Legătura între concubinaj şi laptele gratis

5 December 2011

În America, femeilor le ia între 3 şi 8 ani de uniune consensuală (aşa îi spune acum concubinajului) ca să afle că partenerii nu mai au niciun gând să oficializeze relaţia. Nimic nou, veţi zice. Ba da! Americancele s-au săturat de indecizia co-naţionalilor şi îşi întorc hotărâte privirile către, nu râdeţi… Europa. Dar, surprize, surprize! Fiindcă vor afla că nici nu poate fi vorba de vreun El Dorado al bărbaţilor “însurabili”, când pe-aici, rata căsătoriilor este şi mai scăzută decât în State.

Meghan a avut noroc! 🙂 Citiți și Ce-a învățat-o Doria pe Meghan.

În România, n-a cercetat nimeni cam cât aşteaptă femeile întrebarea şi inelul aferent, dar sigur sunt la fel de sâcâite de aceeaşi pierdere de timp şi se speranţe, oricât ar pretinde că nu le pasă de noul normal. Libertatea aceasta, aproape fără margini, din ultimele decenii n-a dus însă şi la extincţia dorului de a spune “da” unei cereri în căsătorie. De aceea, de cum se apropie câte o dezlegare la uniuni cu binecuvântare, mai trag o raită pe la târgurile de nunţi. Adevărul e că pe la târgurile astea este o vânzoleală de-ai crede că le-a venit oamenilor mintea la cap de pe unde o fi copilărit mai îndelung. Neah! O tură pe la tribunale le-ar arăta că şi pe-acolo e, mai nou, o înghesuială cam tot ca la primărie şi că s-a format un cerc vicios care se închide după principiul “ce se strică la tribunal, se repară (naiba ştie când!) la primărie”. Fiindcă noua lege trece duios căsătoria în desuetudine, desfăcând-o chiar mai rapid decât îţi ia să legitimezi relaţia, şi consfinţeşte opţiunea liberă de oprobriu de a trăi legal în afara ei. O fi ea liberă de judecata aspră, dar nu e liberă de frustrări.

nunta

Istoria colectivă, formată până  la urmă din milioane de istorii personale, arată de cât de multe sunt în stare femeile pentru a se vedea  măritate. Numai la un lucru nu mai par a fi dispuse pentru a surta drumul spre altar – să-şi aducă aminte înainte de a spune “da” unei cereri în… concubinaj că niciun bărbat nu va mai cumpăra vaca, dacă are laptele gratis. Oare cum ar fi? 🙂



Citiţi şi

Am divorțat. Așa, și?

De ce nu se mai căsătorește lumea?

Ce mai vor Maria și Ion azi de la căsătorie

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. vali / 28 June 2015 8:19

    Mda ,da ce test drive accepta femeia din tomania mai Delia Iures ???

    Reply
  2. nicoleta / 25 January 2015 14:52

    Vai si amar de cei care cumpara vaca doar ptr lapte…

    Reply
  3. Raluca / 10 May 2013 19:04

    Cel mai bine este sa te vinzi singura,asa nu risti nimic,evident nu oricui,unei persoane de incredere evident,daca te refuza cel putin,nu vei mai pierde alti ani cu el,nu ai nimic de pierdut,doar de castigat,faza cu inelul de logodna este pentru femeile si barbatii cu bani,care isi permit astfel de mofturi sau care au vazut prea multe filme siropase,depinde si de suturile in fund pe care le au incasat de a lungul vietii.Cel mai bun inel de logodna este cel pe care ti l cumperi singura.

    Reply
  4. Belle d”Imagination / 29 December 2011 13:44

    Legătura dintre achiziţia şi creşterea porcilor şi cârnaţii de la magazin.

    Ca să poţi să achiziţionezi un porc, trebuie să ai la dispoziţie un spaţiu în bătătură şi disponibilitate spre rânire. Mare disponibilitate!
    Trebuie să ai la dispoziţie o bucătărie în care să îi pregăteşti mese delicioase şi nesănătoase, deoarece e ştiut că nu se va mulţumi cu o salată delicioasă şi o friptură dietetică.
    Trebuie să ai o răbdare de fier ca să aduni permanent după el şi să îi explici de 1000 de ori de ce trebuie făcute nişte lucruri pe care tu ca femeie le-ai învăţat de când ai deprins mersul vertical.

    Desigur, porcul crescut în casă îţi oferă şansa să munceşti şi pentru a face cârnaţi. O să mi se spună delicioşi şi sănătoşi, că doar sunt home made.

    Prin comparaţie, supermarketul îţi oferă posibilitatea de a achiziţiona cârnaţi gata făcuţi. Chiar dacă nu sunt prea sănătoşi, chiar dacă nu ai niciun control asupra ingredientelor, chiar dacă nu ai nicio certitudine că sunt sănătoşi.

    Totuşi, având în vedere că nu e ceva ce trebuie consumat zilnic, în cantităţi industriale, cred că e mai economic să optezi pentru cârnaţii de supermarket.

    Cam aşa şi cu căsătoria şi cu concubinajul.
    Dacă e de făcut vreun sacrificiu din orice punct de vedere, acela trebuie făcut de soaţă. Altminteri oprobiul public o mănâncă! Dacă e ceva de rezolvat, tot femeia trebuie să o facă, soţul e prea ocupat să primească laudele.
    Deci la ce dracu să stau în staul şi să aştept să fiu mulsă prin bunăvoinţa stăpânului când pot să-mi fac o viaţă reală?

