg că drumurile cele mai scurte sunt, până la urmă, cele care nu duc nicăieri. Și că libertatea cea mai mare este aceea de a nu depinde – în niciun fel – de hoți.
Nu, nu sunt toți la fel. Asta nu înțeleg porcii orwellieni. De aici li se va trage întotdeauna căderea & o nouă generație de infecți se pregătește să urce chiar acum jilțul, guițând într-un cor jalnic.
Atenție! Sărăcia nu trebuie glorificată. Sărăcia e o porcărie, sărăcia e un chin. Oamenii care o trăiesc rămân mutilați. Cinstea – însă – cinstea e tot ceea ce îi rămâne unui om când se va confrunta cu el însuși. Cum reușesc, deci, borfașii să se suporte? Reușesc, fiindcă și-au abolit conștiința. De aceea, nu sperați la regrete. Nu vor exista. Doar durerea, durerea atroce, îndreptată împotriva lor – cât se poate de direct, personal – îi poate atinge.
Firește, ar fi utilă o insubordonare fiscală generală în statele care funcționează pe bază de rapt, în statele de gang, care doar jefuiesc, la adăpostul concepției weberiene că statul deține monopolul utilizării legitime a forței. Nu se va întâmpla. Existența hoților este – dintotdeauna și pretutindeni – dublată de existența proștilor care se lasă jefuiți cu voluptate, în baza faptului că nu o resimt imediat. Și unii, dar și alții își merită viețile mizerabile.
Singurele victime autentice sunt oamenii liberi, care nu mai pot ocoli ghețarul jafului, fiindcă jaful a ajuns general. Deși nu sunt la fel – nici cu hoții, nici cu proștii – ei și numai ei nu-și merită viețile la care conjurația îi condamnă. Dar tot ei și numai ei – oamenii de conștiință – sunt singurii care vor lupta în contra conjurației. Ei, ceilalți. Cei care nu sunt la fel.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
