Este preferabil să-i înţelegi pe oameni, în loc să-i judeci.
”Prea Ilustrul Marchiz de Vargas Llosa” – titlul i-a fost oferit de Casa Regală a Spaniei în 2011, atunci când s-a instituit şi linia nobiliară a „Marchizatului de Vargas Llosa” – nu e doar Doctor Honoris Causa al Universității din Cluj, membru al „Academiei Regale Spaniole” din 1996, liderul formațiunii politice Movimiento Liberdad din Peru, fost candidat la președinția acestei țări, unul din cei mai importanți romancieri și eseiști născuți în America Latină, unul dintre exponenții cei mai talentați ai unei mode literare cu care latino-americanii ies la rampă foarte orgolioși, alături de Julio Cortázar, Ernesto Sábato, Jorge Luis Borges din Argentina, Carlos Fuentes din Mexico, sau Gabriel García Márquez din Columbia, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (2010) datorat măiestriei cu care a reușit „cartografierea structurilor puterii și imaginile sale tranșante ale rezistenței, revoltei și înfrîngerii individului”, al Premiului „Miguel de Cervantes”, considerat un Nobel al literaturii din spațiul hispano-american, ci, mai presus de toate, omul creator – acel homo faber în sensul clasic al cuvântului, care și-a esențializat menirea într-un principiu existențial fundamental de natură estetică: ”Lumea nu poate exista fără ficțiune”.
Sursă foto: tumblr.com
Crezul său artistic, afirmat fără echivoc în discursul de acceptare a Premiului Nobel ţinut în faţa membrilor Academiei Suedeze, este că literatura are o funcție ontologică, aceea de a ține lumea în mișcare, după ce îi asigurase trainicele temelii: „Ficţiunea este mai mult decât un divertisment, mai mult decât un exerciţiu intelectual care ne ascute sensibilitatea şi ne trezeşte simţul critic. Este o necesitate absolută pe care civilizaţia o are ca să existe în continuare. Din peşteră până la zgârie-nori, de la bâtă până la armele de distrugere în masă (…), ficţiunile literaturii au multiplicat experienţele umane, împiedicându- ne, bărbaţi şi femei, să ne prăbuşim în letargie, egocentrism şi resemnare”, spune el în discursul din cadrul galei. Scriitorul se simte un produs al unei tradiții literare din care a știut, cu un simț al esențelor extraordinar, să extragă liniile de forță ale scriiturii lui, astfel încât să dea lumii un produs artistic cu totul original prin care să exprime, într-o manieră profund modernă, problemele, frământările, obsesiile dintotdeauna ale existenței umane: Timpul, Iubirea, Moartea, Istoria și Societatea.
Modelele pe care le-a urmat sunt adevărații întemeietori de filozofie estetică și culturală, exponențiali pentru epoca lor: „Flaubert m-a învăţat că talentul înseamnă disciplină neabătută şi o mare răbdare. Faulkner, că forma – scrisul şi structura – înalţă sau împovărează subiectele. Martorell, Dickens, Balzac, Tolstoi, Conrad, Thomas Mann, că volumul şi ambiţia sunt tot la fel de importante într-un roman, pe cât sunt abilitatea stilistică şi strategia narativă. Sartre, că un cuvânt este un act şi că un roman, o piesă de teatru sau un eseu, angajate în actualitate şi în cele mai bune opţiuni ale ei, pot schimba cursul istoriei. Camus şi Orwell, că o literatură dezbărată de morală este inumană, şi Malraux, că eroismul şi epicul sunt tot atât de posibile în prezent pe cât erau în vremea argonauţilor, a Odiseei şi a Iliadei”.
