Libertatea de a numi o mizerie pe numele ei

19 July 2015

Andrei 2Trăim într-o cultură a falsului. E o cultură bine întreținută. Tot felul de fătuci și de băieței fără autodeterminare în chestiunea conștiinței susțin ceea ce susține turma. Hei, suntem la modă! Ce speciali suntem noi, fiind la modă! (n.m. – fractura logică le aparține)

Ei fac toate acestea cu marele entuziasm necesar. Dacă n-ai marele entuziasm necesar, în zilele noastre, n-ai nimic: du-te acasă, ești un luzăr, nu ești în turmă, nu exiști.

Ei sunt, îndeosebi, piariști și piariste, publicitari și publicitare, blogări și blogărițe. Ei prezintă și alte meserii urbane, pe care le fac fără discernământ. Ei sunt gata să ridice în slăvile cerului orice produs, dacă organizatorul le explică, folosind minime argumente financiare, de ce acel produs este alfa, dar și omega. Când nu sunt doar proști, ei sunt, deci, niște ticăloși cointeresați. Iar eu le doresc tot ce este mai rău atât pe lumea aceasta, cât și pe celelalte, fiindcă (și) din cauza lor orice că*at devine popular.

Delia

Ei sar de cur în sus, dacă îndrăznești să fii în contra. Ei sunt cei care defilau toți cu #jesuischarlie, dar tot ei sunt și cei care își turnau găleți de apă în cap pentru cauze de care deja nu-și mai amintesc. Ei și-ar turna și că*at în cap pentru salvarea porumbelului albastru de Galapagos, care de altfel nici nu există. Să fim îngăduitori. Ei sunt, deci, într-o proporție covârșitoare, niște cretini.

Acum, ce mă deranjează nu e existența unei melodii atât de sinistre ca această vomă muzicală dintr-o dimineață de mahmureală care este “Da, mamă, sunt beată” (sau ceva) a îndrăgitei cântărețe Delia (pentru cei de modă veche: jumătatea mai armonios dezvoltată fizic a cupletului N&D), ci zidul prostiei care o înconjoară. Vocalitatea conjurației imbecililor care susțin falsa capodoperă. Cetățeni, asta e o șaroma cu de toate pentru idioți. OK, nu e nicio problemă să consumați șaormă cu de toate pentru idioți, dar n-o mai pretindeți rafinament, că îi scoateți din echilibru mintal și pe cei mai pașnici călugări zen.

Dacă le spui tuturor acestora că piesa asta e o labă de la cap la coadă, o stupiditate de care poți cel mult să râzi în noaptea unei mari beții, îți vor răspunde că ești hater și nu înțelegi adevăratele valori.

Apoi, dacă astea sunt adevăratele valori în text și în muzică, eu cer un revolver să mă împușc în cap de mai multe ori pe zi. Proximitatea cu aceste exemplare ale speciei care ar susține orice, dar absolut orice, dacă așa li se cere, mă epuizează psihic, dar și moral. Abia dacă mai am putere pentru un călduros și sincer “hai sictir!”.



Citiţi şi

Țara în care nu te poți compromite

Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea

Cealaltă Românie

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Sandy / 9 August 2016 2:26

    Cand un poporul e cretin si se impiedica de ce nu trebuie…. Vitele nu vad ca le baga cineva mana in buzunar si le fura mâncarea de la gura, fix problema acestei țări e Delia si melodia Deliei. De ce imi plac mie englezii : exista libertatea de a alege, nu-s ei foarte destepti si sociabili precum secta romanescă dar isi vad de treburile lor si pot accepta un individ in societate fara probleme( nu contează rasa, culoare, nivelul de inteligenta) Daca discutați de faptul ca sunt pline orfelinatele de copii care se mănâncă între ei din lipsa spatiului,daca vb de copiii cu handicap abandonați definitiv de stat si de societate, va înțelegeam… dar aici doar aberati, vomati !!! Unul mai destept ca altul si de fapt o apa si-un pământ !!! Da, pt a schimba mentalitea romaneasca mai e nevoie de cateva generatii. Cu scuzele de rigoare, TREZITI-VA !

    Reply
  2. Diana / 15 August 2015 12:56

    Bine ai venit in club….

    Reply
  3. elena / 28 July 2015 14:35

    imi pare rau sa vad atatea persoane care iti critica articolul. din punctul meu de vedere, melodia asta, impreuna cu multe altele ale deliei si nu numai care pot fi auzite frecvent la radio , este o mizerie . nu are rost sa mai explic de ce gandesc asa deoarece ai facut-o tu foarte clar .

