Window to the Sea/Una ventana al mar
Chiar dacă nu este ‘Figure in a window’ din seria de portrete pe care Salvador de Dalí le-a dedicat surorii sale, Anna Maria, în personajul întrupat de Emma Suárez există ceva din soiul ăsta de melacolie. Bine antrenată în partituri de mamă suferindă (Emma Suárez în Julieta de Pedro Almodóvar), actrița cincantenară continuă să seducă spectatorii dornici de povești dureros de luminoase. Bilbao (Țara Bascilor) și insula Nisyros (Marea Egee) formează fundalul scăldat de lumină pentru pelicula Window to the Sea. Regizorul madrilen Miguel Ángel Jiménez semnează (împreună cu scenaristul Luis Moya) o narațiune cinematografică încărcată de un tragism mixat cu o puternică doză de optimism. Dacă în clasica poveste din filmul Love Story, sfârșitul tragic al unei femei tinere emoționa orice privitor, iată că tot iubirea salvează melodrama și la cincizeci plus. Scris (împreună cu Luis Moya Redrado) ca o odă pentru propria lui mamă, Mercedes, care a murit de cancer, regizorul Miguel Ángel Jiménez recunoaște că el însuși a suferit din disperarea de a încerca să facă prea multe deodată, afectându-și pacea interioară. În concluzie, el și-a dorit ca personajul său, María, să reușească să-și păstreze demnitatea și libertatea de a face lucrurile în felul ei:„În film, am vrut ca María să fie liberă, astfel încât, în ciuda suferinței sale, să poată trăi cele mai bune momente din viața ei.”
Amplasată pe fascinanta insulă greacă Nisyros, unde soarele strălucește pe un maiestuos vulcan, Window to the Sea devine o poveste puternică – plină de speranță -, despre dragoste, pierdere și confruntarea directă cu viața, așa cum vine ea. Lumina plumburie de la începutul filmului reflectă un moment esențial din viața protagonistei – Maria. Așadar, această femeie – de 55 de ani, din Bilbao – alege să meargă în Grecia cu cele mai bune prietene ale ei, după ce aflase că suferea de o boală necruțătoare.
Simțindu-se copleșită de toate intervențiile medicale și împotriva tuturor sfaturilor fiului ei Imanol (Gaizka Ugarte) și ale medicilor ei, ea decide să ia o pauză. Maria (Emma Suárez) ia această decizie spontană care o duce pe insula Nisyros, o mică oază de pace și calm, care îi oferă imediat senzația de cămin. Călătoria la care visase de mult timp devine posibilă în contextul confruntării cu nemiloasa boală; opțiunea de a merge la Atena e urmată de explorarea teritoriului necunoscut. Însoțită de cele două bune prietene (Mentxu și Bego), Maria renunță la tratamentele chinuitoare și rămâne în voia destinului. Călătorind singure, cele trei prietene lasă bărbații în urmă pentru a trăi sentimentul de complicitate și camaraderie care le unește din plin. Mica și însorita oază de liniște se numește Nisyros. Aici, găsește liniștea interioară după care tot tânjise, un spațiu de reexperimentare și de înmuiere în viață, departe de stresul continuu din Bilbao. Ca în poveștile antice, femeile se bucură de câteva momente de nebunie, până când apar din nou bărbați în decor, reducând intimitatea de care se bucuraseră de-a lungul plajelor solitare. Într-o scenă încărcată de semnificație, Maria își croiește drum printre bunele ei camarade și se răsucește brusc pe călcâie. Cu părul eliberat din strânsoare, se face nevăzută, explorând singură insula. În timp ce hălăduiește pe trasee neumblate și se bucură frumusețea robustă a decorului natural, Maria îl întâlnește pe Stefanos, un marinar grec. Împotriva oricărui pronostic, decide să opteze pentru bucurie și fericire alături de acest bărbat.
Bunăoară, ceea ce părea să fie o mică evadare din realitate se transformă foarte rapid într-o șansă neașteptată la fericire, în povestea luminoasă a unei femei care riscă și îndrăznește să trăiască în prezent după propriile sale reguli. Ruptă cu bună știință de toți ai ei (fiu, noră, nepoți), Maria experimentează o ultimă iubire. Pasională și generoasă. Dacă în timpul discuțiilor-confesiuni cu amicele ei, neîmplinirea părea că le învăluie, după ce îl cunoaște pe Stefanos, Maria își schimbă perspectiva asupra vieții. Resemnarea amicei sale („Nu vom avea niciodată viața la care am visat în tinerețe”) e contrabalansată de replica ei, care cuprinde totul:„Some might: those who dare, those who aren’t afraid/„Unii ar putea: aceia care îndrăznesc, cei care nu se tem.”
Coloana sonoră semnată de Pascal Gaigne și pasiunea regizorului pentru metafore vizuale servesc drept învelitoare pentru ceea ce este de fapt o dramă de scurtă durată. Aceasta este amortizată în momentul în care Maria îl întâlnește pe Stefanos – un marinar taciturn, cu un trecut traumatic – alături de care va trăi o romanță tomnatică. Miguel Ángel Jiménez tratează fără teamă un subiect delicat, explorând tenebrele care o înconjoară pe protagonistă. Deși e permanent însoțită de umbra morții, expresiva Maria deschide fereastra către lumină, fie și pentru o scurtă – dar decisivă – perioadă de timp. Este de apreciat faptul că cineastul nu a încercat să creeze o imagine de carte poștală a Greciei, așa cum adesea ne-au arătat comediile romantice/producțiile de la Hollywood. Realizatorul a prezentat spăectatorilor latura simplă, dar autentică a țării. Traiul modest, dar onest al grecului care-i oferă Mariei salvarea prin iubirea autentică, face referiri la poveștile mitologice. Miguel Ángel Jiménez folosește elipsele și tăcerile pentru a ocoli aspectele mai provocatoare ale bolii și – prin urmare – pentru a economisi lacrimile publicului, atunci când eroina se confruntă cu suferința. Pentru Emma Suárez, personajul ei nu are secrete și acesta este cel mai bun refugiu pentru privirea privitorului: măiestria unei actrițe care își manifestă talentul fără a abuza de artificii.
Window to the Sea nu optează pentru calea tristeții și a compătimirii, ci rămâne un film care emană speranță și emoție.
Pe Mădălina o puteți găsi și aici.
Regia: Miguel Ángel Jiménez
Scenariul: Luis Gamboa, Miguel Ángel Jiménez, Luis Moya
Imaginea: Gorka Gómez Andreu
Montajul: Iván Aledo
Muzica: Pascal Gaigne
Distribuția:
Emma Suárez – Maria
Akilas Karazisis – Stefanos
Gaizka Ugarte – Imanol
Kostas Petrou – Sotiris
Durata: 105 min.
Citiţi şi
Stelian Tănase – De ce nu mai vor venețienii turiști
What’s Love Got to Do with It?
APROAPE – premiera unei comedii romantice la Teatrul EXCELSIOR
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
