Anul acesta împlineşte 90 de ani si speră să îşi poată face cadou încă o medalie la o competiţie internaţională. Merită o medalie pentru fiecare zi în care se antrenează pentru maratoane şi crosuri. Respect, doamnă Elena Pagu!
Misseducation of womenfolk: Lecţia Elenei Pagu
Doamna Pagu s-a născut acum aproape 90 de ani. Într-un timp în care femeile erau educate într-un anume mod şi nu era prea departe de timpul în care revoluţionarul gânditor Titu Maiorescu profesa credinţa că femeile au un creier mult mai mic decât bărbaţii şi nu se poate avea încredere în capacitatea lor de a judeca şi învăţa.
Din viaţa doamnei Pagu nu o cunosc decât cele câteva fragmente pe care le-am prins la televizor. Dar mi se pare fascinant ca la 65 de ani să te apuci de sport de performanţă.
Mi se pare fascinant să ai în casă atât de multe medalii sportive şi să crezi cu tărie că ai de oferit lumii şi vieţii altceva decât profilul standard de bunicuţă care-şi creşte nepoţii şi după care varii golani strigă că o caută moartea pe acasă când e la cumpărături.
Mi se pare o lecţie usturătoare de patriotism să îţi doreşti să auzi „imnul tău” ca formă de tribut pentru neamul din care faci parte. Şi mă face să mă smeresc în faţa dânsei.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.