Multe sunt bolile care rod ca un cancer nemilos romantismul secolului XXI. Îl seacă de putere, îi fură esența și frumusețea, tandrețea, candoarea și fericirea. Știți ce mă supără pe mine?! Că avem un sistem de educație în care nimeni nu ne mai învață să formăm legături umane autentice, să vorbim despre emoții, despre oameni și despre ceea ce e frumos la ei. Ieșim niște roboți, memorăm niște chestii absurde și ne pregătim de viață. Orice o mai însemna și asta. Competiție absurdă, cu multe victime colaterale. Se tot vorbește de educație sexuală, dar de educație emoțională când?
Revenind la boli. Sunt multe. Și ne-am lovit de toate. Ghosting, Gas Lighting, Grooming și alte fenomene din astea paranormal-emoționale de care nu aș fi vrut să aud în viața mea. Care te sparg în mii de bucăți de nici tu nu te cunoști pe tine și nu știi de unde să te mai apuci să te cureți.
Oricât de multe și dureroase ar fi aceste forme de „cancer” ale romantismului, cel mai parșiv și pervers dintre toate e „love bombing”-ul. Ce naiba mai e și asta?! Nici eu nu știam până să nu fie nevoie să mă documentez. Din nefericire, în România termenul nu este nici foarte cunoscut, nici foarte utilizat. Dar întodeauna în urma lui rămâne fraza asta: „Ce naiba a fost asta? Am înnebunit?”
Mie, „love bombing”-ul ăsta mi-a adus aminte de replica lui Alexandru Lăpușneanu: „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau”.
Începi să vorbești cu cineva. Pare că vă înțelegeți bine. După nici trei zile, începe să te bombardeze cu iubire. Falsă, evident. Îți face complimente nejustificate, și nu cele de genul „Ce draguță/draguț ești”. Nu, ar fi prea delicat.
Sunt cei/cele care din primele întâlniri încep să facă glume despre nuntă, fac planuri despre cum o să plecați în nu știu ce vacanță și despre ce minunat o să fie când vă cunoașteți familiile. Care îți spun că nu a mai găsit pe nimeni ca tine și că „ești THE ONE”. Cei care te copleșesc cu cadouri, flori, cu deschis uși etc. Cei care își spun după cinci zile că, dacă se văd cu tine, „pot mișca până și un munte din loc”. Oamenii ăia care îți dau senzația că intră cu tancul în viața ta. Care dau prea mult, prea repede, nejustificat. Sunt cei care te pun pe un piedestal, deși le atragi atenția că și tu ești om și ai defecte. Te pun pe piedestal doar ca să te trântească mai târziu de acolo, pentru că asta e parte a unui proces mult mai complex.
Sunt oamenii ăia pe care în adâncul tău îi simți disperați, care răsuflă ușurați doar când cineva se îndrăostește de ei, care se validează pe sine doar dacă sunt validați de alții. Cărora, dacă le spui să o luați mi ușor, calcă și mai tare pedala de accelerație. Cei care nu țin cont de limitele tale și care îți reproșează că nu știi să te bucuri de iubire și că „Stai așa că nu-i așa”. Sunt oamenii ăia de ai senzația că l-ai prins pe Dumnezeu de picior, care îți cer să vă mutați împreună după doar câteva săptămâni, care spun te iubesc prea repede, care oferă o iubire fantomatică, pentru că dispar atât de repede pe cât au apărut și eventual uită să îți spună „la revedere”. Oamenii ăia care, de fapt, au o stimă de sine extrem de scăzută. Care își vor da arama pe față în cele din urmă, pentru că euforia asta are și ea sfârșitul ei.
Și, dacă ești într-o pasă emoțională mai delicată, oamenii aștia îți sunt călăii.
Citiți și Cum recunoști un psihopat
Guest post by Mihaela Dan
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Bolile cu transmitere sexuală – o mare problemă în lipsa educației
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
