Dacă s-ar da un extemporal planetar cu subiectul “Iubirea este…”, răspunsurile ar fi nişte liste cu aşteptări. Nerealiste. Şi nu ceea ce veţi găsi mai jos. Aşadar,eu cred că Love is…… egoism
Ne iubim doar pe noi şi aceasta este (poate) singura formă de iubire autentică pe care o cunoaştem şi o experimentăm cu fiecare persoană de care “ne îndrăgostim”. Spunem “te iubesc” pentru propria noastră plăcere şi nu înseamnă nimic altceva decât “mă iubesc”. Nu ne iubim decât pe noi şi poate, poate, şi ideea de a ne îndrăgosti.
… nestatornicie
De câte ori ne îndrăgostim susţinem că e acea dragoste mult aşteptată, singura, unica, adevărata. Uitaţi-vă la iubirile trecute, cărora puteaţi jura că nu le veţi supravieţui dacă mor. Toate au fost la timpul lor unice, sublime, perfecte, de neînlocuit. Până când timpul (inventat tot de noi) ne-a scos în cale ceva mai interesant, mai provocator, mai altfel. Şi atunci am retrăit efervescent declaraţiile de amor, am promis iar iubire pentru o viaţă.
… moartea dorinţei
“Raţional”, visele şi dorinţele ne-au fost date tocmai pentru a putea compensa lipsurile “realităţii”. Dar când dorinţa sau visul ajung realitate, paradoxal, iubirea începe să se stingă. Ne place mai mult aşteptarea, decât împlinirea, care este de fapt un final. Şi finalurile nu ne plac.
… orgoliu şi şantaj emoţional
Ne iubim copiii, bărbaţii, dar încercăm să-i “corectăm” până dincolo de binele lor. Când se opun ideilor noastre, când sunt “neascultători” din convingerile lor, ne folosim fie de de autoritatea parentală ori maritală aspră, fie de şantajul emoţional blând “dacă mă iubeşti, faci asta pentru mine”.
… convenţie
Iar “te iubesc” – parte dintr-un cod al “bunelor maniere” în dragoste. Relaţiile merg bine când se respectă regulile. Atunci când iubim nu trebuie să supărăm, să înşelăm, să ne comportăm neadecvat. Ajungem să ne reprimăm prea multe în numele iubirii.
… reflex
Ca în experimentele pavloviene, salivăm când se aprinde becul roşu şi-l asimilăm cu “hrana”. Pe urmă, fie plângem noi, fie celălalt.
Mai sunt şi altele?
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
