Vreau să scoatem din nou în piața publică problema avortului, să ne uităm adânc în ochii acelora care-l condamnă militând pentru viață și apoi pe celălalt trotuar să-i punem și pe toți puștii ăia care la vârsta majoratului sunt dați afară din orfelinate și lăsați liberi, cu sarsanaua de copil al nimănui în brațe, cu multe întrebări fără răspunsuri și cu următoarea stație – canalul din Unirii, plin de aburi, țevi groase și incomode, cu peronul pe ce parte-apuci.
Scriu despre asta acum dintr-o țară în care anul trecut era cât pe ce să se interzică avortul. Spania era terifiată, guvernarea profund religioasă luase calea conservatoare și ușor retrogradă a limitării libertății de alegere. Se ieșea în stradă, se invocau vremurile dictatorului Franco, se punea problema alternativelor pe care le-ar avea femeile de a se duce în altă țară europeană să avorteze.
Cel mai greu atârnă teama că femeile din zone mai sărace – pentru că au și ei uscături, sunt totuși o ditamai pădurea de patruzeci de milioane de oameni- ar fi putut recurge la metode neconvenționale de avort, provocându-și hemoragii sau alte complicații. Alo, vă sună cunoscut? N-au trecut decât 26 și ceva de ani de când și la noi se șoptea pe după perdele, ferite de Securitate și de sutana popii, numele doctorilor care făceau „ilegalități” din astea. Nu degeaba am întors pe dos stomacul Europei care a premiat la Cannes 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, filmul despre avorturile ascunse de pe vremea lu’ nea Nicu.
Scriu despre asta pentru că din nou văd/citesc/aud despre o femeie, tocmai o femeie care condamnă avortul și plânge împuținarea familiilor numeroase.
Ca să nu deraiez, familia numeroasă nu e o virtute, o femeie care refuză să mai toarne plod după plod ca să-și valideze maternitatea, feminitatea și desăvârșirea, nu e un atac direct la ideea de familie tradițională, rontundă, cu beneficii și cu tradiții în spate. Iar transformarea acesteia în familie monoparentală, familie fără copii, familie homosexuală sau familie cu fix atâți copii cât se dorește, fie ei maxim doi, reprezintă doar normalitatea care intervine tocmai pentru că evoluând, găsim că doi, unul sau niciun copil sunt o consecință strictă a propriei alegeri și dorințe, nu o valoare pe care trebuie musai să o perpetuăm.
Să nu se înțeleagă strâmb, este perfect acceptat să ai un copil, doi, trei, un batalion sau acea familie numeroasă pentru că tu simți, pentru că vrei să te dedici, că ai cu cine (sau nu) și fiindcă vezi actul ăsta ca sănătos. Însa a alege să nu ai copii nu face societatea cu nimic mai bolnavă decât e deja, nu face femeile mai vinovate că au sau nu instinct matern și în niciun caz nu e în coordonare perfectă cu avorturile numeroase.
Socot așadar că se înțelege prost libertatea de a avorta.
Bineînțeles că nu va exista nicio femeie sănătoasă la cap care se va urca pe capra ginecologică cu zâmbetul pe buze când va trebui să facă un avort.
Bineînțeles că absolut nicio femeie întreagă la minte nu va vrea să rămână însărcinată de dragul de ajunge în mâinile invazive și înroșite de sânge ale chirurgului care face chiuretajul.
Se optează pentru avort atunci când există lipsă de informare, când sunt situații strigente sau când e o constrângere sau mai rău, o tragedie personală. Fiindcă pentru fiecare dintre voi, doamnelor, un viol așa s-ar numi. Se optează pentru avort în următoarele sitații și dacă e vreuna dintre voi care este total împotrivă argumentelor ce vor veni, să ridice prima piatra. Dar înainte de a o arunca să-și întrebe mama, amica, vecina sau bunica despre motivele lor sau motivele prietenelor lor și ale prietenelor prietenelor lor.
