Mai știi? Mai știi cât erai de tânără și îmbujorată? Tocmai furaseși merele. Se apropia ora în care trebuia să intri în casă, dar aveai tu ac de cojocul timpului. Fereastra de la drum. Pe poartă intrai în timpul lor și pe fereastră te întorceai în al tău. Al vostru. Se oprise timpul pe bancă, la trei case distanță. Venise din lună și coborâse tiptil pe mirosul de iarbă proaspăt cosită.
Înceeeet. Pe vârfuri. Cu merele în mână. Cobori din pat, deschizi fereastra și țust! Cu picioarele goale, să nu faci gălăgie. Să nu te audă nici măcar îngerul tău păzitor, care doarme pe cealaltă pernă. Îl saruți din vîrful degetelor, îi mângâi părul cu pupila râzând și pe aici ți-e drumul. Cât mai repede, să nu care cumva să îl trezești. Le-ar spune alor tăi și ai rămâne fără inimă cîteva nopți de acum acolo. Ți-ar fereca fereastra tatăl tău și nu ai mai putea să ieși și să o prinzi din urmă. Că tare se mai grăbește inima asta. Mereu o ia înainte și pleacă hai hui. Știi tu unde să o găsești. Are aceeași destinație de câteva luni încoace. Dar picioarele, mama lor de picioare, nu vor deloc să se grăbească și să o ajungă din urmă.
Fugi și îți găsești inima pe genunchii lui. Acolo unde tu nu ai curajul, încă, să te odihnești. Ea e musai să respire puțin, ca a cam luat-o razna și bate și bate, de la atâta dorit și iubit. El ți-ar face loc și nu prea. Ca nu cumva să I te așezi prea departe, în celălalt colț al universului, pe cealaltă margine de bancă. Dar tu știi unde îți e locul. Cam la un măr distanță. O mână și un măr care umplu puținul gol ce l-ați lăsat în lumea voastră. Nu că nu v-ar fi ajuns iubirea. Dar prea îți place să I le dăruiești.
Da, îți amintești? Și apoi te-ai lăsat de furat mere. Că deh! De acum venise vremea să ți le câștigi singură. Tatăl tău nu mai închidea fereastra. Erai mare deja. Știai tu ce e mai bine pentru tine. Îngerul tău păzitor îmbătrânise și auzul îi slăbise. Iar la cât îl țineai de ocupat în timpul zilei, nici să fi vrut nu îl mai trezeai noaptea. Ai fi vrut, tare ai fi vrut să te dojenească și tu să plângi. Și apoi să te prefaci adormită până l-ai fi simțit respirându-ți cald în ureche, iar tu să o zbughești afară, pe fereastră.
Inima de mult nu o mai lua la sănătoasa. Se apucase de cycling și bandă. Bătea, dar pe loc, cu pași mici și leneși. Că îi era comod așa. Iar tu ți-ai luat pantofi cu toc de 15. Trebuia să compensezi cumva senzația că ești mică, mică, de nu te vede nimeni. Incomozi pantofii ăia roșii, nu? Dar absolut necesari într-o lume mult prea mare și decolorată.
Și într-o zi ți-a fost dor. Atât de dor că i-ai urlat în ureche îngerului tău: ”Hei! Eu, cu mere sau fără, fug! Îmi deschid fereastra și fug!”. Iar el s-a prefăcut că doarme și a zâmbit. Cât așteptase acest moment. Ai urlat atât de tare de ți-ai trezit și inima și a sărit din piept. Știai tu unde se duce.
Ai luat-o la sănătoasa și nu te-ai mai oprit. Din fugă ai aruncat pantofii. Ți-ai urmat inima. Nu te-ai oprit decât la trei case distanță. Te-ai așezat pe bancă, ai închis ochii și ai izbucnit în râs. Eliberată. Răsuna cosmosul de clinchetul râsului tău. Îmbătată de fericire, nici nu ai observat că la o distanță nici prea mare, nici prea mică de inelarul tău stâng, cineva lăsase un măr. Și atunci ai știut. Ai zâmbit și ai întins mână. Nu că ai fi vrut mărul. Dar prea îți place să i-o dăruiești.
Pe Ioana o găsiți toată aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Unde ne sunt oamenii sănătoși la cap și la inimă?
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
