Ei bine, o asemenea situație nu va mai putea exista niciodată în România, deoarece statul roman are inițiative lăudabile, dar demne de o cauză mai bună: s-a hotărât să aibă grijă până la capăt de fericirea și bunăstarea celor ce intenționează să-și unească destinele.
Un proiect de lege din 2009 a fost votat și de la 1 octombrie a intrat în vigoare. Noul cod civil, care nu a mai fost restructurat de pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza, (ce vremuri libertine trebuie să se fi întâmplat atunci, nu putem decât să ne imaginăm) se asigură că viața de cuplu este bine protejată de lege, că bărbații nu își mai permit să se răzgândească deoarece îi va ustura la buzunar și că femeile trebuie să fie atente ce cadouri acceptă de la pretendenți, deoarece s-ar putea să constate cu tristețe că plătesc pentru ele tot restul vieții. Tot legea se va ocupa de “scăpările” noastre – omenești, desigur – în perioada predeterminată a logodnei, că doar nu mai putem să o lungim ca pe un șpriț prost. La urma urmei, învățăm de mici că o promisiune trebuie respectată, no matter what. Ce ne facem atunci când changing one’s mind is a woman’s prerogative?
Pe înțelesul meu, logodna înseamnă ceva sfânt, aproape ca o taină. Iar ideea că, pe vremuri, îndrăgostiții rămâneau logodiți câțiva ani buni îmi spune ceva despre moravuri, principii și alegeri sănătoase, nereglementate în cadru legal. Iată o lecție importantă. Faptul că statul simte nevoia să instituționalizeze încă o formă de legătură sufletească între oameni – priviți ca animale sociale – mă face să cred că, de fapt, noi nu suntem în stare să facem acest lucru pe cont propriu. Că nu suntem oameni de cuvânt. Că promitem, dar nu facem. Că nu știm în ce ne băgăm și apoi vrem să dăm bir cu fugiții. Sună familiar acest portret?
Cu o statistică îngrijorătoare care plasează concubinajul pe primul loc în opțiunile tinerilor și o rată a divorțurilor mai mare cu 30% față de acum 10 ani, lucrurile încep să prindă un alt contur. Dar de aici, la a instituționaliza singura formă socială care se definește tocmai prin libertatea opțiunilor, este un pas mai mare decât este necesar sau ar fi cazul. Concluzia logică este că dragostea, ca sentiment de sine stătător, în prima sa fază are nevoie să fie bine prinsă într-un font de lege pentru a nu scăpa de judecată. Doamne ferește să îndrăznești să te răzgândești odată ce ai gustat din fructul oprit! Doamne ferește să accepți o barcă în dar de la logodnicul tău deoarece este posibil să faci credit pentru a-i returna investiția. Mă mir că nu au simțit nevoia să reglementeze și numărul de partide sexuale pe care au voie să le experimenteze logodnicii până la expirarea termenului limită, deoarece de restul – inclusiv de contractul numit pompos prenupțial – s-au atins. Inspirați de mult prea proastele filme americane, guvernanții noștri își bagă mâna inclusiv în buzunarele a doi tineri care intenționează să se căsătorească, dar vor să fie siguri de acest pas. Și apelează la o perioadă de probă. Ce să facă ei atunci? Ar fi bine să fie siguri că vor să-și dea parola conturilor bancare pe mâinile viitorilor parteneri până când moartea îi va despărți. Dacă nu, au la dispoziție o foaie de hârtie pe care scrie clar negru pe alb că ce e al tău ori rămâne al tău, ori devine și al ei/lui, ori nu mai contează.
Lucruri practice pe care trebuie să le știi dacă intenționezi să te logodești:
“Logodnicul care rupe logodna nu poate fi constrâns să încheie căsătoria; ca și o garanție a libertății matrimoniale, clauza penală stipulată pentru ruperea logodnei este considerată nescrisă (adică nu se va lua în seamă o obligație asumată la plata unei sume de bani determinată).”
Adică, dacă nu mai vrei să fii logodit, nu te obligă nimeni să te căsătorești, v-ați prins, da? Și atunci, de ce mai există această lege, mă întreb eu…
“În cazul ruperii logodnei, se restituie darurile pe care logodnicii le-au primit în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei, cu excepția darurilor obișnuite. Darurile se restituie în natură sau, dacă aceasta nu mai este cu putință, în măsura îmbogățirii. Darurile nu se restituie dacă logodna a încetat prin moartea unuia dintre logodnici.”
Am o singură nelamurire aici: cu darurile de la petrecerea de logodnă ce se întâmplă? Cine le primește? Și NB: nu vă îmbogățiti DUPĂ ce rupeți logodna, deoarece obiectelor vintage le crește cota de piață și veți avea de plătit mai mult. Și mai simplu, nu acceptați niciun dar, decât dacă este în natură: mă refer la pui organic, lapte bio, ouă de la bunica de la țară, țuică. Nu sunt impozabile și nici imputabile ulterior momentului neplăcut.
“Partea care rupe logodna în mod abuziv sau care, în mod culpabil, l-a determinat pe celălalt să rupă logodna, poate fi obligată la despagubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate în vederea căsătoriei, în măsura în care au fost potrivite cu împrejurarile, precum și pentru orice alte prejudicii cauzate.”
Nota de la psihiatru, abonamentul la sala, rochia de mireasă, buchetele și invitațiile, șpaga dată la instituțiile de stat. Păstrați o listă în excel, cu toate informațiile și bonurile de casa. Se vor dovedi utile.
“Termenul în care poate fi exercitat dreptul la acțiune pentru restituirea darurilor făcute în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei, precum și pentru sancționarea ruperii abuzive a acesteia este de un an de la ruperea logodnei.”
Un an e un timp suficient pentru a pune la punct o strategie bine planificată a “Dreptului la acțiune”. Dacă, însă, între timp vă dați seama că nu puteți trăi fără el, cu toate defectele și darurile restituite, vă propun să acționati în singura direcție onorabilă: să dați statul în judecată!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
