Admirată pentru filmele în care a jucat şi pe care le-a regizat, pentru revista pe care a condus-o, dar mai ales pentru cercurile artistice în care, asemenea unui Mecena, Lilya a adunat talentele vremii și le-a deschis drumul spre glorie. Poetului Mayakovsky i-a deschis chiar drumul către inima ei, iubirea lor ciudată durând până la când bărbatul s-a sinucis. Cea numită de Pablo Neruda “muza avangardei ruseşti” a ales să plece la fel, după aproape o jumătate de secol în care a continuat să trăiască după reguli proprii, cu urcușuri și coborâșuri dramatice, slujind neobosit marea ei dragoste – cultura.
Lilya s-a născut într-o familie de evrei în Moscova anului 1891, având o soră mai mică, Elsa, la fel de frumoasă, alături de care, ani mai târziu, va poza pentru Henri Matisse și Marc Chagall. Dar fata nu era doar frumoasă, ci și educată, cu înclinații artistice cultivate: vorbea trei limbi, cânta la pian, a studiat arhitectura, dansul şi sculptura. Așa încât, a ajuns de timpuriu pe coperta revistelor, iar postere cu chipul ei împânzeau orașul. Printre primii care au căzut în mrejele ochilor ei “negri ca două morminte” a fost celebrul solist de operă Feodor Chaliapin Sr.
Urmare a notorietății dobândite de foarte tânără, Lilya s-a și măritat repede, la 21 de ani, cu criticul literar Osip Brik, cu care s-a și mutat în Sankt Petersburg. Cei doi au convenit să aibă o căsătorie deschisă, în care urmau să împartă locuinţa şi să găzduiască faimoasele cercuri de literatură care au atras şi promovat de-a lungul vremii zeci de poeţi şi artişti ruşi şi nu numai. Le-au călcat pragul Boris Pasternak, Kazimir Malevich, Maya Plisetskaya, Rodion Shchedrin, dar şi Yves St. Laurent sau chiar Pablo Picasso.
Așa a ajuns , într-o seară de iulie a anului 1915, adus de Elsa, tânărul poet contestat de burghezie şi aplaudat de tinerii radicali ai vremii, Vladimir Mayakovsky. În camera înecată de fum de ţigară, Vladimir a captat atenţia instantaneu, cu silueta-i longilină şi vocea gravă, care îl făcea să semene cu un muncitor, nicidecum cu un boem. A recitat “Nori în pantaloni”, un poem despre rivalitatea dintre două femei, din care am ales un scurt fragment, pentru a vă ajuta să vă imaginați intensitatea momentului.
“…nu este nici măcar un fir de păr alb în sufletul meu!
Fac lumea să vibreze în note grave cu forţa
vocii mele,
Trec – arătos – printre oameni,
La 22 de ani.”
Toţi au amuţit, iar Osip s-a ridicat să-i strângă mâna şi i-a propus pe loc o sumă mare de bani pentru a-l publica. O alegere literară inspirată, pentru că poemul a avut un mare succes la public, dar mai puțin fericită în plan personal, fiindcă i-a adus o pereche de… coarne.
Dar numai pentru 3 ani, prntru că în 1918, Lilya dă cărțile pe față: „după ce mi-am înţeles sentimentele pentru poet, i-am spus lui Brik că îl iubeam. Am decis să nu ne despărţim şi să petrecem restul zilelor ca prieteni, fiind atât de legaţi de interese, gusturi şi de domeniu de activitate”. Osip a fost de acord cu acest triunghi amoros care a ajuns de notorietate în lumea artistică rusească, pentru că cei trei se întâlneau deseori, atât în Rusia, cât şi în străinătate.
Îndrăgostită și efervescentă, Lilya se lansează în cinematografie. Era vremea filmului mut și în primul, „Uimit de film”, a jucat chiar cu Mayakovsky. Stările lui Vladimir oscilau însă dramatic între cald şi rece. Avea o fire complicată, era măcinat de angoase, iar dragostea lui pentru Lilya era chinuitoare. Într-unul dintre poemele pe care i le-a dedicat scria: „Ţii minte, dincolo de fereastră, în acea frenezie, ţi-am strâns pentru prima dată mâinile… Stai aici, astăzi, în faţa mea, cu o inimă îngheţată şi într-o zi viitoare o să mă dai deoparte. Lângă dragostea ta nu am strop de soare”. Într-o scrisoare, pe când se afla în Europa, îi spunea: “Draga şi iubita mea Lilenok, sunt căţeluşul tău şi nu trăiesc decât gândindu-mă la tine, aşteptându-te şi iubindu-te“.
În 1920, soţii Brik se reîntorc la Moscova, unde Osip este numit comisar, se bucurau, fără îndoială, de un statut special, care le-a permis să călătorească în Europa. Lilya continuă să facă filme, conduce Revista Artiştilor de Stânga (LEF), pe a cărei activitate s-au clădit apoi mişcarea dadaistă şi constructivismul rusesc și îi promovează pe Lev Kuleshov, Dziga Vertov, Sergei Eisenstein, Sergei Yutkevich, Viktor Shklovsky și V. Ivanov-Zhemchuzhnyj în spiritul formalismului şi futurismului literar, aflat atunci în plin avânt. În viața Lyliei apare, colaborator la revistă, fotograful Alexander Rodchenko, și pentru o vreme, deja celebrul trio un cvartet. Inspirat la rândul lui, Rodchenko creează posterul în care apare chipul zâmbitor al Lilyei, strigând “CĂRŢI!” şi care va fi lipit pe zeci de ziduri, marcând perioada de forţă a mişcării artistice sovietice. Toate suişurile şi coborâşurile politice, dar şi cele ale relaţiei amoroase complicate, erau transpuse în poezie de Vladimir, ceea ce îi vindea poeziile ca pâinea caldă. La sfârşitul anilor ’20, Lilya îi va scrie însă lui Mayakovsky că totul a devenit rutină și că își dorește o pauză în relaţie.
Pe plan politic, lumea artistică începea să fie supusă cenzurii, lucrurile se complică, Vladimir nu ezita să îşi exprime în poezie dezacordul faţă de politicile lui Stalin. În primăvara lui 1930, decide să-și pună capăt zileleor, și o face împușcându-se în cap. Lylia nu mai este lângă el, ca în alte două dăți, să-l întoarcă din drum. În biletul de adio, Vladimir scria: „Să nu credeţi că am fost un laş. Serios vorbind, nu puteam opri asta”. 150.000 de oameni au format un cortegiu funerar impresionant pe străzile Moscovei. Ca muză, Lilya a devenit moştenitoarea drepturilor de autor asupra operei lui Vladimir și a reușit să obțină acordul scris al lui Stalin pentru a le publica și pentru ca Mayakovsky să fie inclus timp de câteva decenii în programa şcolară rusească.
Urmează un nou mariaj cu final tragic, Lilya măritându-se cu generalul Vitali Primakov ce va fi împuşcat pentru o presupusă colaborare cu grupul lui Trotsky. Rămasă singură, săracă şi fără locuinţă, va primi ajutorul actorului Nikolai Cherkasov, care trimite autorităţilor o solicitare de casă ca din partea „văduvei lui Vladimir Mayakovski”… Stalin redirecționează cererea către şeful poliţiei secrete, cu următoarea rezoluție: “Tovarăşe Yezhhov, ai te rog grijă de scrisoarea doamnei Brik. Mayakovsky este în continuare cel mai talentat poet al erei sovietice. Indiferenţa faţă de moştenirea lui culturală ar fi o crimă. Motivele pe care le enumeră doamna Brik sunt, cred eu, justificate…” În 1938, Lilya o ia, matrimonial vorbind, de la capăt alături de un bărbat mai tânăr, scriitorul Vasily Katanyan, cu care înfiinţează un nou cerc de literatură pentru tinerii poeţi, care a continuat până în anii ’60.
În 1978, cea despre care se spunea că era mai mult decât o iubitoare de frumos şi mai degrabă o femeie care făcuse din a dărui energie altor oameni o meserie şi-a pus capăt zilelor. Era prea mândră să moară de boala incurabilă de care a aflat că suferă și să fie o povară pentru bărbatul mai tânăr de lângă ea. „Era o femeie liberă şi individualistă – înainte, în timpul şi după Revoluţie” scria în anii 2000, Olga Sviblova, curator al unei galerii de artă ruseşti în care au fost expuse fotografii de-ale Lilyei. „Era puternică, inspira oameni, iar frumuseţea ei neconvenţională îi asigura un statut de muză”. Muză despre care iată, se vorbeşte şi astăzi.
Citiţi şi
Idei de cadouri pentru femeile care apreciază rafinamentul
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