    Reply
  4. sandu vasile / 26 July 2015 14:24

    e liber să-ți dai cu părerea despre orice, să-ți faci blog în care să verși toate frustrările, ideile , chiar tîmpite, răutatea, prostia, pe care ,poate, o consideri superioritate intelectuală, toate cuvintele urîte, pornite dintr-un suflet urît…e liber, n-ai decît, delectează-te , blogărel, mîzgălește albul ecranului, postează ceea ce , în real, în public, n-ai avea curajul să spui…sau, da, tupeul muțumirii de sine e nesfîrșit…ceea ce nu pricepi e că nu te bagă nimeni în seamă, blogul lu pește prăjit n-are nici o valoare pentru nimeni. De aceea nici nu m-am ostenit să atac la temă, n-am cu cine, și chiar postarea aceasta,mult prea lungă , n-o merită bloggerul , dar întîmplarea a făcut să dau peste prostiile otrăvite, dar mi-am promis, n-am să mai repet imprudența de a citi lături…

    Reply
  5. Andrei Moga / 23 July 2015 19:09

    Salut. Eu sunt Andrei, iar astazi o sa iti explic de ce esti bou.

    O sa incep prin a-ti arata o structura logica a acestui articol al tau, care vizeaza O MELODIE:

    Paragraf in care explici cu ura si superioritate lumea falsa in care traim.
    Paragraf in care decizi ca daca esti membru al unei societati esti o oaie. (aici nu esti singur, mai sunt multi oameni ca tine)
    Paragraf in care exagerezi cu rautatea pe un subiect rasuflat.
    Paragraf in care IAR EXAGEREZI CU RAUTATEA, dar din alte motive acum. (nu inteleg de ce urasti oamenii pentru ca se comporta exact asa cum le este definitia, dar pare frustrant si obositor, nu as vrea sa fiu tu).

    IAR DUPA CE AM TRECUT DE JUMATATEA ARTICOLULUI AM AJUNS LA SUBIECTUL IN CAUZA. MELODIA DELIEI!(ma rog, intai sa trecem peste faptul ca ai exagerat cu insultele si la adresa ei, frustrache mic).

    Bun, sa trecem la argumentele tale:
    Piesa e de cacat pentru ca:
    -Delia e femeia din N&D
    -Desi, prin prisma ta, melodia in cauza e o “saorma”, oamenii carora le PLACE sustin ca e o piesa buna… chiar o consindera capodopera

    Si aici ajunge la citatul tau, care pe mine m-a distrat cel mai mult:

    “Dacă le spui tuturor acestora că piesa asta e o labă de la cap la coadă, o stupiditate de care poți cel mult să râzi în noaptea unei mari beții, îți vor răspunde că ești hater și nu înțelegi adevăratele valori.”

    Nu, fratele meu. Tu ESTI HATER. Si de-ala prost, pe teme deloc inventive. Iti explic si de ce.

    De-a lungul anilor s-a compus muzica. Unii au facut muzica complexa, altii nu. Unii melodii triste, altii melodii fericite. Unii au folosit sunete agresive, altii nu. Unii au folosit voci, altii doar ansable de instrumente, sau un singur instrument. ETC CA NU ARE ROST.

    Valoarea muzicii, dupa opinia mea, este data STRICT de un lucru, care este si scopul principal pentru care este compusa si ascultata muzica: SA ATINGA OAMENI!

    Asadar, desi poate imi place, sau nu, eu voi spune despre Delia – Da mama (eu nu o sa scriu in paranteza “sau ceva doar ca sa las cititoru sa vada ca sunt indiferent, desi stiu prea bine cum se numeste piesa) ca este o capodopera. Intr-adevar, ce puteai tu sa scrii in articolul asta, daca nu erai un hater asa cum pretinzi probabil ca esti catalogat pe nedrept, este ca TIE, PERSONAL, alaturi de alti multi oameni, NU ITI PLACE MELODIA. PUNCT. Daca ea a reusit sa faca milioane de oameni sa simta ceva, si sa fie fericiti ca a aparut in viata lor, oricat de diferiti si prosti ii vezi tu, melodia si-a atins scopul.

    Iti recomand sa iti dozezi sictirul, prietenul meu.

    Reply
  6. Petru / 22 July 2015 19:26

    Datul cu părerea e sport național.
    Câte melodii ați scris/cântat? Câte videoclipuri ați regizat?
    Dacă nu cântat/scris nicio melodie sau nu ați regizat niciun videoclip și pe deasupra nu aveți nici studii de specialitate părerea dumnevoastră nu contează.

