Când Şeik a ridicat capul mândru, un val de aer fierbinte îi învăluise faţa. Nările îi fremătau, iar amintirile îi zburau către nopţile arabe. Parcă îşi vedea foştii stăpâni cum îşi sărutau iubitele în grădinile înmiresmate, în timp ce Şeherezada se aşezase la poveşti.
Şeik ştia că are un destin nobil, la fel ca toţi cei din rasa sa, shaghya arab. Pur sânge arab.
Când a venit înspre noi, a scuturat din cap, a fornăit, apoi ne-a salutat. Prin ţinuta lui mîndră voia să ne arate că ştie ce este nobleţea. “Şeik, la trap! Şeik, la galop! Şeik, salut!”, i-a strigat, cu nesfârşită admiraţie stăpânul, Vlad Iftimie, un tânăr ambiţios ca şi el. “Bravo, Şeik”, am strigat noi, muritorii temători de cursele din manejul în care el era stăpân. Ne-a zâmbit. Ştia că merită aplauzele noastre.
Şeik mi-a furat inima de la prima întâlnire. De parcă ar fi şti că voi ajunge la “Cai de vis”, o moşie superbă din nordul Botoşaniului, la Vârfu Câmpului, el ne aştepta. Era curios să vadă cu cine ar fi putut lucra în acea sâmbătă toridă, în care puţini orăşeni se avântă să iasă din case. Dar şi mai puţini care ar porni pe un drum la capătul căruia să înveţe ce este ambiţia şi nobleţea.
La moşia “Cai de Vis” sunt 16 cai, lipiţan, cal de sport românesc, cal de sport unguresc şi pur sânge arab. Toţi campioni la sutele de concursuri la care au participat, toţi îngrijiţi de instructori cu CV-uri serioase. Campionii cu nume de scenă erau dornici să ne înveţe să trăim înalt, să ne avântăm chiar şi atunci când ni s-ar părea că viaţa ne scufundă într-o lagună şi cu toţii ne-au făcut să simţim libertatea. Vântul care mi-a bătut în plete mi-a adus şi răspunsul la ruga mea înalţată Universului: “Cum aş putea să ating Cerul”. “Făcând pace cu tine şi înţelegând ce-i avântul”, mi s-a şoptit tocmai când calul arab încerca să mă înveţe un dans războinic.
Şeik îşi cîştigase locul de lord al manejului, pe care i l-am oferit eu în schimbul dragostei pe care mi-o furase. Mi-a promis că-mi va da în schimb trăirile nopţilor arabe, că mă va învăţa să arunc ocheade aidoma Şeherezadei. Şi tot el m-a învăţat că nobleţea şi libertatea sunt daruri nepreţuite, pe care nimeni nu ţi le poate lua şi cu care poţi mereu câştiga în faţa adversarilor. Aşa cum a câştigat el!
Citiţi şi
“Sunt într-un proces de dezvoltare personală.” Sună COOL, nu-i așa?
Trois Couleurs: Bleu. Culoarea libertății?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