Așa încât Jorge Mario Pedro Vargas Llosa, născut la 28 martie 1936 la Arequipa, în Peru, scriitor reprezentativ pentru realismul magic al ultimei perioade, poate fi considerat, pe bună dreptate, un arc de triumf care unește modernismul de mișcarea postmodernă printr-o viziune sui generis, rolul literaturii, al ficţiunii, fiind pentru el tocmai acela de a transfigura marele vid dintre speranţă şi posibilitate într-o operă dedicată Naturii umane, animată de o energie inepuizabilă: impulsul creator. Opera lui, fie că este vorba despre romane, memorialistică, proză scurtă, publicistică sau teatru, dintre care cele mai cunoscute sunt Oraşul şi câinii, Povestaşul, Mătuşa Julia şi condeierul, Cine l-a ucis pe Palomino Molero?, Elogiu mamei vitrege, Scrisori către un tânăr romancier, Paradisul de după colţ, Adevărul minciunilor, Lituma în Anzi, Peştele în apă, Tentaţia imposibilului, Caietele lui don Rigoberto, Casa Verde, Chipuri ale răului în lumea de astăzi. Mario Vargas Llosa în dialog cu Gabriel Liiceanu, Rătăcirile fetei nesăbuite, Pantaleón şi vizitatoarele, Băieţii şi alte povestir, Visul celtului, Călătoria către ficţiune, O mie şi una de nopţi, Orgia perpetuă. Flaubert şi Doamna Bovary, Arme şi utopii, Eroul discret, Conversaţie la Catedrala, Sărbătoarea Ţapului, Războiul sfârşitului lumii, Civilizația spectacolului, mărturisesc o vocație a povestitorului înnăscut, el hablador – cum el însuși se definește metaforic, în spatele unui personaj alter ego, care, inspirat din substanța concretă, palpabilă, a realității, e învestit cu forța magică de a a crea poveşti capabile să descopere sau să creeze sens în avantajul umanității, care să se reînnoiască permanent din aceste seve inepuizabile.
El e ”acel om care străbătea jungla încolo şi-ncoace, printre familiile şi satele machiguengas, supravieţuitorul unei lumi străvechi, un reprezentant al celor mai îndepărtaţi strămoşi, şi o dovadă palpabilă că acolo, încă de pe atunci, de la capătul ameţitor de îndepărtat al istoriei omeneşti, încă dinainte ca istoria să înceapă, existau deja fiinţe care practicau ceea ce eu aveam de gând să fac cu viaţa mea – să o dedic inventării şi istorisirii unor poveşti”, după cum mărturisește în Povestașul.
Viața lui? Fragmentar, sursă de inspirație în marile creații epice: și-a pierdut virginitatea la vârsta de 15 ani, într-un bordel din Lima, episod relatat fără artificii stilistice în romanul „Oraşul şi câinii”, pe Camus l-a pândit la intrarea într-un teatru unde autorul francez pregătea montarea unei piese, după ce îl ”scăpase” pe Sartre, împiedicat de secretarul acestuia, deranjat de îndrăzneala lui de a cere explicații despre ”cum se scrie proză adevărată”, trece printr-un mariaj îndelungat cu mătușa lui, Julia Urquidi, care, devenită protagonistă a romanului „Mătuşa Julia şi condeierul”, a scris o carte intitulată „Ceea ce Varguitas nu spune”, în care a ţinut să adauge episoade care lipseau din relatarea lui Mario şi să le nuanţeze pe altele, a căror istorisire o considerase exagerată, așa cum făcuse și Maitreyi Devi în cartea-replică la celebra poveste de dragoste scrisă de Eliade; deși se consideră atipic față de prietenii săi în ceea ce privește relațiile sentimentale, declarând „Eu mă îndrăgosteam şi infidelităţile mele îmi pricinuiau întotdeauna traume morale şi sentimentale”, se căsătorește cu verişoara Patricia, pentru care Mario a avut nevoie de o derogare de la arhiepiscopul Limei, dar nici măcar această aventură conjugală nu îi e satisfăcătoare – sentimental sau artistic? – în prezent anunțându-și intenția de a se căsători cu Isabel Preysler, superba jurnalistă, ex-soție a cântărețului Julio Iglesias.
Mario Vargas Llosa și Isabel Preysler la Gala Premiilor Getty, NY, 2017
”Sunt un romantic!” – își justifică el dragostea de viață, care l-a recompensat pe măsura implicării lui în tot ceea ce dă fervoare existenței noastre atât de efemere. Cutezanță? Luciditate? Instinct de supraviețuire? Se vede că lecția lui Llosa ne poate inspira, atâta timp cât oferă o rețetă viabilă a fericirii și a longevității: ”Ca o vrajă – oferindu-ne iluzia de a avea când nu avem, de a fi ceea ce nu suntem, de a accede la acea imposibilă existenţă în care aidoma zeilor păgâni, ne simţim muritori şi nemuritori în acelaşi timp, literatura ne sădeşte în spirit nonconformismul şi revolta… De aceea trebuie să continuăm să visăm, să citim şi să scriem: e cea mai bună cale de a ne alina condiţia trecătoare, de a opri scurgerea timpului şi de a face imposibilul posibil.”
Și un ultim, dar nu cel din urmă argument în favoarea lecturii operei lui Mario Vargas Llosa:
”Lumea literaturii, lumea artei, este lumea perfecţiunii, este lumea frumuseţii.”
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Llosa, ecranele, moartea culturii
Scrisoare către Radu Cosașu (2)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
