Negândindu-mă la moarte, mă gândesc:
Cum ar fi dimineaţa fără mine pe Pământ? Cine mi-ar mângâia copiii pe frunte şoptindu-le încet: „Hai, treziţi-vă, e ora 7!”
Cum ar fi amiezile fără mine? Oare ar fi pustii? S-ar mai auzi clinchet de linguri prin bucătărie şi zgomotul înfundat al microundelor învârtind farfurii s-ar mai auzi?
Întoarcerea şosetelor pe faţă la băgarea în maşina de spălat şi apoi împerecherea lor după uscare cine ar mai face-o, dacă eu nu voi mai fi pe-aici? Cine va verifica atent dacă e butelia închisă şi dacă teascul stă bine fixat în butoiul cu varză din beci?
Cine ar mai exclama disperată „Vai!”, când Andrei ar suna să spună în toiul nopţii: „Am intrat într-o căruţă nesemnalizată”?
Cine ar aprinde lumânări la Troiţă şi cine ar strânge paharele de plastic înfipte în gărduţul ce o înconjoară?
Cine ar urca scara spre pod în două secunde să nu piardă frumuseţe de poză cu apusul?
Cui i-ar mai pupa mama gropiţele din obraji, dacă eu nu aş mai fi pe aici?
Cine ar mai privi uluită cerul nopţii la minus 25 de grade, atunci când paşii se aud cu ecou? Cine ar mângâia câinii şi mâţa? Cine mi-ar sorbi cafeaua, îngândurată? Cine le-ar spune clienţilor mei: „Bună dimineaţa!”?
Sunt sănătoasă tun şi nu mă gândesc la moarte. Doar vreau să ştiu cum va fi lumea fără mine, când Rostul meu se va isprăvi.
A scris Grigore Vieru, Dumnezeu să-l odihnească, o poezie superbă. Vă rog să o ascultaţi, durează puţin mai mult de un minut, dar spune totul.
Pe Luminiţa o găsiţi întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
De ce și-ar face cineva implant de păr – convingeri, pe bune!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
