Alexandru Voinea, Alex cum îi spuneau prietenii, era legat de pat cu funii negre de mătase. Alex zâmbea în ciuda faptului că ușa de la camera de motel era întredeschisă și ar fi putut intra oricine și să îl surprindă așa dezbrăcat și acoperit doar parțial cu un cearșaf peste mijloc.
Înainte de ieși din cameră, Corina s-a aplecat peste el și l-a sărutat apăsat pe buze, apoi a spus:
— Nu-ți fie frică! Nu am să te las prea mult așa și am să trimit recepționera să te dezlege.
Din ușă, s-a întors și l-a privit cu zâmbetul ei minunat de care Alex se îndrăgostise deja iremediabil:
— Recepționera este o fată drăguță, dar te rog să nu o lași să profite de starea în care te afli.
A mai privit o dată prin camera care le-a adăpostit dragostea de-o noapte ca și cum ar fi vrut să se asigure că nu a uitat nimic, apoi a ieșit lăsând ușa întredeschisă. Pe coridor treceau oameni în ciuda orei târzii din noapte, dar lui Alex nu-i păsa pentru că în ochi revedea mereu scenele de dragoste cu cea mai frumoasă fată din viața lui.
De aici și zâmbetul lui tot mai larg și privirea pierdută, încât aproape nici nu a observat când recepționera a împins larg ușa și a intrat. Era o femeie de treizeci de ani care probabil că văzuse multe la viața ei, dar în mod sigur nu și un bărbat tânăr legat de pat. S-a oprit în ușă uimită, apoi și-a dus o mână la gură, în parte pentru a-și ascunde zâmbetul, în parte pentru a nu se auzi cum chicotește aproape involuntar.
În cele din urmă, și-a făcut curaj și s-a apropiat de pat. A privit la cearșaful care îi acoperea lui Alex părțile intime, apoi a privit la funiile negre de mătase care îi legau mâinile de stâlpii de susținere a patului.
— Domnișoara care a plecat a spus că aveți nevoie de ajutor. Dar nu m-am gândit că ar fi vorba despre așa ceva, arătă ea din priviri spre nodurile funiilor de mătase.
În cele din urmă, a reușit să dezlege cumva nodurile care erau legate destul de strâns și a rămas cu funiile negre de mătase în mână. Privind încurcată la ele, l-a întrebat pe Alex:
— Voiam să vă întreb dacă mai aveți cumva nevoie de ele pentru că altfel le-aș păstra eu. Sunt curioasă cum ar reacționa soțul meu dacă s-ar trezi și el într-o dimineață legat de pat.
Alex a ridicat din umeri și a strâns mai bine pe lângă el cearșaful:
— Le puteți păstra fiindcă tot ce vreau este să mă îmbrac cât mai repede și să văd dacă o mai ajung din urmă pe Corina.
— Nu o mai puteți ajunge fiindcă imediat după ce mi-a spus să vin să vă ajut, a ieșit afară și apoi i-am auzit mașina plecând. A spus să vă chem un taxi dacă aveţi nevoie.
— Mulțumesc, nu am nevoie de taxi, a murmurat gânditor Alex. Am să chem un prieten să mă ducă unde am nevoie puțin mai târziu.
După ce recepționera a ieșit, a făcut un duș și s-a îmbrăcat, apoi s-a așezat iar pe pat și a încercat să rememoreze întâmplările zilei de ieri. Incredibilele întâmplări ale zilei de ieri pentru că dacă cineva i le-ar fi povestit, ar fi crezut că sunt simple invenții.
S-a dat jos din telecabina care leagă orașul Bușteni de cabana Babele și bineînțeles că au plecat cu toții să facă poze lângă Sfinxul din Carpați. Platoul Bucegilor era minunat și oferea o largă panoramă asupra văilor din jur, iar fetele și băieții din grup se întreceau în a face fotografii. Numai Alex s-a separat de grup și s-a apropiat cât a putut de mult de Sfinx, curios să îl vadă bine, mai ales că era prima dată când ajungea atât de aproape de el.
Chiar sub pietrele de sub Sfinx era o fată și abia când s-a mai apropiat și-a dat seama că îl privea stăruitor. Când a ajuns și mai aproape, a văzut că era de o frumusețe incredibilă: trupul îl avea perfect, iar chipul angelic era dominat de doi ochi imenși, verzi și care îl priveau insistent. A vrut să plece, dar fata i-a spus:
— Așteaptă!
— Aștept, a spus Alex, parcă nevenindu-i să creadă că i se întâmplă chiar lui așa ceva.
Când a ajuns mai aproape, a întins mâna și i-a zis:
— Eu sunt Corina!
Din reflex, Alex s-a recomandat și el, iar fata l-a întrebat:
— Ești singur aici?
Alex a arătat spre grupul care cobora spre cabană:
— Suntem mai mulți, dar…
Nu a apucat să-și termine vorba, pentru că fata l-a întrerupt cu o nouă întrebare:
— Te poți separa de ei? Poți să vii cu mine?
Alex a înghițit în sec și a răspuns nedumerit:
— Bineînţeles că mă pot separa , nu am pe nimeni apropiat acolo și da, pot veni cu tine, dar aș vrea să știu de ce?
Fata a zâmbit și a ridicat din umeri ca și cum răspunsul ar fi fost la îndemâna oricui:
— E simplu! Vreau să facem dragoste!
