Dragilor:
1. Suntem stat din 1859, respectiv trăim împreună din 1918 (bunica mea s-a născut în Imperiul austro-ungar, în județul Hunedoara, pe 4 noiembrie, acum 100 de ani). Practic nu avem decât 96 de ani.
2. Până în 1859 am avut sclavie: cea a romilor.
3. Am început secolul XX 80% analfabeți (72% bărbați, 92% femei)
4. Cetățenia politică generală a bărbaților a început acum 91 de ani (1923) și a durat 16 ani. A femeilor a început în mod real în 1990.
5. Din 1939, România a trăit doar în dictaturi până în 1989 (50 de ani).
6. Am intrat în comunism 80% populație de țărani, cu peste 40% populație analfabetă.
7. Nimeni nu e profet în țara lui, așa că, în 1990, nu am putut călca peste umbra noastră.
8. Politicienii din ultimii aproape 25 de ani au fost progresiști, retrograzi, cinstiți, hrăpăreți, nesimțiți sau bine intenționați. Ca noi toți.
9. Trăim, categoric, în cea mai bună Românie din istoria ei.
10. Putem să alegem să trăim în România europeană a oamenilor serioși, harnici, responsabili, competitivi, cumsecade.
Let’s do it!
Citiţi şi
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.