asta nu e o poveste cu happy ending
dacă aștepți una, oprește-te din citit
E opt fără un sfert. Lorena se duce să cumpere pâine. Lorena nu își aduce aminte niciodată ce se întâmplă din momentul când iese din casă și până ajunge în fața vânzătoarei. Străzile se succed cu o viteză amețitoare, dreapta, stânga, cotitură printre blocuri, câțiva câini vagabonzi care latră din te miri ce – la fel cum se ceartă și oamenii – și Lorena care nu există. Există doar picioarele Lorenei, stângul-dreptul, dreptul-stângul, totul depinde de cum și-a început ziua.
Ajunsă în fața vânzătoarei, Lorena cere întotdeauna pâine neagră și întreabă înainte dacă e proaspătă. Vânzătoarea o minte de fiecare dată, astfel că uneori o primește necoaptă îndeajuns, iar alteori prea prăjită, de obicei pâinile pe care nu le-a cumpărat nimeni cu o zi în urmă. Nu de puține ori, vânzătoarea se simte inconfortabil mințind-o pe Lorena, dar oricum ar fi, pâinea trebuie să se vândă.
Cu banii pregătiți de fiecare dată, Lorena cere de rest să își aleagă o pungă de pufuleți. Sacul zace neînceput undeva în stânga. Vânzătoarea nu pricepe de ce Lorena pierde atât timp scotocind în sac ca după o comoară pierdută. Toate pungile sunt la fel. Dar se pare că nu și pentru Lorena. Ia fiecare pungă în parte și se uită la ea cu atenție, fără să ia în seamă strâmbăturile ce se petrec pe la spatele ei. Când găsește în sfârșit ce caută, exclamă gâtuit “Ahî”, zâmbește și pleacă.
Lorena nu își amintește niciodată ce se întâmplă din momentul când părăsește magazinul și până ajunge acasă. Se trezește aranjând simetric pâinea pe masă și holbându-se la scrisul de pe pungă “Aventurile lui Gus – episodul 213”. Citește absorbită cele câteva rânduri și râde zgomotos cu gura plină. Bate din palme când se scutură de praful lipicios al pufuleților și își zice “Gata, mi-am hrănit și pe ziua de astăzi optimismul!”
Deschide apoi larg toate ușile și ferestrele din casă. Începe să deretice prin camere. Deși are și aspirator și mașină de spălat, Lorena face curat întotdeauna de mână. Mâinile i s-au înăsprit și crăpat de la detergenți, iar ochii îi sunt mereu roșii și o ustură de la praf, dar Lorena știe că factura la curent ar ustura-o și mai tare. La buzunar.
Lorena e mereu veselă când are ceva de făcut. Noroc că pentru ea lucrurile de făcut nu se termină niciodată. Dacă o întrebi cum i-a fost ziua, o să-ți spună că a făcut cumpărături, a luat autobuzul spre casă, a cărat ambele plase cu o mână și și-a pregătit singură cina. Îți va povesti și cum a oprit-o o bătrână pe stradă și i-a spus că dacă ar fi fost bărbat, ar fi luat-o de nevastă. Amintindu-și de pățanie, Lorena o să râdă și o să-ți spună că era sigură ca i se va întâmpla una ca asta dacă își va prinde părul. Tu nu vei pricepe de ce asta e pentru Lorena una din zilele bune. Desigur, n-ai de unde să știi că în toate celelalte, Lorena o ține drept pe lângă magazine fără să se uite măcar în vitrină și preferă să meargă pe jos în loc să ia autobuzul.
Cu toate astea, pe Lorena o vezi rareori tristă. Și asta dintr-un simplu motiv. Lorena nu forțează lumea să fie cum își imaginează ea. Știe că viața n-are nicio obligație să se supună așteptărilor ei. Albul imaculat – perfecțiunea nu o interesează câtuși de puțin. Petele sunt cele care îi trezesc interesul. Petele spun întotdeauna o poveste. Cineva a fost înaintea ta acolo. Un destin, un om, o istorie. De asta Lorena nu a cumpărat în viața ei un detergent care scoate 99,9% din pete.
(va urma)
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