    Reply
    • Diana / 28 July 2015 1:55

      Andrei Moga , corect, orice părere te-ar împinge vreodată mâncărimea de cur să expui în public, vor exista cativa macar care se vor ridica în picioare să combată.
      Ce spui tu legat de acele “rautati” mie imi suna a crititica, iar partea cu “dozarea sarcasmului” ar insemna estetizarea acestei critici…o critica constructiva.”Critica constructivă e bună doar când ai de a face cu ceva ce e parțial greșit. Vezi că un băiat tot șutează la juma’ de metru peste poartă, îi spui „coițe, bagă șiretu mai tandru în ea că omori porumbeii”. E critică constructivă. Dar când vezi că unu’ șutează spre poarta lui, e clar imbecil. Face prea multe lucruri greșite ca să aibă vreun sens să îi explici. E pierdere de timp. Nu vrei să îl înveți să o facă corect. Vrei să îl faci să se oprească. Și se aplică în orice.”
      Am observat ca folosesti cuvantul “frustrat” “95% dintre oamenii care-l folosesc habar n-au ce înseamnă. Că e pornirea oricărui proces motivațional. Îți vine să te piși. Aia e o frustrare. Senzația aia enervantă, care se accentuează până când te determină să te miști la baie și să te piși. E bună și naturală frustrarea. Dacă nu ar fi ea, ți-ar exploda vezica, te-ai pișa pe tine după care ai muri de foame, că frustrarea nu ți-a sesizat că trebuie să faci ceva în legătură cu foamea aia.”
      “Esti HATER! Adică atunci când judec ceva, pornesc de la premiza că e nonvaloric sau dăunător, și depun efort încercând să-mi dau seama ce e cu adevărat chestia aia, cine a făcut-o, cât a muncit la ea și ce vrea de la mine cu ea, în loc să pornesc de la premiza că toate lucrurile sunt mișto până la proba contrarie și ar trebui să mă bucur de ele? Mulțumesc atunci. O să o iau ca pe un compliment. Sunt hater. Apropo, vezi tufișul ăla cu biluțe roșii în el? Du-te și mănâncă-le. Cum să pornești de la premiza că sunt otrăvitoare? Ești hater? Bucură-te de ele și de viață!”
      Draga Petru “Datul cu părerea e sport național”…chiar este!. Si aici se face referire la gusturi (in materie muzicala)
      “Fix gusturile se discută. Ce vrei să discuți. Matematica? Hai să dezbatem teorema lui Pitagora. Hmm părerea mea e că cine are nevoie de triunghiuri dreptunghice? Fix gusturile se discută.Fix gusturile ridică cele mai multe întrebări. Pentru că nu sunt lucruri obiective, din care putem cu toții să înțelegem același lucru. Sunt subiective. Înțelegem cum înțelege altcineva lumea”
      “Dacă nu cântat/scris nicio melodie sau nu ați regizat niciun videoclip și pe deasupra nu aveți nici studii de specialitate părerea dumnevoastră nu contează….”faptul că critici și faptul că nu poți să faci ce face ăla de cele mai multe ori nu au nici o legătură. Nu pot să iau trei puli în cur în același timp, ca Sandra Romain. Sigur nu pot. Și nici să ridic 14 octave ca Mihai Trăistariu. Dar chiar nu e nici un motiv pentru care chestiile astea m-ar împiedica să spun că ambele sunt niște coarde penale.
      Nu există valoare obiectivă, că dacă ar exista valoare obiectivă ar aplauda universul mereu când ies din casă. Iar dacă valoarea e subiectivă, înseamnă că trebuie să respect doar lucrurile ce înseamnă ceva în sistemul meu de valori. Cutărică a descoperit insulina. Foarte fain, că în sistemul meu de valori e fain să știi anatomie și să descoperi chestii. Gabriela Szabo a alergat foarte repede. Pentru mine, să alergi foarte repede nu înseamnă nimic. Și nici disciplina de a te concentra foarte tare pe ceva ce nu înseamnă nimic. Asta nu înseamnă că capacitatea ei de a da din craci rapid o scade în ochii mei. Doar nu o urcă. Pe planul datului din craci mi-e 0 și dacă e cea mai bună la asta, și dacă aleargă puțin sub media globală.”
      Daca nu ar fi bun, nu ar fi popular…Complet fals. Majoritatea căcaturilor enervante sunt populare. Că de-aia sunt enervante. Pentru că, pe lângă faptul că sunt căcaturi, faptul că sunt populare le face mai greu de evitat.”

      Reply
  7. Grieg / 22 July 2015 10:32

    Intr-o lume descaltata de repere si dezbracata de caracter, este de prisos sa aduci in discutie …morala, etica sau profesionalismul. Toti acei care acum sunt pe val, avand o educatie subtire dar plini de tupeu si exuberanta infantila, nu pot avea simtul ridicolului atata timp cat turma, indivizi de aceeasi factura, aplaudaci ai nonsensului, cer perpetuu reproducerea unor astfel de ….”capodopere”…

    Reply
  8. simona / 21 July 2015 9:42

    Despre ce vorbiti? nici macar nu mi-ati starnit curiozitatea de a o asculta….