- Femeile ajung la avort de cele mai multe ori când există un grad slab de informare și educație sexuală. Când nu sunt învățate, nu sunt capabile de discernământ. Când nu știu implicațiile morale și consecințele sexului neprotejat și nu există cineva apropiat care să le spună. Cele mai multe cazuri de acest gen regăsindu-se printre fetele tinere, de până-n douăzeci de ani, în principal din zone rurale, provenind din familii cu o civilizație sub medie, unde sexul și protecția sunt subiecte tabu, de făcut sul și aruncat în sobă. E cum s-ar zice, rușine! Mai există și acelea, da! fix acelea care provin din case de copii unde au ajuns fiindcă cineva demult a ales să le dea viață, dar nu s-a ocupat să le și pregătească pentru ea. Aceste femei-fete sunt aproape condamnate la asemenea greșeli.
- Femeile mai ajung la avort pentru că nu au acces la metode contraceptive, nu știu să le folosească sau nu au bani pentru ele. Aici vorbim din nou de zona defavorizată și pe drept, fiindcă populația rurală a României rămâne doar cu foarte puțin mai mică decât cea urbană.
- Femeile mai ajung la avort din motive care se întrepătrund. O femeie simplă care tot din lipsă de conștientizare și informare își lasă bărbatul „s-o ferească”, iar din păcate, lângă ea există acea speță de mascul de un rafinament grotesc, scuturat de empatie sau de tandrețe, sărac, bețiv și egoist par excellence. Acest tip de mascul nu o va feri și nu se va proteja, în schimb ei îi va cere să folosească metoda calendarului pentru că n-ar fi bani de altceva. Astfel ajungem la dezinformare, necivilizație și sărăcie dintr-un foc.
- Femeile ajung la avort pentru că… abuz. Există binecunoscutele situații la care numai dacă gândești, tu, tu sau tu, te vor face să-ți aduni palmele la gură. Îngrețoșează, înfioară, cutremură. Situații care te fac să te aduni de spate și să te înfășori cu tine. Violurile, incesturile sau abuzurile domestice există. Faptul că nu sunt atât de evidente sau faptul că nu sunt foarte băgate-n seamă nu le face deloc o rană a societății la fel de dureroasă și sângerândă ca avortul. “People won’t listen to you unless you are an old white man. I’m an old white man.” spunea actorul britanic Patrick Steward, care a militat îndelung pentru drepturile fetelor și ale femeilor, spunând prin asta scurt și cuprinzător destul de multe despre intoleranță, rasism și sexism.
- Femeile pot ajunge la avort pentru că sunt inconștiente. Și aici există sâmburele zdravăn de prostie omenească și lipsa de respect de sine sau imposibilitatea morală de a judeca fapta pe care urmează s-o faci, adică sex cu riscul sarcinii pe care apoi s-o întrerupi. Și asta într-o situație distinctă de cele expuse până aici, deci în situația în care ai toate măsurile pentru a o împiedica.
Pentru că, oricât de mult sunt și voi fi de acord cu avortul, gestul rămâne unul care poate fi prevenit. La sâmburele ăla de prostie trebuie lucrat, la conștientizare, la informare, la consecințe. La maturizarea noastră că oameni care trebuie să se întâmple sub umbrela ideii că perpetuarea speciei este într-adevăr o alegere personală, un mod de a fi frumoase insideout în diversitatea opțiunilor noastre.
Încă o dată avortul NU este cauza lipsei familiilor numeroase. Familiile numeroase nu sunt decât niște familii numeroase și nimic altceva, femeile care-și cresc copiii singure sunt doar niște femei care-ți cresc copiii singure, femeile care nu doresc niciun copil nu sunt chintesența egoismului, ci doar femei care nu doresc niciun copil. Fără stigmă, doar liber, neambalat.
Femeile care fac avort sunt doar femei care fac avort din cauza unuia dintre motivele de mai sus. Și nu e o virtute, e o constrângere. Și ar fi bine, atât de bine, să fie în număr cât mai mic.
Pe Loredana o găsiți și aici.
Citiţi şi
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Trois Couleurs: Bleu. Culoarea libertății?
Băieții răi din manuale – It Ends with Us
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