    Reply
  5. Maria T / 5 December 2011 18:57

    Uite ce face democratia din om! Zau, asa!
    Pai mai era pe vremea bunicii vaca ce da laptele gratis? Nu pupa nimeni niciun strop de lapte pana ce juna imbrobotita nu avea pirostriile puse si barbatul achizitionat cu acte in regula. Ce mai conteaza ca o data cu actele vine si pumnul, maritata sa fii! Doamne fereste sa fi acumulat vreo doi anisori peste 20, ca te mai maritau doar babele, descantecele sau acatistele platite de saraca mama, ingrijorata ca ramane cu bunatate de fata in batatura.
    Dar ne-am democratizat. Vrem potrivire acum, trai in doi de proba, eventual si un cont, daca se poate, deci lista de pretentii s-a extins mult. Si nu e rau, ca doar nu mai traim cu 80 de ani in urma, suntem in secolul XXI, ce naiba! Numai ca treaba nu e buna. Barbatii si-au pierdut interesul pentru casnicie si isi doresc doar un camp plin cu flori in plina viata, prin care sa poata umbla fara verigheta pe deget. Iar noi, emancipatele, ii asteptam, facem ochii cat cepele si suntem atente ca nu care cumva sa inghitim inelul mult asteptam pe care speram sa il gasim in vreun fund de pahar.
    Pana una alta, le servim lapte gratis…:)

    Reply
  6. Mirela Baron / 5 December 2011 15:54

    Ce ciudat suna totul!Pai ce sa facem ..sa cumparam “mita in sac”?
    nu ajunge o discutie deschisa si sincera inainte de inceperea unei relatii, indiferent de ce natura, care sa clarifice teluri si asteptari?
    Pai daca ne-am baza toti pe altruism nu ar mai exista nici-un fel de strategie si nici oale sparte indiferent de orientare sexuala 🙂

    Reply
  7. Dan Petrescu / 5 December 2011 13:02

    Contra…Editorial

    Barbatii, in America, nu mai vor sa intre in casnicii oficiale…daca auzi insa horror story-urile despre ce inseamna un divort in aceasta “cea mai litigioasa dintre democratii” nu te mai miri…Si in Statele Unite casatoria se poate desface pe baza unei simple declaratii notariale comune. Dar se intimpla? Nu prea…Casnicia e un business! Modelul: Barbatul tine familia, femeia creste copii si gateste dinner-ul este inca predominant. Cind afectiunea moare (si antropologii sustin ca este ceva normal) avocatii isi freaca labele, si ca barbat se prea poate sa te trezesti ca vei sustine material o femeie pentru care nu mai ai nici afectiune, nici respect pentru toata viata ei , cit ii mai ramine de trait…. Se cam acreste laptele….

    Sa presupunem ca totusi, un cuplu vrea sa intre intr-o casnicie “until death does you part”. Acelasi model normativ presupune ca odata cu casatoria intrii in cercul vicios al datoriilor si economiilor: ipoteca pentru casa, creditul pentru masina, economiile pentru studiile copiilor, asigurarea de sanatate…Cerc din care cei “99% din americani” ies cam la pensie, daca au norocul sa fie angajati tot timpul si sa nu-si piarda slujba timp de treizeci de ani cit dureaza sa-ti platesti ipoteca. Insa acest “noroc” – caruia i s-a spus si “The American Dream” ( ma rog: si cosmarurile tot vise sunt) nu prea se mai intimpla de citiva ani buni nici in State, si mai recent nici in Europa…Volatilitatea si fragilitatea economica actioneaza si ele ca niste frane pentru casnicii…Si atunci, intr-adevar, de ca sa iau vaca…mai fac un credit si cumpar un abonament la laptarie…

    Daca decizia de casatorie/concubinaj ar fi una doar rationala, de maximizare a utilitatii, casatoriile ar fi rarisime….Si cu toate astea, industria casatoriei in State este una din cele mai infloritoare. In Romania trebuie sa-ti faci rezervare la restaurant cu luni inainte! Da…cu toate astea…barbati si femei se casatoresc. In fiecare zi. Pentru ca barbati si femei se iubesc; pentru ca vor ca TOATA LUMEA sa stie ca isi iubesc partnerul; pentru ca foarte multi vor sa sacralizeze o unire “paminteana”; pentru ca exista o necesitate interioara de a fi angajat total…Pentru ca tinjim dupa siguranta care vine cu acest angajament, indiferent de sex, si fara de care dragostea este chinuita, nu implinita. OK…sunt multe cupluri care traiesc in concubinaj…care nu se pot angaja? Nici o grija, au existat dintotdeauna dar normele sociale descurajau afisarea dezinvolta. Nici legislatia, nici conjunctura economica, nici normele nu vor schimba “taina casatoriei”.

    P.S. Tot in America, dupa citiva zeci de ani de eforturi, comunitatea gay/lesbian sarbatoreste faptul ca in New York s-a aprobat casatoria intre persoane de acelasi sex. Si asta nu din cauza ca in sfirsit, cupluri consacrate de ani de zile pot sa depuna un formular unic de impozitare globala. Nici pentru ca aceasta le-ar facilita adoptia de copii, asta se rezolvase. De “lapte”, ca sa folosim acest eufemism, sa nu mai vorbim: dinamica site-urilor de relationare gay/lesbian este considerabila. Ce conteaza pentru ei este tot alinierea la o norma sociala, de angajare afisata fata de partener…

    Reply
  8. Serban / 5 December 2011 8:14

    Ca barbat,o prima reactie ar fi what the fuck, cum adica, nu vrea? next! dar daca si next ar zice la fel, si alta next tot asa, poate ne-am schimba si noi. pentru ca un barbat propune. bun, e vinovat. dar culpa devine comuna cand raspunsul este da mai rapid uneori decat te astepti.

    Reply
  9. Delia Iures / 5 December 2011 7:46

    asa e! dar eu as zice ca un test drive nu strica :). de proba suna groaznic. adica iubesti de proba, sa vezi cum e?

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro