Ce poate fi mai rău decât să-ți pierzi copilul? Cu atât mai mult cu cât această dispariție este rezultatul purtării iresponsabile a unui tată și a acțiunilor unui presupus criminal sexual. Acesta este cadrul general al unei drame familiale, în care apare o tânără mamă spaniolă, confruntată cu răpirea fiului ei de șase ani și, prin urmare, plonjată într-o tristețe de neconsolat. Cu un titlu edificator, Madre este un film intimist, unde importanța nu rezisă în investigație și fapte, ci mai degrabă în sentimentele protagoniștilor săi. Semnat de Rodrigo Sorogoyen, un realizator în vogă în lumea cinematografiei spaniole, Madre, devine un thriller psihologic emoționant. Rodrigo Sorodoyen abordează un subiect complex și discordant. Cineastul și-a uimit deja publicul cu Que Dios nos perdone, un thriller amar, care amestecă investigațiile polițienești cu religia, apoi El Reino, un thriller despre corupția politică. În recenta peliculă, Madre, realizatorul zugrăvește – în mod admirabil – portretul unei mame care și-a pierdut copilul. Bunăoară, au trecut zece ani de când fiul Elenei, atunci de doar șase ani, a dispărut. Acum, femeia trăiește la malul mării și lucrează într-un restaurant. Într-o zi, întâlnește un adolescent care îi amintește de fiul ei dispărut.
Spectatorii sensibili vor fi mult timp ‘bântuiți’ de secvența din deschiderea filmului: un cadru larg al unei plaje pustii, apoi un apel telefonic de zece minute. Pe ecran, se ivește Elena, o spaniolă trentagenară, recent despărțită de soțul ei, mamă a unui băiețel de șase ani. La celălalt capăt al legăturii/firului, fiul său, a cărui voce o putem auzi, care îi spune mamei sale că este singur pe o plajă din Landele, unde l-a părăsit tatăl lui. Dacă la început, Elena este calmă, treptat, intră în panică, mai ales că fiul ei îi spune că vede un bărbat apropiindu-se. La sfârșitul apelului, comunicarea este întreruptă brutal, Elena s-a prăbușit, iar spectatorul s-a îngrozit (în scaun).
Zece ani mai târziu, o vom regăsi pe Elena, chelneriță într-un bar de pe această plajă franceză, unde locuiește de atunci. Deloc vorbăreață, dar extrem de hotărâtă, este animată de dorința de a-și regăsi fiul pe care nu l-a mai văzut niciodată. Dezorientată, Elena va sfârși prin a proiecta această dorință – de a-și vedea copilul reapărând – asupra unui adolescent francez, aflat în vacanță cu familia. Va menține cu acesta legături tot mai strânse. Elena devine o mamă sfâșiată între doliu imposibil și speranța nebună de a-și găsi copilul, prin intermediarul figurii unui adolescent francez.
Ceea ce emoționează profund în această peliculă este modul în care Elena este frământată constant de lipsa copilului ei. Destul de populară pe plaja pe care trăiește de aproape zece ani, calmă și plăcută, îndrăgită de noul ei tovarăș, deși unii o consideră „nebună”, ea rămâne totuși hotărâtă și rece în căutarea fiului său. Actrița Marta Nieto ne uimește și ne cucerește. Forța regizorală a lui Rodrigo Sorogoyen rezidă în faptul că ne face să aderăm la ceea ce trăiește eroina sa, ne determină să o urmăm chiar și atunci când va merge foarte departe cu acest tânăr francez, care ar avea vârsta fiului ei dispărut.
Situat mai degrabă în zona dramei psihologice, decât în cea a thrillerului, filmul fascinează grație portretului impecabil: o mamă bântuită de traume, mistuită de dorul copilului pierdut. Realizatorul pune absența în imagine alternând prim-planuri ale chipului mamei și secvențele panoramice ale plajelor în care, uneori, marea este îngrozitor de tulbure, o metaforă elocventă. La reușită au contribuit din plin și actorii din distribuție: actorii francezi Anne Consigny, Frédéric Pierrot, tânărul Jules Porier, cât și uimitoarea actriță spaniolă Marta Nieto în rolul Elenei.
Artista în vârstă de 38 de ani reușește să emoționeze spectatorii infuzând personajului ei un amestec de disperare și determinare care câștigă inimile privitorilor. O interpretare rară, uimitoare – recompensată la festivalurile de la Veneția și Sevilla -, care ne emoționează profund.
Din start, un astfel de subiect prezintă riscul de a pica în melodramatic, dar regizorul stabilește un echilibru între aceste două capcane: devastarea unei mame sau dimpotrivă, dezbrăcarea emoțională suspectă. Grație interpretării nuanțate a Martei Nieto, durerea este vizibilă cu fiecare minut care trece, agravată de senzația că personajul principal merge pe un fir. Până la final, ea rămâne un adult responsabil, măsurat, care controlează o situație care ar putea determina pierderea rapidă a controlului. Totuși, eroina se-ndreaptă, dureros, spre reparație, cu oceanul aproape, care amintește în mod constant condițiile tragice ale dispariției fiului ei. Actrița împarte miezul poveștii cu Jules Porier, care joacă rolul unui băiat de șaisprezece ani. «Copilul» are totul de adolescent: ardoare, riscul de a se clătina uneori, necumpătare și chiar perversiune narcisistă. Enervează, ba chiar încurcă privitorul.
De fapt, el apare ca o victimă colaterală a dramei acestei mame, fiind depășit de dorința pentru această femeie cu douăzeci de ani mai mare decât el. Dimensiunea atracției senzuale nu este niciodată menționată frontal de Rodrigo Sorogoyen. Regizorul manipulează sentimentele personajelor sale ca un păpușar, creând ‘tulburări’ aproape otrăvitoare. Chiar și părinții tânărului participă la această relație periculoasă dintre cele două ființe, una fiind în mod natural mai captivă și mai vulnerabilă decât cealaltă. Se repetă în această poveste răpirea copilului, în urmă cu zece ani, dar într-un mod psihologic mai complicat. Există ceva cu adevărat ‘lipicios’ în această poveste, care nu pică niciodată în exces sau demonstrație. Ne gândim, în mod firesc, la puterea tragică a Fedrei, care amestecă abil ambivalența sentimentului matern și a sentimentului de dragoste. Prin urmare, avem parte de o peliculă ce confirmă talentul incontestabil al regizorului Rodrigo Sorogoyen. Spectatorul va ieși cu o mie și una de întrebări la finalul acestei povești chinuitoare, mai ales cu o concluzie care demonstrează combativitatea eroinei și comportamentul ei la limită. Există o mulțime de vulcani de emoție în pelicula Madre, care își va lăsa spectatorii într-o stare de uimire la finalul a două ore și nouă minute de dramă deloc canonică.
Pe Mădălina o puteți găsi și aici.
Regia: Rodrigo Sorogoyen
Scenariul: Isabel Peña, Rodrigo Sorogoyen
Imaginea: Alejandro de Pablo
Montajul: Alberto del Campo
Coloana sonoră: Olivier Arson
Costume: Ana Lopes Cobo
Durata: 129 min
Citiţi şi
Să mă prezint, sunt fosta soție a lui Petru (cutia cu surprize)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