Fata a început să coboare spre telecabină și, pe drum, a început să-i explice motivele ei băiatului care nu era capabil să mai scoată niciun cuvânt:
— Acum un an, exact acum un an, prietenul meu m-a adus până la stâncile de sub Sfinx și eu, în prostia mea, am crezut că vrea să mă ceară în căsătorie într-un loc mai romantic. În loc de asta, nemernicul mi-a comunicat sec că trebuie să ne despărțim, deoarece el ține la cariera lui și pentru asta trebuie să se căsătorească cu fata șefului de la firma unde lucra.
A arătat înapoi spre Sfinxul care se profila enigmatic pe cerul care începea să se întunece, apoi a continuat:
— Am plâns câteva ore și, pe urmă, ca să mă răzbun, am hotărât ca în fiecare an de întâi septembrie, să aleg pe cel mai frumos băiat care coboară din telecabină ca să fac dragoste cu el o noapte întreagă. Apoi va dispărea din viața mea pentru totdeauna, iar pe întâi septembrie a anului următor voi veni și voi alge alt băiat.
Alex a vrut să întrebe ceva, dar fata i-a pus degetul pe buze:
— Condiția mea este să nu mă întrebi nimic și nici să nu vorbești prea mult. Ne iubim și atâta tot, după care plecăm fiecare în drumul nostru. Am rezervat o cameră la un hotel în Bușteni, așa că hai să ne grăbim fiindcă noaptea este destul de scurtă pentru ce am eu în plan.
Așa au și făcut, iar după ce Corina l-a legat de pat cu funiile negre de mătase pe care le avea pregătite, a urmat o noapte de dragoste cum Alex nu și-ar fi putut imagina că va avea vreodată parte. Se simțea că trecuse multă vreme de când Corina nu mai făcuse dragoste și părea că acum încearcă să se revanșeze pentru întreg anul trecut.
Iar acum, trist și nedumerit, stătea pe patul parcă pustiu fără corpul perfect al fetei și se gândea cum să facă să o întâlnească din nou. Fiindcă se știa un luptător și nu avea de gând să renunțe așa de ușor la o asemenea frumusețe de fată.
*
Un an trece repede, mai ales atunci când te cufunzi cu totul în muncă ca să uiți. Iar Alex exact asta a făcut în tot anul care a urmat: s-a cufundat cu totul în muncă, în proiecte noi, care să îl facă să uite de minunații ochi verzi de pe platoul Bucegilor.
Pe 31 august anul următor, și-a luat câteva zile libere, a cumpărat un sac de dormit și cea mai frumoasă verighetă cu piatră verde de smarald pe care a putut-o găsi, iar spre seară a urcat cu ultima cursă a telecabinei spre cabana Babele și apoi și-a instalat sub Sfinx sacul de dormit.
Ar fi vrut să spună că a dormit, dar mereu i se părea că întunericul nopții se luminează de o ciudată lumină verde, așa că numai de somn nu a avut practic parte.
Atunci când a apărut prima geană de lumină, s-a trezit, a strâns sacul de dormit apoi s-a pus pe așteptat, întrebându-se dacă ceea ce îi spusese Corina era adevărat sau era doar o simplă joacă de fată.
După ce primul val de turiști s-a dat jos din telecabină, i s-a părut că în spatele tuturor se zărește și silueta zveltă a fetei și inima i-a tresărit.
Corina urca spre Sfinx cu ochii în jos, privind spre pietrele pe care călca, iar când a ajuns la câțiva metri de el, i-a ridicat și a încremenit.
— Tu? a întrebat ea apoi privirea i-a alunecat spre sacul de dormit și o urmă de înțelegere a început să-i apară în ochi.
A zâmbit oarecum trist apoi a întrebat:
— Și ai petrecut o noapte întreagă aici doar pentru încă o noapte de dragoste cu mine?
A zâmbit și Alex și i-a răspuns:
— Aș fi dormit dacă era nevoie și un an întreg. Și nu, nu doar pentru o noapte de dragoste, ci pentru o viață de dragoste, Corina.
Cum fata părea să nu priceapă, Alex a scos cutia cu verigheta din buzunar apoi s-a așezat în genunchi în fața ei, pe stâncile de sub Sfinx, și a întrebat-o:
— Corina, vrei să fii soția mea?
Ochii fetei s-au umplut de lacrimi și părea că mai lipsește puțin și va izbucni în adevărate hohote de plâns.
Momentul a fost întrerupt de un puștiulică de câțiva ani care urcase împreună cu părinții și de alți excursioniști din spatele ei.
— Spune da, Colina, i-a zis el peltic și toți din jur au izbucnit în râs, astfel că răspunsul Corinei aproape nici nu s-a mai auzit.
L-a ridicat pe Alex în picioare și l-a sărutat, iar cei din jur au început să aplaude bucuroși.
— Asta-i exact ca într-o telenovelă, a comentat cineva. Sunteți siguri că toată faza nu este cumva regizată?
În timp ce coborau mână în mână, Alex i-a șoptit Corinei:
— Chiar dacă a regizat-o cineva, parcă ne-a întrebat pe noi cum să o facă!
Corina nu i-a răspuns nimic, dar s-a întors spre Sfinx și a spus șoptit:
— Îți mulțumesc, Sfinxule, că mi-ai adus în viața mea un om atât de minunat.
S-a întors spre Alex și l-a mai sărutat încă odată.
— Știi, de fapt, aș putea spune că tu ești darul Sfinxului pentru mine!
Guest post by Ionela Gălușcă
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
