Trăim într-o cultură a falsului. E o cultură bine întreținută. Tot felul de fătuci și de băieței fără autodeterminare în chestiunea conștiinței susțin ceea ce susține turma. Hei, suntem la modă! Ce speciali suntem noi, fiind la modă! (n.m. – fractura logică le aparține)
Ei fac toate acestea cu marele entuziasm necesar. Dacă n-ai marele entuziasm necesar, în zilele noastre, n-ai nimic: du-te acasă, ești un luzăr, nu ești în turmă, nu exiști.
Ei sunt, îndeosebi, piariști și piariste, publicitari și publicitare, blogări și blogărițe. Ei prezintă și alte meserii urbane, pe care le fac fără discernământ. Ei sunt gata să ridice în slăvile cerului orice produs, dacă organizatorul le explică, folosind minime argumente financiare, de ce acel produs este alfa, dar și omega. Când nu sunt doar proști, ei sunt, deci, niște ticăloși cointeresați. Iar eu le doresc tot ce este mai rău atât pe lumea aceasta, cât și pe celelalte, fiindcă (și) din cauza lor orice că*at devine popular.
Ei sar de cur în sus, dacă îndrăznești să fii în contra. Ei sunt cei care defilau toți cu #jesuischarlie, dar tot ei sunt și cei care își turnau găleți de apă în cap pentru cauze de care deja nu-și mai amintesc. Ei și-ar turna și că*at în cap pentru salvarea porumbelului albastru de Galapagos, care de altfel nici nu există. Să fim îngăduitori. Ei sunt, deci, într-o proporție covârșitoare, niște cretini.
Acum, ce mă deranjează nu e existența unei melodii atât de sinistre ca această vomă muzicală dintr-o dimineață de mahmureală care este “Da, mamă, sunt beată” (sau ceva) a îndrăgitei cântărețe Delia (pentru cei de modă veche: jumătatea mai armonios dezvoltată fizic a cupletului N&D), ci zidul prostiei care o înconjoară. Vocalitatea conjurației imbecililor care susțin falsa capodoperă. Cetățeni, asta e o șaroma cu de toate pentru idioți. OK, nu e nicio problemă să consumați șaormă cu de toate pentru idioți, dar n-o mai pretindeți rafinament, că îi scoateți din echilibru mintal și pe cei mai pașnici călugări zen.
Dacă le spui tuturor acestora că piesa asta e o labă de la cap la coadă, o stupiditate de care poți cel mult să râzi în noaptea unei mari beții, îți vor răspunde că ești hater și nu înțelegi adevăratele valori.
Apoi, dacă astea sunt adevăratele valori în text și în muzică, eu cer un revolver să mă împușc în cap de mai multe ori pe zi. Proximitatea cu aceste exemplare ale speciei care ar susține orice, dar absolut orice, dacă așa li se cere, mă epuizează psihic, dar și moral. Abia dacă mai am putere pentru un călduros și sincer “hai sictir!”.
Citiţi şi
Țara în care nu te poți compromite
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.