    Reply
  9. cineva / 20 July 2015 21:42

    Nu este vina Deliei. Ea are un contract cu o casa de productie pe care trebuie sa il respecte. Si nu este usor sa compui o piesa care sa ajunga in topuri inca din prima saptamana de la lansare. Linia melodiei este foarte frumoasa, si in afara de cateva cuvinte care pot fi ignorate sau schimbate nu cred ca multi pot canta piesa asta sau pot compune o piesa mai buna pentru Delia. Faptul este deja consumat . Sincera sa fiu mi.ar placea uneori ca celor care nu va place o anumita melodie sa nu o ascultati si pur si simplu sa schimbati frcventa cand auziti la radio o piesa care va displace. Fiecare cu gusturile lui dar nu faceti reclama priasta la un anumit om doar pentru ca asa aveti chef. Asta e situatia , asta e generatia. Obisnuitiva!

    Reply
    • altcineva / 21 July 2015 11:11

      Pai de ce trebuie sa ne obisnuim cu e rau ? E drept, ca a evita ceea ce nu-ti place, e o solutie, dar poate nu e cea mai buna. Uneori trebuie macar sa incerci, sa explici de ce nu e bine asa. Macar inecerci,poate ai o sansa!

      Reply
    • Ana / 21 July 2015 13:02

      Obisnuiti-va*

      Reply
  10. Bogdan / 20 July 2015 20:37

    Atata ipocrizie si prostie numai in Romania vezi. Cand 80% din muzica romaneasca este despre bautura si te invata ca sa bei chiar iti da sfaturi gen : Gică Petrescu -Dă-i cu șprițul pân la ziuă , Ileana Sărăroiu – Cine-a pus cârciuma-n drum , Maria Tanase- ” Bun ii vinu’ ghiurghiuliu” … si muuuulti altii , acum cand o cantareata gen Delia are succes , va gasiti voi ca domne vb despre ca e beata :))) Bravo Delia super piesa !!

    Reply
    • cora_ / 22 July 2015 5:05

      Dle Bogadan- “de gustibus non est disputandum”, e dreptul fiecaruia sa se aplece cat de jos poate ca sa guste “cultura”, dar sa faci pe cineva prost ca nu apreciaza laturile tale, asta mi se pare chiar culmea.

      Daca tu pui semnul egal intre Maria Tanase si Delia, devine clar ca n-ai habar. Iti dau un indiciu: Maria Tanase a reprezentat Romania la Expozitia universala de la NY, in 1939, impreuna cu Brancusi, daca ai auzit cumva de el…
      Uite si-al doilea indiciu, poate te prinzi de diferenta flagranta intre fata asta si toti cei enumerati de tine: https://www.youtube.com/watch?v=5U2_tbqMh_k

      Si sa stii ca n-ai dreptate, prostie vezi si pe la altii. Diferenta e ca ai lor nu dau “like”. 🙂

      PS- Problema nu e ca vorbeste despre ca e beata, unii vorbesc despre cat sunt de drogati (ca tot am fost saptamana trecuta la concertul Rolling Stones), diferenta e ca ceilalti fac muzica.
      Sa fii vesel!

      Reply
  11. Ana / 20 July 2015 20:11

    Delia e fata isteata, pe genul asta de articole a si mizat..nu stiti ca in show-business nu exista publicitate negativa? Cu cat mai mare controversa cu atat mai bine si voi ajutati maxim..cat despre melodie nu am nicio parere, nu e genul meu..insa Delia are o voce foarte buna. Melodia asta e una dintre cele mai mici probleme ale societatii romanesti..nu scrieti niciunul articole despre faptul ca institutiile publice nu mai organizeaza activitati de voluntariat ! Oare pentru ca nu ar crea nicio controversa?! Scutiti-ma.. As crea un blog diae ca sa “va judec” pe voi “judecatorilor”!! Din fericire am alte lucruri -pozitive de altfel, cu care sa imi ocup timpul. Repet: nu sunt fan Delia.

    Reply
  12. nicu / 20 July 2015 19:09

    Hitul Deliei are asa mare succes ca insusi Marele Florin Salam a scos un cover la melodie:
    Florin Salam a făcut un cover după melodia Deliei, “Da, mamă”. http://report24h.com/?p=9266
    Ascultă piesa în varianta manea http://report24h.com/?p=9266

    Bravos natiune! Vai de mama noastra!

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro