S-a produs o adevărată isterie zilele acestea pornind de la un articol pe o temă de actualitate, aș îndrăzni să spun, acută. Au curs sute de comentarii, pro și contra, vehement contra chiar. Nu s-au văzut faptele criticate, ci intenția de a le scoate în față.
Un pamflet a devenit un semn că societatea nostră are probleme serioase. Între aparență și esență, între fapte grave și forma în care au fost prezentate, s-au criticat limbajul și stilul, s-au exacerbat defectele autorului și mai puțin s-a ajuns la adevărul dureros care stă în spatele intenției satirice. Semn că poate nu suntem pregătiți să luăm taurul de coarne.
Neavând o cultură a pamfletului, visăm numai flori, fluturi, baloane colorate și vată de zahăr. Mă solidarizez cu Blackie, cu atât mai mult cu cât mi-am amintit de Arghezi și de un text colosal, „Baroane”, scris și publicat împotriva baronului von Killinger, reprezentantul Germaniei hitleriste la Bucureşti, fapt care i-a atras scriitorului nu numai detenția, ci și izolarea din viața literară.
Nu există, desigur, nicio intenție de a face o cât de firavă analogie între situații, ci vreau să aduc în fața cititorilor/cititoarelor noastre un mod de a fi sincer față de sine și față de ceilalți, chiar dacă vehemența tonului și a expunerii poate leza pe cineva. Atitudinea înseamnă implicare, degeaba stăm pe margine și privim spectacolul social, mârâind pe la colțuri. Asta nu înseamnă să aruncăm săgeți otrăvite, ci să fim vii, să recunoaștem că avem de învățat, și uneori nu e deloc ușor să îți tocești coatele! Posibil să mai iei și cu rigla peste degete, dar va fi bine până la urmă!
Mi-ar plăcea să citesc în fiecare zi, de dimineață, pamflete, ca să aflu, într-o manieră care să mă pătrundă până la os, despre lucruri prost alcătuite pe care le-am putea conștientiza și schimba. Pamfletul este arma cu care inteligența se apără de ignoranță, și e bine să revolte, să incite spiritul, să trezească sentimente, fie ele și negative. Arghezi îl numea, metaforic, „Pumnul contra stupidității”. Vă îndemn să scrieți pamflete, să scăpăm odată de lucrurile care ne dor! Ca să parafrazez un slogan simbolic, sunt solidară cu orice femeie care va pune pe tapet situații, personaje, atitudini care nu fac bine societății. Fără a ne amesteca în politică, pentru că aceea este lumea bărbaților, se pare.
„Baroane” a fost publicat în publicația „Informația Zilei“ în data de 30 septembrie 1943. Pentru acest text, Arghezi s-a aflat în detenție în lagărul din Târgu Jiu din 2 octombrie 1943 şi eliberat la 30 decembrie 1943. Un act de îndrăzneală pe care nu s-a sfiit să și-l asume. Câți/Câte dintre noi am fi avut curajul de a înfățișa, cu mijloacele literaturii, o atitudine atât de fățiș revoltată față de fapte care (ne) deranjează, câți/câte suntem gata să străpungem zidul gros al conformismului în care băltim, de atâta amar de vreme?
Uneori, lucrurile merită aduse în față și spuse pe numele lor adevărat, dincolo de edulcorațiile prefăcute de dragul de a nu leza fapte abominabile. Ne-am pierdut adevăratele valori, toată lumea o recunoaște, dar suntem eufemistici în a le scoate din noroi și a le înfățișa în adevăratele culori. Poate am fi mai buni dacă ne-am schimba, dacă n-am predica bunătatea în loc să îmbunătățim lucrurile în felul în care ne pricepem cel mai bine, unii cu vorba, unii cu fapta. Ne revoltăm pe niște lucruri de suprafață, în loc să mergem la rădăcina lor putredă și să o scoatem. Ne-am obișnuit să stăm deoparte și să vociferăm, în spatele unui paravan care să ne protejeze.
Sursă foto: pxleyes.com
Iată ce scria Arghezi, fără să se teamă că va fi închis sau împușcat.
„Ce semeţ erai odinioară, dragul meu, de n-ai mai fi fost. Şi ce mojic! Ce mitocan! Ce bădăran! Nu te mai recunosc. Parcă în hainele tale a intrat alt om şi parcă celălalt a plecat în pielea goală, pe undeva, prin ceruri ori iad.
Botul nu-ţi mai e aşa gros, fălcile ţi-s mai puţin dolofane şi ai început, Doamne!, să şi surâzi cu buzele alea groase, şterse de unsoare. Ceafa ţi s-a mai tras, guşa s-a mai moderat, burta caută un relief mai aproape de spinare. Nici părţile de dindărăt nu mai sunt atât de expresiv dominante, dedesuptul croielii scurte.
Cred că nu mai iei dimineaţa patru cafele cu lapte, o halcă de şuncă şi opt prăjituri, cu care ţi-ai pus din nou în funcţiune intestinul gros, anemiat de răbdări prăjite. Te umpluseşi bine, până la râgâială.
Ţi-aduci aminte ce sfrijit erai pe când erai sărac şi cum ne pălmuia căutătura ta aţâţată după ce te-ai procopsit. Îndopat cu bunurile mele, nu-ţi mai dam de nas şi ţi s-a părut că eram pus pe lume ca să slujesc mădularele tale, burţii, guşii, sacului şi dăsagilor tăi: ăsta era rostul meu, a trebuit să-l aflu de la tine, flămândule, roşcovanule, boboşatule, umflatule.
Mi-ai împuţit salteaua pe care te-am culcat, mi-ai murdărit apa din care ai băut şi cu care te-ai spălat. Picioarele tale se scăldau în Olt, şi mirosea pănă la Calafat, nobilă spurcăciune!
I-auzi! Vrea să-mi fie stăpân şi să slugăresc la maţele lui, eu care nu m-am băgat rândaş nici la boierul meu. Vrea trei părţi şi din văzduhul meu, ca să răsufle în răcoarea mea numai el. Lasă-mă să-mi aleg stăpânul care-l vreau eu, dacă trebuie să mă robesc, nu să mă ia la jug şi bici, înfăşcat de ceafă, cine pofteşte.
Uită-te, mă, la mine! Baroane! Să ne desfacem hârtiile amândoi, eu zapisul şi hrisoavele mele, scrise pe cojoc, şi tu zdrenţele tale. Scrie pe ale tale Radu? Nu scrie!… Scrie Ştefan? ? Nu scrie!… Scrie Mihai, scrie Vlad, scrie Matei? Nu! Păi ce scrie pe cârpele tale? Degete sterse de sânge?
Mi-a ieşit o floare-n grădină, ca o pasăre roşie rotată, cu miezul de aur. Ai prihănit-o. Ţi-ai pus labele pe ea şi s-a uscat. Mi-a dat spicul în ţarină cât hulubul şi mi l-ai rupt. Mi-ai luat poamele din livadă cu carul şi te-ai dus cu el. Ţi-ai pus pliscul cu zece mii de nări pe stânca izvoarelor mele, şi le-ai sorbit din adânc şi le-ai secat. Mocirlă şi bale rămân după tine în munţi şi secetă galbenă pustie în şes. Şi din toate păsările cu graiuri cântătoare, îmi laşi cârdurile de ciori.
Începi să tremuri acum, căzătură. Aşa s-a întâmplat cu toţi câţi au umblat să-mi fure binele ce mi l-a dat Dumnezeu. Te-ai cam subţiat şi învineţit. Obrazul ţi-a intrat în gură, gulerul ţi-a căzut pe gât ca un cerc de putină uscată. Dacă te mai usuci niţel, o să-ţi adune doagele de pe jos. Ce floacă plouată-n capul tău! Ce mustaţă pleoştită! Ce ochi fleşcăiţi!
Parcă eşti un şoarece, scos din apă, fiartă, de coadă, Baroane…“.
Și acum, liber la comentarii. Adică la pamflete. 🙂
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Alegem Europa sau ieșim din civilizație
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
