Geniu, cuvinte, muzică, şarm, femei frumoase. Pe scurt: Gainsbourg. Serge Gainsbourg – echivalentul artistic al jemanfichismului, idolul unei generaţii, sursă continuă de inspiraţie a muzicii pop(ulare) din ultimii 40-50 de ani.
Gainsbourg (Vie héroïque) continuă seria biopicurilor franţuzeşti după La Mome, Sagan şi Coco avant Chanel şi are marele noroc să fie adaptat şi regizat de Joann Sfar după romanul grafic cu acelaşi nume. Un amestec reuşit de date biografice, umor, animaţie, butaforie, muzică, actori talentaţi.
Eric Elmosnino este un Gainsbourg dincolo de epidermă, simte şi se bucură de fiecare secundă a rolului şi se vede în fiecare fum de ţigară inhalat, fiecare privire, fiecare zâmbet detaşat. Jocul îi este susţinut perfect de Răzvan Vasilescu – Joseph Ginsburg, tatăl lui Lucien/Serge, Anna Mouglalis (pe care am adorat-o în Coco&Igor) – seducătoarea Juliette Greco, Laetitia Casta – o Brigitte Bardot ceva mai voluptuoasă, dar cel puţin la fel de radiantă şi regretata Lucy Gordon în rolul iconicei Jane Birkin.
Jane Birkin et Serge Gainsbourg, 1970
Photo © Bentley Archive/Popperfoto/Getty Images
Personaj la limita dintre bufon şi revoluţionar Gainsbourg are Parisul la degetul mic. Pe lângă interpretări savuroase ale unor piese ca: La Javanaise,
Comic Strip, L’Homme à tête de chou, Je t’aime moi non plus printre cele mai cunoscute, filmul oferă o mini radiografie a Parisului de după război: Boris Vian, Frères Jaques, Juliette Greco, Brigitte Bardot, cafenele, alcool fin, fum de ţigară, joie de vivre.
Anna Mouglalis photographiée par Patrick Demarchelier pour Vogue Paris, avril 2006
Joann Sfar reuşeşte să spună o poveste dicolo de versuri şi muzică, dincolo de fapte. Chiar dacă spre final pare mai mult o înşiruire de evenimente, Gainsbourg reuşeşte să încadreze perfect şi să definească acea “vie héroïque”, să-l aducă pe Serge timp de două ore la stadiul de personaj accesibil nouă, muritorilor.
Bonus, tot din categoria Serge Gainsbourg, recomand mini-romanul Evguénie Sokolov şi albumul Monsieur Gainsbourg Revisited (2005) – cover-uri de excepţie – Michael Stipe (R.E.M.), Portishead, Placebo, Franz Ferdinand & Jane Birkin, Jarvis Cocker printre alţii.
Ascultați-l cântând: Black Trombone.
Citiţi şi
Femeile mature vs femeile imature
Bijuteriile pentru bărbați – între tradiție, simbolism și stil personal
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.